Scrisoare deschisa catre FRF – Jucati cu banderole negre!
September 2, 2009 scris de Edward Stanescu
In categoria Sport
În seara asta nenorocirea a lovit din nou fotbalul românesc. Alexandru Iatan, portarul echipei de Divizia B, Dunărea Giurgiu, a murit în timpul antrenamentului.
Recunosc că nu ştiu prea multe detalii despre acest băiat. Nu ştiu cât de talentat era, ce potenţial avea şi nu am citit niciodată despre el prin ziarele de sport din România. Ştiu însă, perfect chiar, ce înseamnă să practici un sport de performanţă. Munca, de multe ori, se împleteşte cu cele mai îndrăzneţe visuri pentru ca apoi totul să fie curmat brutal de hazard.
În urma acestui copil a rămas o familie îndurerată, o carieră întreruptă prea devreme şi nişte colegi poate la fel de tineri ca şi portarul de 19 ani, afectaţi de nenoricirea de la Giurgiu.
Naţionala României va juca sâmbătă cu Franţa, la Paris, în preliminariile Campionatului Mondial din 2010. Ar fi un gest de mare nobleţe ca jucătorii României să poarte doliu în memoria acestui puşti trecut în nefiinţă.
Bineînţeles, acest gest simbolic ar reprezenta solidaritate faţă de familia îndurerată şi respect, din partea unor jucători ajunşi la maturitatea fotbalistică, faţă de toţi cei care se zbat în eşaloanele inferioare, cu gândul că vor ajunge cândva în lumina reflectoarelor.
Dumnezeu să-l odihnească!
Comments