Carpaţii Meridionali

Carpatii Meridionali, situati la sud (deci “meridionali” ca pozitie) fata de Depresiunea colinara a Transilvaniei, reprezinta cae mai masiva, tipica si spectaculoasa regiune montana a tarii, avand unele similitudini cu Alpii, fapt pentru care geograful francez Emm. de la Martonne i-a denumit si “Alpii Transilvaniei”.
Limita lor vestica, spr Carpatii Occidentali, este culoarul depresionar Cerna-Timis-Bistra-Hateg-Stei-Orastie, limita estica (spre Carpatii Curburii). Valea Prahovei, iar limita lor sudica o reprezinta un abrupt major (pe alocuri de 1000 m.) spre Carpatii Curburii (intre Prahova si Dambovita), Subcarpatii Getici (intre Dambovita si Motru), Podisul Mehedinti (intre Motru si Dunare).
Caractere generale.
Caracterele generale ale Carpatilor Meridionali se pot rezuma astfel:

– au cele mai mri altitudini, sunt masivi, putin fragmentati si relativ rigizi datorita substratului predominant cristalin; altitudinile mari (la peste 1800 – 2000 m) le confera un caracter alpin evident;
– desi resursele sunt relativ putine, existenta bazinului huilifer Petrosani si a resuselor hidroenergetice le confera un potential energetic ridicat;
– climatul montan si alpin si dezvoltarea pe altitudine a reliefului influenteaza etajarea verticala puternica a vegetatiei, faunei si solurilor, in acest fel, in cadrul Carpatilor Meridionali (fata de celelalte ramuri carpatice mai scunde, fragmentate si mai intinse) se observa cel mai bine etajarea caracteristicilor fizico-geografice;
– conditiile relativ dificile nu au impiedicat umanizarea lor straveche (din paleolitic so neolitic) si urilizarea economica a resurselor de baza (paduri, pasuni si fanete). Carpatii meridionali au constituit in mai multe ocazii un teritoriu de adapost, cu deosebire in vremea navalirii popoarelor migratoare.

Relieful si subdiviziunile sale
Relieful Carpatilor Meridionali are urmatoarele caracteristici definitorii:
– au fost identificate si descrise urmatoarele caracteristici de eroziune: la peste 2000 m (paltforma Borascu), la 1200 – 1600 m (platforma Rau-Ses), si la 1000 m (paltforma Gornovita);
– relieful glaciar este foarte bine exprimat la altitudini mari (circuri, vai, morene);
– sisturile cristaline (care predomina) dau reliefului un caracter masiv si putin fragmentat si conserva foarte bine platformele de eroziune;
– pe alte roci (calcare, indeosebi) exista fenimene carstice si forme structurale;
– la sfarsitul Pliocenului, Carpatii Meridionali s-au ridicat cu 1000 m (judecand dupa pozitia platformei inferioare Gornovita), acesta ridicare contribuind la dezvoltarea unor caracteristici “alpine” ale reliefului;
– culoarele marginale, vaile transversale mari (Oltul si Jiul) si depresiunile au favorizat instalarea unor circulatii active.
Subdiviziunile majore sunt cele patru grupe (Bucegi, Fagaras, Parang, Retezat-Godeanu), fiecare cu o serie de subdiviziuni proprii.
• grupa Bucegi
• grupa Fagaras
• grupa Parang
• grupa Retezat Godeanu

Grupa Bucegi
Aceasta grupa cuprinde, intre Dambovita si Prahova, Muntii Bucegi (2507 m), Leaota (2135 m), Piatra Craiului (2239 m) si culoarul Bran-Rucar. In Muntii Bucegi unde predomina conglomeratele cretacice dispuse sub forma unui sinclinal suspendat (platoul Bucegilor), apar forme structurale (brane, Sfinxul, Babele) si abrupturi majore (indeosebi spre Valea Prahovei).
Exista urme glaciare pe vaile ce pornesc de sub Vf.Omu (Valea Ialomitei, Valea Gaura, Valea Malaiesti). Pe Valea Ialomitei prezenta unor roci calcaroase a favorizat aparitia unor chei (Cheile Zanogei, Cheile Tatarului etc.) si a Pesterii Ialomitei. Muntii Leaota, formati din sisturi cristaline, pastreaza pe inaltimi largi platforme de eroziune. Muntii Piatra Craiului au aspectul unei creste zimtate (care reprezinta flancul sinclinal) si au areale cu fenomene carstice (in Cheile Dimbovitei, Cheile Zarnestilor).
Culoarul Bran-Rucar este o zona larga (la 1000 -1200 m) intre Bucegi si Piatra Craiului, umanizata intens cu o veche functie de legatura intre Campulung si Brasov.
Grupa Fagaras
Aceasta cuprinde o culme nordica (Muntii Fagara) si o culme sudica, mai fragmentata (Cozia, Frunti, Ghitu, Iezeru-Papusa). Muntii Fagaras sunt cei mai inalti din tara (Vf. Moldoveanu – 2543 m; Vf. Negoiu – 2535 m), cu un relief glaciar foarte dezvoltat (cu circurile Balea, Capra, Podragu, Urlea etc.) si o creasta centrala cu altitudini ridicate (peste 2000 m, in lungime de 40 km) si relief accidentat.
Muntii Iezer-Papusa au un relief glaciar expresiv (Iezer) si suprafete de eroziune intinse (Papusa). Intre Muntii Fagaras si Cozia se afla Depresiunea Lovistei (denumita si “Tara Lovistei’). In grupa Fagaras exista o serie de amenajari hidroenergetice (Lacul Vidraru, pe Arges, lacuri pe rauri mai mici) si soseaua Transfagarasana.
Grupa Parang
Aceasta grupa este mult mai intinsa, cu suprafete de eroziune bine pastrate la altitudini mari si un relief glaciar expresiv. Din Muntii Parang (2518 m) se desprind spre nord Muntii Sureanului (cu Vf. lui Patru – 2130 m) spre nord-est. Muntii Cindrelului (cu Vf. Cindrel – 2244 m; Vf. Steflesti – 2258 m), iar spre est Muntii Lotrului si Capatanii (cu Vf. Ursu – 2124 m).
Pe marginile grupei Parang, legat de calcare, se dezvolta fenomene carstice (Pestera Muierii, pesterile Sura Mare, Tecuri). In Muntii Sureanului (a caror parte nord-vestica are denumirea de “Muntii Orastiei”), la altitudinea de cca. 1000 m exista vegetatii dacice, inclusiv capitala, Sarmisegetusa Regia. Marginea nord-estica a Muntilor Cindrel, orientata spre Sibiu (“Marginimea Sibiului”) are asezari rurale traditionale de pastorit (Jina, Poiana Sibiului). Grupa Parang este strabatuta de o sosea de inaltime (soseaua transalpina) de la Novaci la Sebes si are importante amenajari hidroenergetice (lacul Vidra, hidrocentrala Lotru-Ciunget, lacurile si hidrocentralele de pe Sebes, alte acumulari pe raurile mai mici: Cugir, Sadu).

Downloadat de 501 ori