Referat – Argumentare poezia Lacul

Universul liricii eminesciene este o extraordinară cuprindere. Farmecul poeziei izvorăște din sensibilitate pură, din nebănuita sete de viață, de perfecțiune, de absolut, din melancolia structurală a poetului.
Iubirea și natura se îngemănează într-o temă specific eminesciană, iar cadrul, luna, izvorul, teiul sfânt, lacul, nuferii sunt elemente ce conturează un cadru natural de basm.
Poezia “Lacul” de Mihai Eminescu, publicată la 1 Septembrie 1876, in revista “Convorbiri literare”, ilustrează cu prisosință această temă a iubirii și a naturii în care va avea loc întâlnirea dintre cei doi îndrăgostiți. Lacul, situat în mijlocul codrului, sporește misterul iubirii, este locul cel mai potrivit pentru împlinirea visului de iubire.
De altfel, poezia debutează și se încheie cu imaginea lacului abastru “încărcat cu flori de nufăr”, care constituie, de fapt, planul terstru, real al compoziției. Celălalt plan, cel interior, al visării este constituit din strofele a II-a, a III-a si a IV- a. Prin urmare poezia conține cinci catrene care sunt structurate pe doup planuri.
În prima strofă, autorul conturează cadrul natural în care se va desfășura mult așteptata întâlnire dintre cei doi îndrăgostiți, Natura este în accord direct cu trăirile tânărului îndrăgostit, măcinat de emoțiile întâlnirii cu iubita sa. Albastrul sugerează limpezimea și claritatea.
Strofa a II-a deschide planul interior, al trăirii puternice, în care emoțiile așteptării sunt reprezentate prin îmbinările inedite ale verbului: “Parc-ascult si parc-aștept”. Repetiția adverbului “parcă” sugerează nerăbdarea tânărului, dar și incertitudinea. Verbele la conjunctiv “să răsară”, “să-mi cadă”,etc exprimă acțiuni posibile, dorite alături de iubita sa, denumită ”Ea”, personă unică, întruchipare a idealului feminin eminescian.

Downloadat de 363 ori