Norii

Norii acopera in medie, la un moment dat, aproximativ 50 % din suprafata Pamantului. Acestia sunt mase de aer care fac parte din “circuitul apei” in natura, procesul care asigura existenta vietii pe Pamant.
Surprinzator este faptul ca se produce foarte putina apa proaspata. Ploaia pe care o vedem a mai cazut de milioane de ori. Milioane de litrii se ridica in atmosfera din lacurile si oceanele incalzite de Soare, prin procesul de “evaporare”.
Cand aerul contine cantitatea maxima posibila de vapori de apa, pentru o temoperatura data, se spune ca este “saturat” si ca are o “umiditate relativa” de 100%.
Exista patru cai principale prin care se ridica aerul cald, ducand la formarea norilor. Prima este turbulenta. Aceasta este cauzata de schimbari subite ale directiei sau vitezei vantului ceea ce duce la crearea conditiilor favorabile formarii norilor.
Un alt mod de formare a norilor este cel denumit “ascensiune orografica” care presupune ascensiunea cauzata de miscarea aerului pe deasupra dealurilor si a muntilor. Astfel pot aparea diverse tipuri de nori: norul de pacla, cel acoperitor, tip standard, lenticular sau norul rotator.
Pacla ia nastere atunci cand aerul foarte umed se raceste pana la punctul de roua inainte de a atinge culmea unui deal.
Norul acoperitor se formeaza atunci cand aerul este uscat si se raceste pana la punctul de roua.
Norii de tip stindard apar pe deasupra culmilor muntoase, ca niste steaguri ce flutura. Acestia se formeaza atunci cand o culme muntoasa forteaza aerul aflat in miscare sa se divida in doua, pe fiecare parte a ei.
In 1802 Jean Baptiste Lamark a propus o clasificare a norilor in trei nivele si cinci tipuri. Acesta considera ca norii se formeaza ca urmare a unui complex de circumstante, chiar daca nu le cunostea prea bine.
Tot in 1802, Luke Howard a prezentat o clasificare a norilor in trei grupe principale, cu denumiri latinesti, pentru uzul international. Acestea erau Cirrus (“bucla de par”), Cumulus (“gramada”) si Stratus (“straturi”). Acesti termeni de baza continua sa fie utilizati si astazi.
In 1896 a fost publicat primul “Atlas International al Norilor”. La acea data norii inca erau considerati mare fixe care nu aveau un ciclu propriu de evolutie.
Prin anii 1930 s-a acceptat faptul ca fiecare nor isi are propria istorie.
Satelitii care se rotesc in jurul Pamantului monitorizeaza radiatiile infrarosii emise de la suprafata Pamantului, a marilor si a norilor. Aceste informatii pot si procesate intr-o imagine a caldurii, astfel incat suprafetele calde apar mai intunecate iar cele mai reci mai deschise la culoare decat intr-o imagine fotografica obisnuita. Norii apar foarte clar si meteorologii pot utilize aceste imagini pentru a studia formatiunile importante.
Norii rosii ce apar la asfintit in partea vestica pot sa insemne ca va urma o zi frumoasa. Norii aramii cu margini argintii pot prognoza vara descarcari electrice iar iarna, furtuni cu lapovita. Un rasarit acoperit ce pete rosiatice poate indica ca va urma o zi furtunoasa.