Cat ne implicam intr-o relatie?

Ma plimbam pe hol si m-am gandit cate amintiri am lasat aici.Grilajul de la intrare si toaleta unde ne ascundeam sa fumam. Apoi mi-am amintit masa scunda si scaunele rosii, din barul de la colt, care ne-au insotit in mai toate sesiunile de barfe.

„C” a fost prima dintre noi care si-a inceput viata sexuala. Implicarea ei in relatia de atunci presupunea, in mare, prezenta la partidele de sex. „A” ii cerea mereu “sa puna suflet” – el o iubea.

Am fost intrebata daca, intr-o relatie pe care o incepi in perioada liceului este bine sa te implici si, mai ales, cat?

Exista doua puncte de vedere in acest aspect frumos puse in lumina de doi “experti ai vietii sentimentale”.

Primul sugereaza faptul ca, in relatiile sexuale pe care le avem in perioada liceului nu ar trebui sa ne implicam. Aceasta presupune un control deosebit din partea noastra la care am putea adauga vointa dupa gust.

In momentul in care cunosti pe cineva, de care te simti atras – pe care il “urmaresti” tacut pe holuri, in pauze, dimineata inainte sa inceapa orele, este foarte greu sa delimintezi linia existenta intre sex si dragoste. Cum adica sa faci sex fara sa simti? Sa simti ca ea este cea mai indicata sa fie acolo, langa tine? Cum se poate ca el sa creada ca esti de gheata, ca nu te intereseaza decat “sa il seduci si sa il abandonezi”?

Se poate discuta despre partide de sex fara sentimente? Si daca luam in calcul sentimentele, de ce gen sunt ele? Vorbim despre dorinta, interes, curiozitate, afectiune, mila, prietenie, obisnuinta, iubire sau obsesie.
Se poate risca, in momentul in care decidem ca suntem mai in siguranta daca nu ne implicam emotional sa fim luati drept egoisti, superficiali si, in timp, sa ne simtim singuri, decorati cu o glorioasa carenta de afectiune.

Pe de alta parte, cel de-al doilea expert spunea ca implicarea ar trebui sa fie permanenta, totala. Argumenta acest aspect prin faptul ca, procedand astfel, ne dezvoltam emotional, cunoastem senzatii noi, care ne pot ajuta sa ne descoperim. Teama de dezamagiri nu isi avea locul tocmai pentru simplul fapt ca daca iti este dat sa cunosti iubirea macar o data in viata te poti considera un om norocos.

„V” si-a inceput relatia cu „R” inca din clasa a 9. S-au cunoscut intr-o cafenea retro la sfarsitul lunii decembrie. S-au iubit si erau unul dintre cele mai indragite cupluri din liceu. Insa, in momentul in care au fost intrebati care este melodia lor, „V” a raspuns prompt: “Lady in red”, iar „R” la fel de prompt: “nu avem o melodie a noastra!”. Concluzia a fost ca „V” avea o relatie cu „R” in care ea nu se implica. A aflat asta la sfarsitul liceului.

Este mai important sa ne concentram asupra noastra – a conturarii si impunerii personalitatii noastre, sau asupra cuplului – din care facem sau am vrea sa facem parte?

Cred ca indicat ar fi, ca in momentul in care am terminat liceul sa avem suficienta experienta din ambele situatii. Adica, pe parcurs, sa ne punem problema daca si cat anume este indicat sa ne implicam intr-o anumita relatie. Sa ne raspundem sincer ce anume asteptam sa se intample si sa ne purtam ca atare. Este ok sa gresim, chiar indicat. Devine o buna modalitate de a afla anumite raspunsuri. Este de asemenea foarte placut sa fim egoisti. Iar partenerul noastru nu trebuie sa stie neaparat acest aspect. Este micul tau secret.

Gradul de implicrare in relatiile adunate de-a lungul timpului ne influenteaza gandirea si comportamentul ulterior. Si influenteaza, fara doar si poate, si reactia pe care o primim de la ceilalti. Imaginea ta, si reflectarea ei in ochii celorlalti depinde, la naiba, si de noi.