Niciodată nu va fi prea târziu…

Imi amintesc si acum primii ani de liceu si meciurile de baschet pe care le aveam in fiecare iarna. Eram clasa a IX-a cand s-a intamplat totul…Ziua aceea de 4 februarie imi va ramane mereu in minte, cu atat mai mult cu cat numele Lui va fi inscriptionat pe vecie pe inima mea.

La primul meci ma aflam in sala de sport a unui liceu din judet, iar doamna profesoara ne dadea ultimele indicatii, dar atentia mi-a fost distrasa atunci cand El a intrat in sala…am simtit cum un fior ciudat imi strabate tot corpul si un sentiment nemaiintalnit pana atunci ma stapaneste complet. La sfarsitul tuturor partidelor de baschet am facut rost de numarul lui de telefon de la o cunostinta si zilele care au urmat au fost cele mai lucrative pentru companiile de telefonie mobila. Desi El nu stia cine sunt, ideea ca avea o admiratoare secreta ii placea si incerca sa aflee cat mai multe informarii despre mine, deoarce identitatea nu am vrut sa mi-o dezvalui decat la a doua intalnire. Aceasta nu s-a lasat prea mult asteptata. La numai cateva zile am avut un alt meci si inevitabilul s-a produs: ne-am vazut, ne-am placut si am inceput sa iesim impreuna fara a ne gandi vreo clipa la ceea ce va fi.

Relatia propriu-zisa a inceput in luna martie, de ziua mea, cand el a pus piciorul in prag si m-a intrebat ce vreau de fapt.

Din acel moment am fost de nedespartit. Eram cei mai buni prieteni, dincolo de a fi iubiti; ne intelegeam de minune, ne cunoasteam si ne completam perfect. Toata aceasta magie era sustinuta si de faptul ca fiecare se intelegea perfect cu parintii celuilalt. Eram mici (El este cu doar doi ani mai mare decat mine), dar cu toate acestea, ne-am implicat foarte mult unul in familia celuilalt. Il iubeam atat de mult incat nu-i puteam refuza niciodata nimic; era un copil alintat, iar eu nu puteam avea constiinta impacata pana ce nu-i faceam pe plac in orice situatie. Au urmat majoratul lui, iar apoi bacalaureatul, pentru care am invatat odata cu el. Simteam ca singur nu va reusi sa asimileze cum ar trebui materia, cu atat mai mult cu cat meciurile si sportul erau cele mai importante pentru el si ii ocupau o buna parte din timp. Insa, a trecut si examenul cu un rezultat destul de bun, pentru care parintii lui m-au sunat pe mine ca sa ma felicite. Conform proverbului „Dupa fapta si rasplata”, in saptamanile ce au urmat admiterii la facultate am fost impreuna la mare pentru a ne bucura de succesele pe care le avusese in vara aceea. Cred ca a fost cea mai frumoasa perioada din relatia noastra (eram impreuna deja de un an si jumatate). In ciuda certurilor, care sunt prezente in orice cuplu, nu ne-am fi gandit niciodata la despartire. Eram invidiati de toata lumea pentru dragostea ce ne-o purtam si pentru relatia speciala pe care o aveam, pentru faptul ca ne cunoaseteam si ne intelegam de minune, in marea majoritate a timpului.

Odata cu venirea toamnei si deschiderea portilor facultatilor, ceva parca s-a rupt… el a plecat la Bucuresti, iar viata de acolo l-a facut sa uite tot ce a fost frumos in ultimii doi ani de existenta. Din pacate, la numai doua luni de cand a plecat de langa mine, drumurile noastre s-au separat. Cel mai urat lucru a fost faptul ca el a ales sa nu mai vorbim deloc, Nici macar nu ne mai salutam pe strada…si parca ieri ne rugam sa treaca anii ca sa ne casatorim..

A trecut un an si jumatate de la acel eveniment, timp in care, desi el si-a gasit repede consolarea in bratele altei fete, eu nu am incetat nicio clipa sa sper ca ne vom impaca, In urma cu cateva zile, in sfarsit, am vorbit … mi am dat seama ca : NICIODATA NU VA FI PREA TARZIU, pentru ca prima iubire nu se uita niciodata. Timpul le va rezolva pe toate, deoarece roata vietii este rotunda si poate ajunge oricand in acelasi punct din care a plecat cand mana destinului a invartit-o. Daca dragoste nu e , nimic nu e …in mod cert!