Despre spiritualitate la Mircea Eliade

Prozator, dramaturg, eseist şi pasionat om de ştiinţă, cunoscător al tehnicilor yoga şi a istoriei religiilor, atras deopotrivă de spiritualitatea românească, Mircea Eliade rămâne alături de Ionescu, Cioran şi Brancuşi unul dintre marile personalităţi ale României contemporane.

Aşa cum arăta Constantin Noica “… astăzi s-ar spune că nimic nu mai înseamnă nimic. Eliade declara, în numele unei alte forme de luciditate: fiecare lucru şi gest al omului au însemnat ceva.”
Pentru Mircea Eliade, omul are sentimentul religios înnăscut. Cu toate acestea, oamenii au evoluat, fie în sensul asimilării unei credinţe religioase, fie in sensul negării oricărei religii. Sacrul şi profanul, viaţa religioasă şi cea laică se opun şi coexistă, în acelaşi timp, în cadrul culturii şi spiritualităţii umane.
Omul religios este acela care crede în originea sacra a lumii şi a vieţii. În atingere cu sacrul, fiinţa umana descoperă existenţa unei realităţi absolute, care transcede lumea acesta, dar care se manifesta în ea, şi prin aceasta, o face reală. Faptul că sacrul nu aparţine universului experienţei naturale, nu implică irealitatea sa, ci numai ideea ca el există, în alt plan de referinţă, că aparţine unui alt plan al realităţii.
În absenţa sacrului, afirma Eliade, omul ajunge să perceapă doar curgerea haotiocă şi periculoasă a lucrurilor, apariţiile şi dispariţiile lor întamplătoare şi lipsite de sens.
Pentru omul lipsit de religie, sacrul este un obstacol în calea libertaţii sale. “Omul religios (…) nu va fi cu adevarat liber decât în clipa în care-l va fi ucis pe ultimul zeu.”

“

Downloadat de 99 ori

”