Referat despre scoala de la Palo Alto

Şcoala de la Palo Alto
Sub aceastã denumire regãsim un grup de cercetãtori de origini ştiinţifice diferite, care la un moment dat au lucrat la Palo Alto (oraş situat la sud de San Francisco). Principalele direcţii de cercetare ale acestui grup au privit o teorie a comunicãrii, o metodologie de schimbare şi o practicã terapeuticã, toate marcate de demersul sistemic.
Iniţiatorul grupului a fost Gregory Bateson (n. 1904), care lucrase la spitalul de psihiatrie de la Veterans Administration (Palo Alto), dupã ce fãcuse studii de zoologie şi colaborase cu antropologii Margaret Mead şi Leo Fortune. In anul 1942, Bateson descoperã necesitate de a reconsidera cercetãrile sale, ţinând seama de retroacţiune (feed-back), deoarece pânã atunci comunicarea fusese analizatã din perspectiva dinamicii forţelor şi a raporturilor de cauzalitate dintr-o interacţiune. Prin urmare, el va aborda comunicarea ca pe un sistem de mesaje ce funcţioneazã sub formã de , în care energia de rãspuns este oferitã de receptor, şi nu de impactul elementului declanşator ( de unde noţiunea de feed-back). Cu alte cuvinte, va adera la principiile demersului sistemic, luând drept cadru metodologic inter-relaţiile din interiorul unei reţele, în care acţioneazã mecanisme circulare de reglare. Se abandona, în acest mod, concepţia liniarã, şi oarecum deterministã, a succesiunii acţiunilor şi reacţiunilor între obiecte izolate.
1.Teoria comunicãrii
Maniera în care Şcoala de la Palo Alto a abordat comunicarea a fost în acelaşi timp deductivã şi inductivã. Pe de o parte, s-au aplecat asupra unui anumit numãr de modele teoretice şi concepte împrumutate din demersul sistemic (derivat din ciberneticã), dar şi din lingvisticã şi logicã. Pe de altã parte, s-au strãduit sã confrunte, în fiecare etapã de cercetare, observaţia precisã şi analiza comunicãrii reale, studiul pornind cel mai adesea de la înregistrãri filmate. Se poate spune cã au dorit sã depãşeascã opoziţia dintre subiectivitatea demersului clinic şi reducţionismul metodei experimentale (clinicienii sesizeazã intuitiv o situaţie globalã de interaacţiune, dar nu sunt întotdeauna capabili sã-i dea o formalizare; în experiment, se izoleazã câteva variabile, nu se accede la o viziune de ansamblu a situaţiilor reale).
2. Abordarea sistemicã a relaţiilor umane.
Noutatea acestui tip de abordare constã în aceea cã vizeazã fenomene complexe şi permite o viziune sinteticã a problematicii, deoarece pânã atunci în ştiinţele socio-umane dominase demersul analitic. În timp ce analiza presupune descompunerea fenomenului în pãrţile sale elementare, şi studierea proprietãţilor de la simplu la complex, sinteza cautã sã gândeascã totalitatea în structura şi dinamica sa. În loc sã disocieze, ea recompune ansamblul relaţiilor semnificative ce leagã elementele în interacţiune, atitudine cãreia îi corespunde noţiunea de sistem ( un sistem este un ansamblu de elemente în interacţiune, în care modificarea unuia antreneazã modificãri în toate celelalte elemente).

Downloadat de 615 ori