Referat – studiul Despre scrierea limbei romane

March 7, 2010 scris de Ana-Maria Dobre
In categoria Romana

Criticismul junimist se manifestă întâi în domeniul limbii, prin publicarea lucrării lui Titu Maiorescu, „Despre scrierea limbei române” (1866). Contextul publicării este semnificativ, pentru că precede întemeierea instituţiei academice şi porneşte campania noilor forţe culturale împotriva curentului latinist. Scopul major şi urgent al unei instituţii de tip academic era codificarea limbii: simplificarea alfabetului latin, unificarea ortografiei, elaborarea unei gramatici şi a altor mijloace de normare a limbii literare.

Lucrarea lui Titu Maiorescu formulează prima teză a concordanţei între formă şi fond, referindu-se la raportul necesar între alfabetul latin şi limba română:
„În momentul în care românii s-au pătruns de adevărul că limba lor este o limbă romană, în acel moment şi forma extraordinară sub care avea să se prezinte aceasta, adecă scrierile sau […] literile trebuiau să fie luate tot de la romani. Şi, astfel, alfabetul slavon, care învălea mai mult decât revela limba română, şi pe care îl primisem numai dintr-o oarbă întâmplare externă fu alungat din scrierea noastră cea nouă şi fu înlocuit prin alfabetul latin.”

Salutând adoptarea alfabetului latin în locul celui chirilic (slavon), Maiorescu începe combaterea etimologismului promovat de curentul latinist, cu reprezentanţi de mare autoritate în epocă:
„Esenţa etimologismului în ortografie este alta. El cere ca după ce literele alfabetului s-au stabilit, fie cu semne, fie fără semne, scrierea ortografică însă să nu se îndrepteze după vorbirea actuală, foarte influenţată prin legi eufonice, ci după legile deviaţiei cuvintelor de la originea lor, întrucât aceasta se poate urmări în întreaga tradiţie a limbei. De aceea d. Cipariu scrie cuvântul bine nu cu i, cum îl pronunţăm noi, ci cu e, adecă bene, e fiind vocala originară.”

În opinia lui Maiorescu, aplicarea etimologismului în scriere ar fi avut ca efect un regres: limba ar fi fost „aruncată” cu secole în urmă.
„Sonurile limbii române sunt în număr de 27, dintre care 20 de consonante şi 7 vocale. Acum vom căuta pentru fiecare dintre ele litera latină corespunzatoare. Aci însă întâmpinăm prima greutate însemnată: adecă să ştim cum pronunţau latinii literele lor.”