Referat despre A.D. XENOPOL

Alexandru D. Xenopol, personalitate proeminentă a culturii româneşti, s-a născut la 24 martie 1847 în Iaşi. După absolvirea liceului în oraşul natal, a realizat studii universitare de filozofie, drept şi istorie (1867-1871). Ca urmare, a devenit doctor în drept la Berlin, apoi doctor în filozofie la Giessen, în acelaşi an, 1871, fiind puternic influenţat de savanţii germani.
Reîntors în ţară, Alexandru D. Xenopol a intrat în magistratură, fiind, în 1872, prim-procuror al Tribunalului din Iaşi, iar din 1883 s-a integrat, ca profesor, Universităţii din Iaşi, având preocupări intelectuale multiple. Istoric, filozof al istoriei, economist, literat, pedagog, jurist, sociolog, profesor, Alexandru D. Xenopol a fost ales în 1893 membru titular al Academiei Române. Între 1898-1901 devine rector al Universităţii din Iaşi.
Ca om de ştiinţă, cu deosebire pentru domeniul istoriei, în 1900 era membru de onoare al Societăţii de Arheologie din Bruxelles, urmând acelaşi titlu primit de la Societatea Academică din Cernăuţi (1901), membru al Institutului Internaţional de Sociologie (1903), titular al Academiei de Ştiinţe Morale şi Politice din Paris (1914), vicepreşedinte al Societăţii de Sociologie din Paris (1916).
Pentru istoriografia românească, Alexandru D. Xenopol este un adevărat corifeu al modernismului, plasat, ca temporalitate, între Independenţă şi Marea Unire. În lucrările sale a analizat, pe baza unei ample documentări, tradiţionalitatea autohtonilor în contextul antichităţilor europene, apoi structurile medievale, evenimentele de seamă din secolele XVIII-XIX, toate acestea regăsindu-se în opera sa fundamentală. Primele decenii ale veacului XX, judecate cu maturitatea şi erudiţia savantului de renume mondial, sunt, de asemenea, reliefate în scrierile sale.
S-a aflat întotdeauna într-un fertil dialog cu învăţaţii renumiţi ai Europei, prin intermediul forurilor ştiinţifice istorice, care i-au acordat deseori premii de excelenţă, alături de Academia Română. A murit la 27 februarie 1920 în Bucureşti.
Încă din anii de început ai activităţii ştiinţifice, Alexandru D. Xenopol s-a remarcat prin analize istorice, cu valoare incontestabilă, publicate în revista Convorbiri literare. Dintre acestea se impune scrierea Teoria lui Röesler. Studiu asupra stăruinţei românilor din Dacia Traiană, apărută în 1884 (300 de pagini). Pe aceeaşi temă a publicat la Paris, în 1885, lucrarea O enigmă istorică. Românii în Evul Mediu. Sunt demonstraţii veridice privind temeinicia, pe baza criticii moderne, a autohtoniei şi continuităţii românilor în spaţiul nostru tradiţional, carpato-dunărean.
În perioada 1888-1893, Alexandru D. Xenopol a tipărit la Iaşi opera fundamentală: Istoria Românilor din Dacia Traiană, având şase volume şi totalizând aproape 4000 de pagini. Este prima prezentare sistematizată, analitică şi complexă a istoriei românilor, din toate provinciile tradiţionale, începând tratarea problematicii din cele mai vechi timpuri până la unirea din anul 1859.
În scopul finalizării acestei sinteze, autorul a realizat cercetări îndelungate în arhive şi biblioteci din ţară ori din străinătate, publicând anticipat diverse studii referitoare mai ales la izvoarele şi instituţiile istorice româneşti.
În elaborările sale surprinde structurile societăţii româneşti, dinamica evenimentelor, cauzalitatea şi finalitatea acestora. De asemenea, prezintă aspecte fundamentale proprii vieţii sociale, economice, politice, administrative, culturale şi religioase, definitorii pentru români, urmăreşte evoluţia activităţii umane, producţiile şi bogăţiile acestui spaţiu geo-istoric, reliefează categoriile sociale, starea şi evoluţia ţăranilor, meşteşugarilor, breslaşilor, târgoveţilor, orăşenilor sau a marilor proprietari funciari.
Un loc important se acordă structurilor instituţionale, proprii statelor româneşti, cum au fost cele integrate activităţilor juridice, financiare, şcolare, cutumiare, militare, intelectuale, face referiri la ştiinţă, biserică, la politica internă şi externă.
O asemenea vastă problematică este integrată analizei de ansamblu asupra spaţiului românesc, evoluţiei continue şi unitare a acestuia, din antichitate, până în etapa modernă. Cercetările şi concluziile sale demonstrează crezul istoricului în adevărul referitor la „Stăruinţa neîntreruptă a românilor în Dacia Traiană…, din trecut s-a dezvoltat prezentul, şi care este direcţiunea ce aparţine viitorului”.
Abordând importanţa teoriei în istorie, considerată ca una din principalele caracteristici ale acesteia, Alexandru D. Xenopol a insistat asupra perioadei când a apărut ideea unităţii naţionale în conştiinţa poporului român. Pornind de la asemenea filozofie, prezintă, în esenţă, factorii favorabili ce au călăuzit unitatea genezei româneşti, traversând vremurile şi ajungând la oportunitatea unităţii politice în timpul vieţii sale.
Viziunea savantului a devenit o realitate incontestabilă, realizându-se când se afla încă în activitate ştiinţifică, dorinţele lui fiind însă argumentate prin Istoria românilor din Dacia Traiană cu un avans temporal de trei decenii.

Downloadat de 103 ori