Louise Attaque – J’t’emmene Au Vent

Mi-a luat mult timp până când m-am hotărât să scriu din nou. Așa e fiecare început: greu și anevoios.

Încă mă întreb de ce (?) am lăsat creionul, când și unde l-am pierdut, în ce gară   l-am uitat, pe ce bancă zace , și în câte parcuri va trebui să îmi mai las amprenta până când îl voi recupera?  Poate e pierdut pe veci, sau poate cu puțin antrenament îl voi regăsi, nu știu; știu doar că de când am auzit piesa aceasta mi-am spus : e numai bună de un articol.

Am auzit-o pentru prima dată într-o marți la karaoke, cântată de acel tip de francez pur, boem și mi s-a părut că stilul „agresiv” al piesei nu i se potrivește , dar apoi am auzit vioara ce îmblânzea într-un mod plăcut acordurile.  Vioara, folk-rock-ul și numele bizar m-au făcut să o rețin și să fac cercetări. Am aflat că cei de la Louise Attaque au fost „mândria” francezilor prin ҆ 90 și  se inspirau din creațiile celor de la Noir Desir și Jacques Brel. In 2007 membrii trupei se hotărăsc să ia o pauză, ocupându-se fiecare de proiecte personale ca : Gaëtan Roussel, Poney Express, Tarmac etc.

„Et je voudrais que tu te rappelles notre amoure est eternelle, pas artificielle”   fraza aceasta îți  rămâne sigur în minte după ce asculți piesa și îți mai rămâne poate și amăgirea că trăiești  o dragoste împlintă și nu falsă așa cum promit cei de la Louis Attaque. Audiție plăcută.