Referat – Argumentare specia comedie

June 15, 2009 scris de  
In categoria Romana

Comedia este o specie a genului dramatic, în proză sau în versuri având un conţinut şi un deznodământ care stârnesc râsul, prin satirizarea unor realităţi sociale, a unor slăbiciuni general-umane sau prin prezentarea unor situaţii hazlii.
“O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale” este o comedie de moravuri care satirizeaza viaţa publică şi de familie de la sfârşitul secolului al XIX – lea.
Aparţinând genului dramatic, “O scrisoare pierdută” este destinată reprezentării pe scenă şi este alcătuită din patru acte, împărţite într-un număr variabil de scene. Modul de expunere este dialogul, alături de care apare si monologul dramatic. Acţiunea reiese din dialogul personajelor. Timpul şi spaţiul sunt limitate, intâmplările relatate petrecându-se în capitala “unui judeţ de munte”, în timpul alegerilor parlamentare din anul 1883. Autorul îşi lasă personajele să evolueze singure în faţa cititorului/spectatorului, neintervenind decât în indicaţiile scenice.
Prezentarea conflictului dramatic este o altă trăsătură specifică genului dramatic. În capitala “unui judeţ de munte”, două tabere luptă pentru victoria unei alegeri. Trahanache, lider al partidului local, şi prietenul său Tipătescu susţin candidatura avocatului Farfuridi. Nae Caţavencu încearcă să câstige prin intermediul unui şantaj: o scrisoare de amor compromiţătoare, pierdută de Zoe, pe care o ameninţă că o va publica. În joc se află onoarea ei, dar şi a soţului, Zaharia Trahanache şi a amantului, Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului. Conflictul îl va constitui tocmai lupta dintre cele două tabere. În cele din urmă, centrul impune un alt candidat, pe Agamemnon Dandanache, ajuns în această postură tot în urma unui şantaj. În final, toată lumea se declară mulţumită, Caţavencu primind din partea lui Zoe chiar asigurarea că: “Asta nu-i cea din urmă cameră”, în fond o promisiune de susţinere la următoarele alegeri.

Download argumentare specie comedie

Downloadat de 289 ori

Comments