Copiator Gheorghe şi Xerox Ion (Ep.1)

Hoţul neprins – negustor cinstit… aşa sună o veche vorbă românească, o vorbă familiară oricărui elev. Căci, nu-i aşa, cine nu copiat sau nu a încercat să copieze măcar o dată în viaţă la o teză, la un test, la o lucrare de control?! Deşi demersul nostru nu este unul tocmai moral, vă vom prezenta în continuare o serie de tehnici care vă pot ajuta să „păcăliţi sistemul”. Trebuie să precizăm totuşi că nu s-a inventat încă un procedeu perfect pentru a copia şi că reuşita depinde în mare măsură de factori precum materia unde dorim să copiem, profesorul sau abilităţile noastre de a nu ne da singuri de gol (ca fraierii).

Metoda fiţuicilor sunt poate cele mai întâlnite şi mai tradiţionale „accesorii” ale elevului-copiator. Iată exemple de astfel de fiţuici:

• fiţuica standard: folosim Office-Word, File/Page Setup/Paper pentru a crea foiţe de 8 cm lungime şi 4-5 cm lăţime. Fontul va fi cât mai mic, de preferat 6, Arial Narrow, fără Bold, iar marginile vor fi de 0,2. După printare se pot lipi spate în spate.

• fiţuica papirus: încercăm să introducem textul în foiţe de 4-5 cm lăţime, cu o lungime mare, eventual egală cu cea a unei pagini A4. Marginile vor fi de 0,2 şi fontul de 6, Arial Narrow, fără Bold. Foile astfel obţinute se vor aşeza câte două, spate în spate. Avem două posibilităţi:

a) lipim foile puse spate în spate cu ajutorul unui scotch cu faţă dublă;

b) înconjurăm foile puse spate în spate cu un scotch transparent, cu banda lată, pentru a nu boţi hârtia şi nu numai. Foaia astfel creată va fi rotită sub forma unui papirus şi manevrat cu ajutorul degetelor, în funcţie de porţiunea pe care dorim să o copiem pe moment. La cele două capete pot fi lipite şi două scobitori, pentru a uşura munca.

Desigur, fiţuicile trebuie şi ascunse: în palmă, în penar, pe picior (sub pantalon; trebuie adoptată poziţia picior-peste-picior) în buzunarul de la piept, sub fund, sub fustă (pentru fete, desigur, cu atât mai mult cu cât profesorii vor evita să se uite acolo… dar şi asta depinde de profesor)

• fiţuica acordeon-evantai: putem folosi dimensiuni precum 2×4 cm sau mai mari, atâta timp cât foaia încape în palmă (s-au întâlnit şi cazuri de astfel de fiţuici care, desfăşurate, atingeau aproape doi metri lungime!).

Procedee specifice unor materii precum matematica, fizica sau chimia: la lucrări putem scrie formulele pe bancă, pe calorifer, pe peretele alăturat (în spatele perdelei; desigur, numai dacă nu stăm pe rândul din mijloc); dacă suntem scoşi la tablă şi întrebaţi de diferite formule, putem anticipa momentul nefericit şi vom scrie cu creionul pe tablă, în pauza premergătoare orei, diversele formule (scrisul nu va fi vizibil decât dacă ne poziţionăm într-un unghi corespunzător faţă de modul în care lumina cade pe tablă).

Metoda pixului cu ultraviolete. Se comercializează pixuri cu pastă „invizibilă”. Acesta are la capăt o lanternă cu ultraviolete, la lumina căreia scrisul devine vizibil. Pasta mai poate fi văzută cu ajutorul unor ochelari speciali.

-va urma-