Doi pasi inainte, unul inapoi – Epilog

“Iata-ne despartiti! Dupa atata incapatanare, in sfarsit despartiti!”

Bun. Ne-am despartit. Ce era de facut apoi? Am inceput sa ne vedem de vietile noastre. In primele doua saptamani, am crezut ca voi deveni criminala. Nu stiu daca vi s-a intamplat vreodata sa aveti efectiv sentimentul ca vreti sa ucideti un om pe care l-ati iubit sau inca il iubiti, din simplul motiv ca va enerveaza. Si intr-adevar ma enerva. Ma enerva cat de fericit parea alaturi de colegii lui in curtea scolii. Nu putea macar sa mimeze intristarea? Poate asa ma simteam mai bine, caci ma simteam ingrozitor. Ma obisnuisem cu el asa cum era.

Dupa aproximativ o luna in care doar ne-am salutat destul de rar, am aflat motivul bucuriei: a castigat un concurs de scenarii, iar premiul reprezenta realizarea unul film avand la baza scenariul, totul pentru o campanie anti-drog. Suna bine, mai ales cand am aflat ca actorii vom fi chiar noi, cei din grupele de teatru din liceu.

Intr-o zi, dupa filmari m-a intrebat daca as vrea sa merg in parc. N-am stat prea mult pe ganduri si am acceptat. Fata lui nu trada niciun gand.
Ne-am trezit stand pe banca mea preferata, pe care nu i-o dezvaluisem pana atunci.
-Si, cum mai esti?
-A…..cred ca bine, ma pregatesc pentru olimpiada de latina. Profa imi trimite o groaza de traduceri de facut pe mail. Tu?
-Eu n-am traduceri pe mail.

Dupa alte cateva nimicuri…

-Mi-ai distrus conceptia despre iubire, a afirmat ganditor.
-Da?
Se face ca acum era vremea ca el sa ma surprinda pe mine.
-Da. Daca inainte credeam catusi de putin in iubire, acum nu mai cred.
L-am ascultat atenta. Chiar facusem asta?
-Insa m-ai vindecat de mine chiar cu riscul de a renunta la tine. Vreau sa-ti multumesc.
Am inceput automat sa plang.
-Nu plange, te rog.
Nu m-am oprit.
-Cu placere. Macar unul dintre noi sa fie fericit acum ca…
Pentru prima data m-a intrerupt.
-Dar am devenit dependent de medicament…
Am ras.
-Ti-am spus eu la un moment dat, mai in gluma mai in serios, ca mi-ar placea sa devii dependent de mine si nu ai stiut la ce m-am referit.

-Stii, ai un magnetism deosebit.

Perfect! Acum incepe cu fizica…

Parca mi-a ghicit gandul.
-Nu ma intelege gresit. Ai o forta incredibila de a-i atrage pe cei din jurul tau, indiferent daca este vorba de fete sau baieti, iar eu, personal, ma feresc de asta.
Am digerat noua informatie, dupa care am afirmat revoltata si cu usor dispret:
-Pentru ca ti-e frica! Ti-e frica sa traiesti, ti-e frica sa te implici. Gandesti prea mult…
Nici macar nu m-a dezaprobat, ci cu acelasi calm permanent:
–Da, mi-e frica. S-a cam intunecat deja. Hai sa mergem. Noaptea sunt mai sincer decat ziua.
Intr-un fel stiam deja lucrul asta, dar nu l-am luat in considerare.

Dupa acestea, s-au mai linistit apele. Vorbeam normal unul cu celalalt, ba parca mai mult decat atunci cand eram impreuna. Ma si imprietenisem mai mult cu colegii lui si astfel stateam toti la taclale. Nu ma mai gandeam foarte mult la el. Nu ca inainte. Ba chiar am inceput sa ies in oras cu diversi amici.

Peste o luna, eu si trupa mea urma sa participam la cateva festivaluri de teatru la care trupa in care era el nu s-a inscris.
-Zi unde si cand. N-am de gand sa lipsesc.
Ei bine, daca era ceva ce iubeam amandoi, acela era teatrul.
-Deschiderea festivalului este la 12. Noi jucam pe la 2-3.
-Eu daca ajung pe la 2 e bine?
-Da.
–Vii sa ma iei din fata liceului.
-Ok. Imi dai un bip cand ajungi.
-Ok.
La 2 fara un sfert deja ma suna. Si-a permis sa vina in culise sa salute restul trupei, avand in vedere ca si el fusese cu noi in trupa in urma cu un an. Dupa incurajari s-a dus in sala.

Totul a fost ok. Din nebanuite motive incepeam din nou sa-mi doresc sa fiu in preajma lui si am tot avut ocazia. Peste putin timp m-a invitat la majoratul lui, eu fiind unica invitata de la o clasa straina si, evident, cea mai mica. In seara aceea insa, am avut un alt festival, ceea ce m-a facut sa intarzii o ora si jumatate. Cand am plecat spre club l-am sunat. I-am spus ca urmeaza sa ajung la statia de metrou, caci chiar la destinatie nu stiam sa ajung. A spus ca vine sa ma ia. Am ramas putin socata, caci era majoratul lui si tocmai el venea sa ma ia. Inainte sa inchid:
-Hey. Ma bucur mult ca vii. Fara tine nu ar fi la fel.
-Ai baut ceva sau vorbesti serios?
A ras mai placut ca niciodata.
-N-am baut nimic. Nu am fost inca la petrecere. Te-am asteptat pe tine.
Am amutit cateva secunde.
-A..mersi…ok. Ne vedem acolo.

Am ajuns. Toti ochii s-au atintit automat asupra noastra intrand brat la brat in club. Apoi l-am eliberat. Era petrecerea lui. Nu puteam sa-l tin doar pentru mine. Parca intr-o fractiune deja ii cantam “La multi ani!” si apoi isi primea urarile pe melodia “18 ani” a lui Vama Veche. Cand a ajuns la mine nu stiu ce m-a apucat. Beata nu eram pentru ca nu ma atrage alcoolul. In fine. Nu m-am putut abtine si l-am sarutat. Nu mi-a spus nimic atunci. M-a privit putin confuz si apoi si-a continuat drumul.
Peste cateva ore dansam cu fruntile lipite una de cealalta si mainile impreunate. Eu tot nu eram beata, el poate putin.
–De ce m-ai sarutat mai devreme?
-Pentru ca am vrut.
A inceput sa rada.
-Trebuia sa ma astept, fiind vorba de tine.
-Si, e asa de rau daca am vrut?
-Nu, nu e rau deloc.

Peste cateva zile…

-Esti diferita.
-Este rau?
-Nu pot judeca, nu am puterea asta. Esti diferita si totusi, in aparenta, la fel.
–Ma accepti asa?
-Este un raspuns greu de dat
-Evident..

-Si stiu ca in mintea ta crezi ca ma fofilez. Intrebarea pe care ai pus-o se refera la faptul daca o prefer pe ana cea veche, care momentan nu stiu unde este? Intrebarea mea este daca s-ar putea intoarce vreodata?
-Este in curs de intoarcere. Te asigur. A inceput sambata. 🙂 Intrebarea mea se referea la ana cea toata: si cea de atunci, si cea de acum.
-Raspunsul este ca o prefer pe ana. Intrebare suplimentara: ana de acum, adica tu, ce vei face?
-In legatura cu ce?
-Dupa ce se va intoarec ana cealalta, tu unde vei fi?
-Tot aici. Vom fuziona. Va fi bine cred.. caci eu sunt mai rationala, iar acea ana avea nevoie de asta…

O luna si jumatate dupa am vorbit mai nimicuri pe messenger. Am lipsit de la scoala din motive de sanatate.
Acum vreo saptamana mi-a spus inainte sa iasa:
“-Mai vreau sa vorbesc cu tine. Nimic special, doar asa pentru ca vreau.”
E doar impresia mea sau a folosit argumentul meu?

Iata-ne in prezent! Stie ca am scris povestea noastra, dar nu a citit niciun episod. Vrea sa o citeasca intreaga. Aseara i-am trimis un mesaj:
“A ramas din noi povestea noastra, doar atat?”.
Mi-a raspuns neasteptat de repede:
“A ramas ceva, dar probabil nu ceea ce spera fiecare in sinea lui. Trebuie sa mai vorbim candva.”

Nu stiu cand vom mai vorbi pe bune. Poate cand imi scot eu piciorul din gips, poate nu prea curand.
Ceea ce va pot spune cu certitudine este faptul ca am revenit la ceea ce detestam eu si la ceea ce lui ii era teama ca nu vom putea reveni: prietenie…desigur, asta pana la urmatorul sarut pe care il voi fura, ca tare m-am mai obisnuit sa-l fur pe baiatul asta…