I-am luat la pumni!
April 23, 2008 scris de Cosmin Navadaru
In categoria Sport
După Lucian Bute, Adrian Diaconu arată lumii că românii ştiu să se bată. Pentru prima dată, ţara noastră deţine două titluri mondiale concomitent la versiuni cu adevărat importante. Lucian Bute este campion mondial la supermijlocie, versiunea IBF, şi, de sâmbătă seară, Adrian Diaconu este campion mondial la semigrea în versiunea WBC.
În această perioadă, boxul profesionist din România îşi trăieşte apogeul. Gala „Invincibilii”, eveniment pugilistic organizat sâmbătă, 19 aprilie 2008, la Sala Polivalentă din Bucureşti, a adus cinci victorii ale pugiliştilor români, dar, mai ales, o centură WBC interim şi un titlu WBC mediteranean.
Adrian Diaconu, campion mondial interimar la semigrea în versiunea WBC
La capătul unui meci senzaţional disputat împotriva lui Chris Henry, Adrian Diaconu a câştigat, la puncte, centura WBC interim. Chad Dawson, actualul campion mondial la semigrea, este obligat să îl înfrunte pe român în următoarele trei luni. În caz contrar, titlul mondial ar urma să-i fie retras, iar Diaconu ar deveni campion absolut.
Palmares. Adrian Diaconu deţine 25 de victorii din tot atâtea meciuri la profesionişti.
Punctajele arbitrilor
Prima decizie: Adrian Diaconu vs Chris Henry 116-113
A doua decizie: Adrian Diaconu vs Chris Henry 115-114
A treia decizie: Adrian Diaconu vs Chris Henry 116-113
Viorel Simion, campion WBC mediteranean la categoria pană
Viorel Simion a obţinut centura de campion WBC mediteranean după ce l-a învins pe spaniolul Rudy Encarnacion într-un mod clar, la capătul a 10 runde, în urma unei decizii unanime.
Palmares. Titlul obţinut sâmbătă înseamnă a opta victorie din opt meciuri la profesionişti pentru Viorel Simion .
Punctajele arbitrilor
Prima decizie: Viorel Simion vs Rudi Encarnacion 98-91
A doua decizie: Viorel Simion vs Rudi Encarnacion 98-91
A treia decizie: Viorel Simion vs Rudi Encarnacion 99-90
Jo Jo Dan „a măturat podeaua” cu Balbi
Pe numele adevărat Ion Ionuţ Dan, românul a demonstrat ca are clasă de mare campion şi a încheiat repede conturile cu fostul adversar al lui Doroftei, Raul Balbi. În repriza a treia, Jo Jo Dan l-a trimis la podea pe Balbi cu o directă de stânga. Pugilistul argentinian a fost ajutat să se ridice de cei din staff-ul său şi nu a mai putut să se ridice de pe scaun preţ de minute bune.
Palmares. Jo Jo Dan a adunat până acum 21 de victorii în tot atâtea meciuri, dintre care 12 au fost obţinute prin KO.
Cristian Hodorogea, probleme cu Cerisuelo
Partidă grea pentru Cristian Hodorogea în faţa lui Raul Asencio Cerisuelo. Cu toate că şi-a trimis adversarul de două ori la podea încă din prima repriză şi l-a făcut să sângereze în cea de-a treia, românul s-a impus doar cu 2-1, în urma deciziilor celor trei arbitri.
Palmares. Cristian Hodorogea are la activ 12 victorii şi 13 înfrîngeri.
Punctajele arbitrilor
Prima decizie: Cristian Hodorogea vs Raul Asencio Cerisuelo 39-56
A doua decizie: Cristian Hodorogea vs Raul Asencio Cerisuelo 40-35
A treia decizie: Cristian Hodorogea vs Raul Asencio Cerisuelo 40-35
Bogdan Dinu, victorios la debut
Bogdan Dinu l-a invins în patru reprize pe Stephane Tessier. Decizia unanimă a arbitrilor: 3-0 pentru român.
Palmares. Fost campion mondial de cadeţi în 2003, Bogdan Dinu are o singură victorie la profesionişti. Prezenţa sa la gala „Invincibilii” a însemnat şi debutul la profesionişti.
Punctajele arbitrilor
Prima decizie: Dinu Bogdan vs Stephane Messier 40-36
A doua decizie: Dinu Bogdan vs Stephane Messier 40-36
A treia decizie: Dinu Bogdan vs Stephane Messier 40-36
Comments