Nasterea Epopeii latine
February 17, 2009 scris de Ana-Maria Dobre
In categoria Latina
Epopeea, ca sumum evenimenţial, îmbrăcând sau, mai bine zis, împletind istoria cu mitul, plasată pe coordonatele misterioase dintr-un “illo tempore” plin de eroi, răspunde unei necesităţi stringente prezentă la nivelul subconştientului colectiv al oricărei naţiuni, fapt cu atât mai pregnant dacă avem în vedere mentalitatea romană, anume de a legitima şi a înălţa în dimensiunile ancestralului şi perenităţii o anume gintă, un anume popor etc..
În cazul culturii eline, “Iliada” şi “Odisea” pune în evidenţă anticipativ câţiva indici istoriografici, întrucât, epopeea, tocmai prin trăsăturile sale de universalitate, îşi subsumează unele valenţe prospective; aşadar, pe de o parte se decelează războiul Polemos, având ca finalitate cucerirea Troiei, iar pe coordonata istorică, întregul şir al victorilor de până la Alexandru Macedon, iar pe de alta, în “Odisea”, căutarea, având ca finalitate înţelepciunea – Sofia. În cazul culturii latine, perspectiva este sub multe aspecte inversată şi punctul de pornire îl constituie aici Troia – dărâmată, incendiată, jefuită. Peregrinările lui Eneas nu au drept ţintă tihna, care prijeluieşte sofia, ci refacerea acestei baze – defapt şi aici avem un arhetip ce individualizează Roma sub aspectul istoriei şi al mentalităţii – reinstaorarea, punerea temeliei. Acest arhetip este atât de pregnant definitor, încât, odată realizat prin întemeierea Romei (Urbs), va deveni o temelie cu caracter cosmologic, un « principium mundi », limita dintre haos şi cosmos. Astfel se explică la nivelul mentalităţi romane istoricizarea mitului şi, reciproc, mitizarea istoriei. Luptele purtate de Eneas în Italia, admirabil plasate de Vergilius mult mai târziu (în a doua jumătate a « Eneidei »), au drept reverberaţie în plan istoric asprimea şi închistarea romanului faţă de artă, elemente ce domină perioada primelor secole de după întemeierea Romei, ba chiar sub unele aspecte, întreaga istorie romană – « După ce Grecia a fost cucerită, (avea să spună Horatius), ei au adus artele în sălbaticul Latium. Astfel, acel necizelat rit saturnian a dispărut şi romanii au alungat vechia otravă în favoarea eleganţei, dar şi azi mai dăinuie urmele ţărănimii. Târziu s-au aplecat pe scrierile greceşti, iar după războaiele Punice au prins încet să se întremeze – (Horatius – « Satire »). Cicero, însă, dintr-o perspectivă întrucâtva celei Horatiene, va semnala un aspect fundamental în ceea ce priveşte naşterea epopeii : « Târziu, aşadar, au fost cunoscuţi şi receptaţi poeţii, de către ai noştri. Totuşi, ca acestei categorii, poeţilor, nu i s-a dat cinste, este un fapt mărturisit de discursul lui Cato, care îi reproşa lui Marcus Nobilior, ca ceva ruşinos, faptul că dusese poeţi în provincie. Îl dusese într-adevăr, acel consul, după cum ştim, pe Enius în Etolia. Cinstea hrăneşte artele şi prin glorie se îndreaptă tot înspre studiile artei. » – (Cicero – Tusculanae disputationes – 1, 2, 4).Conchidem, deci, că Epopeea latină se cristalizează şi ia naştere, pe de o parte pe direcţia firavă a folclorului, care a alimentat pe Enius, Nevius până la Vergilius, iar pe de alta prin deschiderea şi apetenţa pentru artă, mijlocită de interacţiunea dintre cultura romană şi greacă.
Comments