Referat despre Liviu Rebreanu

Planul lucrării:

• Liviu Rebreanu şi curentul realist;
• Integrarea scriitorului în epocă;
• Relaţia cu nuvelistica ;
• Romanul “Ion”:
• noutatea compoziţiei,obiectivitatea viziunii (aprecieri critice), geneza romanului, planurile epicului, conţinutul acestora;
• personajul Ion între “glasul pământului” şi “glasul iubirii”;
• “Pădurea spânzuraţilor”:
• noutatea problematicii;
• Apostol Bologa – analiza psihologică, criză morală;
• Alte aspecte ale contribuţiei:
• obiectivitatea viziunii;
• noutatea stilului;
• originalitate şi modernitate;
• Aprecieri critice;

Apariţia lui Liviu Rebreanu în literatură înseamnă un moment de răspântie. Analizând acest moment, Tudor Vianu consideră că “rolul sămănătoriştilor era încheiat, iar Delavrancea, Duiliu Zamfirescu şi Brătescu-Voineşti îşi dăduseră măsura lor… numai Sadoveanu continuă să crească din fundamentele aşezate mai dinainte”.
Reprezentând epicul pur, Liviu Rebreanu marchează o nouă fază a realismului românesc: “Niciodată realismul românesc, înaintea lui Rebreanu , nu înfiripase o viziune a vieţii mai sumbră, înfruntând cu mai mult curaj urâtul şi dezgustătorul, întocmai ca în varietatea mai nouă a realismului european, crudul naturalism francez şi rus”(T.Vianu). E.Lovinescu vorbeşte de realismul dur din opera lui Rebreanu, de originalitatea marilor sale construcţii epice, de obiectivarea prozei.
Romanul lui Rebreanu fortifică intuiţiile romanului din secolul al XIX-lea, restabilind legătura cu tradiţia reprezentată de N.Filimon şi D.Zamfirescu, dar şi cu proza lui Ioan Slavici. Asemenea lui N.Filimon, creatorul primului roman realist, de tip balzacian (Ciocoii vechi şi noi), Rebreanu aşează în centrul romanului său un erou voluntar, produs simbolic al unei anumite realităţi social-istorice, dar, în plus, îi conferă monumentalitate.
Asimilând datele româneşti tradiţionale, Rebreanu crează diferite tipuri de roman, de la romanul social, cu virtuţi monografice (Ion) şi de tip epopee(Răscoala) până la romanul de analiză psihologică (Pădurea spânzuraţilor, Ciuleandra). Potrivit viziunii sale realiste (“pentru mine arta înseamnă creaţie de oameni şi de viaţă”), Rebreanu dă sens multitudinii de fapte, care pulsează la cele mai înalte cote de expresivitate.
Originalitatea şi modernitatea romanului său este susţinută şi de vocaţia constructivă a scriitorului, comparabilă cu aceea a marilor creatori de formule epice. Ctitorul romanului românesc modern modelează cu migală fiecare structură a întregului ansamblu arhitectonic. În compoziţia cărţilor sale, Rebreanu pune accent pe simetria ansamblului. Autorul însuşi mărturiseşte că “în cursul elaborării am căutat să realizez împărţirea fiecărui capitol în mici diviziuni, care cuprind câte o scenă, câte un moment. Toate acestea apoi au trebuit înnodate în anume fel ca să se poată întoarce în cuprinsul acţiunilor principale. Acţiunile principale la sfârşit terbuiau să se unească, să se rotunjească, să ofere imaginea unei lumi unde începutul se confundă cu sfârşitul”. Semnificative în acest sens sunt paginile de început şi de sfârşit ale fiecărui roman, în care metafora drumului (Ion) şi aceea a spânzurătorii (Pădurea spânzuraţilor) circumscriu drame umane. Planurile paralele, aşezate uneori în contrast, gradaţia ascendentă a episoadelor şi succesiunea lor ca într-un scenariu cinematografic conferă romanelor unitate structurală şi dimensiuni epopeice.
Modalităţile de plăsmuire a personajelor sunt diverse, făcând posibilă impunerea unor caractere complexe, tipice şi viabile. Prezentarea unor fapte şi întâmplări, schiţa biografică, părerea altor personaje sunt procedee artistice ce ţin de tradiţia românească. Surprinde în creaţia lui Rebreanu interesul pentru sondajul psihologic şi pentru monolog,
pentru analiza atitudinilor, a gesturilor, a privirii şi tonului personajelor( Apostol Bologa, Ion sau personajul colectiv din Răscoala). Personaje realiste şi clasice, în acelaşi timp, eroii lui Liviu Rebreanu sunt comparabili cu tipuri din literatura universală “În psihologia lui Ion, scriitorul a întrebuinţat, într-o măsură oarecare, simplificarea artei clasice, reducându-l la instinctul principal, tot aşa după cum eroii lui Moliere se organizează în jurul unei singure mari pasiuni”(E.Lovinescu).
Nuvelele lui Liviu Rebreanu, insuficient apreciate la data apariţiei lor în reviste ca şi în volume, nu erau inferioare nuvelelor contemporane ale lui Agârbiceanu, Gârleanu şi Sadoveanu şi aduceau în literatura vremii o lume nouă, ţărănimea şi mica-burghezie a satelor şi târgurilor din nordul Transilvaniei, aflate în stăpânirea imperiului austro-ungar. Că ele reprezentau nişte exerciţii în vederea marilor creaţii următoare s-a observat la timp. Deoarece fusese ofiţer, nuvelistul venea mai întâi cu încercări din viaţa de cătănie. În Codrea, un părinte era contrariat de fuga din oaste a feciorilor săi. Problema soldatului român într-o armată străină fusese problema scriitorului însuşi, care, demisionând în 1908, tulburase pe tatăl său, va fi problema fiului lui Macedon Glanetaşu din Ruşinea (deci a lui Ion din prima versiune a romanului Zestrea), a lui David Pop din nuvela Catastrofa, a lui Apostol Bologa din Pădurea spânzuraţilor. Titlurile ulterioare trebuie raportate la aceste două romane: Dezertorul la Pădurea spânzuraţilor, iar Glasul inimii la Ion. Altă nuvelă de început, Volbura dragostei (Cântec de dragoste, Răzbunarea, Cântecul iubirii), cuprinde nu mai puţin tema din cea de-a doua parte a romanului Ion, subintitulată Glasul iubirii- răzbunarea, aici, a unei cătane pe locotenentul care-i ademenise ibovnica.

Downloadat de 760 ori