Referat despre locomotia la animale

Locomotia este unul din atributele esentiale ale oricarui animal: daca se misca, este viu. Unele animale abia daca fac mai mult decat atat, dar altele au exploatat mecanismele locomotiei pentru a atinge performante fenomenale de viteza, agilitate, rezistenta si de eficienta plina de gratie.
Daca atingem unul dintre tentaculele ca niste petale ale unui deditel de mare, el se contracta. Un receptor incastrat in piele genereaza un mic semnal electric, care trece cu mare viteza printr-o retea de cellule nervoase pentru a declansa o reactie intr-o fibra musculoasa. Fibra se contracta, indepartand tentaculul de stimulul separator. Dupa cateva secunde fibra se relaxeaza, iar tentaculul revine la pozitia sa normala.
Acest mecanism simplu este baza oricarui tip de locomotie din randul animalelor. Locomotia in sine este un produs al contractiei musculate, stimulate de semnale nervoase. Semnalele pot fi generate de o reactie de reflex – legatura directa dintre receptor si muschiul care determina deditelului de mare sa retraga tentaculul – sau pot fi un produs al controlului constient, in cele mai multe cazuri, sunt un amestec ale celor doua: animalul stie ce vrea sa faca, dar miscarile necesare ale muschilor sunt coordinate automat de sistemul sau nervos central. Nici noi nu le putem spune picioarelor cum sa umble – pur si simplu stim unde vrem sa mergem.
O asemenea coordonare poate fi observata la unele dintre cele mai simple forme de animale – la protozoarele unicelulare, precum parameciul. Acest organism microscopic de forma unui papuc se propulseaza prin apa agitand mii de structuri minuscule, mobile, asemanatoare cu firele de par, numite cili. Cilii se agita intr-un sincronism perfect, creand unele miscri de-a lungul corpului organismului, care il imping spre inainte. Daca se ciocneste de un obstacol, miscarea ondulatorie se inverseaza si da inapoi, inainte de a se propulsa intr-o alta directie.
La parameci, cilii sunt controlati printr-un effect simplu de domino: cand un cil se misca, el declanseaza acelasi lucru si la cilul alaturat, iar miscarea se transmite pana la capat.
La animalele pluricelulare, se poate obtine cam acelasi rezultat prin semnale ce trec printr-o fibra nervoasa si stimuleaza un muschi dupa celalalt – creand unda de miscare ce trece prin picioarele unui miriapod in miscare, de exemplu, sau valul de contractii care strabat corpul unei rame ce isi croieste drum prin pamant.
Actiunile mai complexe, tipice pentru animalele mai cunoscute precum pasarile si mamiferele, sunt coordinate de creier, care trimite o serie de impulsuri prin reteaua de nervi pentru a actiona fiecare muschi dupa cerinte.

Muschi si schelete
Un muschi este in esenta un manunchi de fibre, fiecare compusa din filamente groase si subtiri. Filamentele subtiri pot sa alunece spre inauntru sau in afara printer filamentele groase, care sunt prevazute cu mici proiectii transversale numite punti. Cand muschiul e stimulat de un semnal nervos, puntile se strang pe filamentele subtiri si le trag in spatiile dintre filamentele groase, scurtand intreaga fibra ca pe un tlescop. Cand semnalul nervos este inrerupt, filamentele subtori pot sa alunece din nou in afara si fibra se relaxeaza.
Un muschi nu poate sa se contracte sis a se relaxeze; el nu poate sa se intinda in mod activ. Fibrele relaxate trebuie sa fie intinse de o alta forta – un resort, sau, cel mai adesea, un alt muschi.
Medusa foloseste principiul resortului. Cea mai mare parte a “clopotului” sau este compusa dintr-un material gelatinos intesut cu fibre elastice. Cand animalul inoata, un aranjament de muschi radiali si circulari se contracta pentru a strange clopotul si a scoate apa din el; cand muschii se relaxeaza, fibrele elastice determina clopotul sa iria forma initiala, intinzand fibrele musculare, pregatite pentru urmatoarea contractie. Gelatina meduzei actioneaza ca un schelet moale si elastic, dand muschilor un sprijin cu ajutorul caruia sa poata actiona.

Downloadat de 1399 ori