Editorial: Haiduci vs. Poştaşi

September 10, 2008 scris de  
In categoria Sport

„Nu mai există echipe mici”… dar există echipe mari ! E un fel de „Iarna nu-i ca vara!”, celebra frază a lui Băsescu. Ne-am cam săturat cu toţii de clişeele acestea în spatele cărora ne ascundem ori de câte ori nu suntem în stare să ne acceptăm neputinţa. Mereu încercăm să găsim un vinovat.. ba arbitrul, ba mingea, ba gazonul, ba publicul, ba Mutu, ba Piţurcă, ba Naşu’, ba ghinionul… dar niciodată nu suntem obiectivi şi nu ne uităm la noi.

Mereu ne îmbătăm cu apă rece, precum fata mare la măritat. Scânteia conflictului mocneşte şi atunci când lucrurile se îndreaptă într-o direcţie pozitivă. Spiritul de echipă, fie vorba între noi, inexistent de la început, se clatină la prima probă mai serioasă. Exemplul recent este eşecul cu Lituania de sâmbătă seară. Lumea fotbalului din Carpaţi a fost serios zguduita dupa insuccesul tricolorilor. Piţurcă a fost pus la zid, apoi ne-am adus aminte de Mutu şi de penalty-ul ratat, de Chivu şi de Generaţia de Aur.
Imediat „vociile” (mă întreb care voci ?) au spus că Piţurcă trebuie schimbat. Ok! Îl schimbăm, dar cu cine ? Aducem oare vreun antrenor de top din străinătate ? Sau mergem tot pe mână lui Jenel, Fănel, Piţi etc. şi ne afundăm, încet şi sigur, în mediocritate.

Mutu vs. Jordan

Apoi, alte „voci” (iarăşi mă întreb care ?) spun că Mutu se retrage atâta timp cât Piţurcă este selecţioner. De când un jucător condiţionează antrenorul ? Michael Jordan, cel mai mare baschetbalist din toate timpurile, a rostit o frază memorabilă: „ Oricine ar fi antrenor, îl respect indiferent ce îmi spune. El este antrenorul, iar eu sunt jucătorul!” Probabil de aici şi diferenţa imensă de performanţă dintre cei doi.

Indiferent cât am încerca noi să ne ascundem după deget, problema rămâne la noi. Nu avem jucători profesionişti , pentru că nu avem antrenori profesionişti, iar de aici, lipsa de performaţă şi ideea că nu mai există echipe mici.

Comments