Romanul “Nuntă în cer”

Romanul “Nunta in cer”, aparut in 1938 la Bucuresti, se inscrie in proza erosului si face parte din literatura interbelica, Mircea Eliade ilustrand, o data in plus, mitul iubirii si motivul cuplului ca tema unica a acestei scrieri. George Calinescu vorbea despre “gidismul” primelor romane ale lui Eliade, in sensul ca tinerii eroi se inalta deasupra inhibitiei erotice, se revolta impotriva normelor morale impuse de societate. Indragostitii lui Mircea Eliade traiesc experiente-limita, stabilesc relatii profund umane in zona erotica, sunt expansivi si descatusati de prejudecati. 44377prb15enl3h
Romanul erotic “Nunta in cer” de Mircea Eliade ilustreaza mitul Androginului, celebru in Grecia antica si simbolizeaza ideea unitatii primordiale a fapturii omenesti.
Cuvantul “androgin” vine de la grecescul “aner, andros”, care inseamna “barbat” si de la grecescul “gyne:, insemnand “femeie”, sensul intregului cuvant fiind acela de “barbat-femeie” ca fiinta unica. Mitul Androginului este o legenda mitologica straveche, care explica, alegoric, atractia erotica pe care o exercita – reciproc – barbatul si femeia.
Mircea Eliade ilustreaza in acest roman erosul si mitul Androginului pentru a reface unitatea si plenitudinea finite umane prin comuniune erotica, dorind sa reconstituie unitatea primordiala a spiritului uman.
In aproape toate operele lui Mircea Eliade, mitul dragostei eterne si al cuplului predestinate sa se regaseasca, formeaza prezente constante, dar in romanele Maitreyi si rn377p4415ennl
Nunta in cer ele constituie insasi substanta lor narativa.
Semnificatia titlului
Iubirea perfecta inseamna predestinare, regasirea jumatatii pereche, refacerea fapturii primordiale unice (mitul Androginului). Omul este dator sa caute marea iubire, sa se pregateasca pentru ea ca sa fie demn si capabil de a face fata exigentelor pe care I le impune. Comuniunea erotica este sinonima cu unirea deplina, desavarsita, in care se contopesc barbatul si femeia. Ca ideal erotic, nunta vesnica este posibila numai in cer, unde sufletele se impletesc in eternittate: “noi nu suntem din lumea asta, nu ne putem impotrivi destinului care ne-a ales unul altuia pentru o astfel de nunta”.
Romanul este o confesiune lucida, ca o ispasire a nefericirii celui ce a fost pedepsit de a ramane singur, avand o singura eroina feminina, Ileana, care intalneste doua versiuni erotice, concretizate prin cei doi barbati ce par a fi in opozitie ideatica, deoarece unul doreste sa obtina de la ea exact ceea ce respinsese celelalt. Fiecare dintre cei doi eroi isi povesteste experienta erotica celuilalt.
Subiectul romanului este plasat in Bucurestiul de alta data, cadru des intalnit in opera literara a lui Eliade.
a) Prima cofesiune ii apartine lui Andrei Mavrodin(cap. I- IX) si permite descifrarea semnificatiilor mitice ale romanului ca si explicarea titlului.
Scriitor cunoscut si adulat in saloanele bucurestene pentru cartile sale ( cu deosebire, pentru “Tineretea Magdalenei”- ultima aparitie), Mavrodin o cunoaste pe Ileana in casa unui arhitect, intr-o seara de 8 ianuarie, la opt – noua ani dupa despartirea ei de Hasnas.
Presimtita de Ileana inca din anii sederii in Germania, intalnirea cu Mavrodin constituie modalitatea de recuperare a statutului ei mitic: el este un Initiat, un Creator pe care ea il asteptase ca Euridice pe Orfeu, ca s-o salveze.
Mai tarziu, cand iubirea lor totala si acaparatoare il impiedica pe Mavrodin sa mai scrie, Ileana preia atributele orfice, incercand, prin cantec, sa-l intoarca la menirea lui; in acest punct, personajul se aseamana cu Leana (cantareata din nuvela “In curte la Dionis”, mesagera a poetului amnezic Adrian). De altfel, in seara in care a cunoscut-o, Mavrodin a gasit-o pe Ileana langa pian.
In planul profan, viata comuna a cuplului cuprinde intamplari lipsite de importanta: un drum al lui Amdrei la niste cunoscuti, in Moldova, o excursie la Predeal, mici vizite la priteni.
In tot acest timp, iubirea lor se amplifica, de parca barbatul si femeia s-ar fi conoscut si s-ar fi indragostit intr-o alta viata, iar acum se intalneau dupa o lunga despartire (“…trupurile noastre s-au recunoscut, ca dupa o lunga, blestemata despartire”).
In planul mitic, cei doi refac, prin iubire, fiinta perfecta a Androginului pe care Zeus o despicase in doua, alcatuind barbatul si femeia: “Dar cel care a cunoscut, ca mine, desavarsita integrarea, unirea aceea de neinteles pentru experienta si mintea omeneasca, stie ca de la un anumit nivel viata nu mai are sfarsit, ca omul moare pentru ca e singur, e despartit, despicat in doua, dar ca printr-o mare imbratisare se regaseste pe sine intr-o fiinta cosmica, autonoma si eterna…”.
In sufletul Ilenei, ceva ramasese totusi legat de pamant, de prima ei ipostaza (profana); asa se face, ca intr-o dimineata, ea isi exprima dorinta de a avea un copil.
Barbatului i se pare insa ca astfel isi va pierde menirea sacra, de Creator si refuza:
”Noi suntem o pereche din aceasta lume (…). Destinul nostru nu se implineste aici pe pamant. Noi ne-am cunoscut numai in dragoste. Dragostea e raiul nostru, dragostea fara fruct”.
Dornic sa ramana intr-o nesfarsita ‘nunta in cer”, Mavrodin se teme ca iubirea lor “s-ar putea adultera daca ar rodi aici, pe pamant”. Totusi, incearca sa-i fagaduiasca o implinire a dorintei ei, candva, “cand vom vedea ca nu mai putem ramane prea mult in cer”.
Inainte de Paste, Andrei si Ileana pleaca intr-un sat de munte, pentru a-si petrece vacanta.

Downloadat de 710 ori