Doi pasi inainte, unul inapoi (Ep.2)

Intalnirea

Ah! Ce emotii groaznice! Oare retinuse bine ora si locul? De ce intarzie? Ii statea bine parul? Este adevarat ca, fiind cam destul de dezordonat, era de asteptat sa intarzie, dar de ce intarziau restul amicilor? S-a gandit ca asta era solutia de a vorbi ceva mai mult cu el: sa invite un grup de prieteni comuni la o piesa de teatru intr-o duminica.

Ce putea fi mai normal de atat? Mai verifica inca o data ceasul care anunta hotarat 10 minute intarziere. Primeste un mesaj. Era de la el: “A intervenit ceva. Ajung intr-o jumatate de ora”. Noroc ca stabilisera intalnirea cu o ora inainte de inceperea piesei. Inca aveau timp sa ajunga. I se parura interminabile acele minute, mai ales ca prietenii tot nu se iveau la orizont. A inceput sa-i sune rand pe rand. Cu fiecare convorbire incheiata pulsul crestea tot mai alert. Desi anuntasera ca vin negresit, unii erau pe la tara, altii la rude, iar altii dormisera prea mult ca sa mai ajunga. Astfel a realizat ca vor fi doar ei doi.

L-a vazut inca de cand a intrat metroul in statie, insa si-a propus sa fie foarte absolvita de telefonul mobil si de contramandarile prietenilor. Socat, dar incantat a speriat-o asezandu-se brusc langa ea. Au pornit impreuna pe jos pana la teatru. Nu observase pana atunci diferenta lor de mers. Ea facea pasi mici si repezi, in timp ce pasii lui erau mari si mai lenti. Mai tarziu avea sa afle ca in comportament lucrurile stau pe dos…

Cum au ajuns prea tarziu, au mers intr-un parc din apropiere. Era sfarsit de septembrie, dar natura nu era inca moarta. Nu-si controlau pasii, au fost ghidati de vantul partinitor. S-au dat putin in leagane, lucru pe care nu-l mai facusera de mult. Apoi o banca a fost tot ce aveau nevoie. Conversatia a curs lin, de la zborul pasarilor pana la diverse intamplari. Au inceput sa se plimbe si s-au oprit sa asculte un concert de muzica clasica. Nu mai ascultasera asa ceva, si cu atat mai putin in aer liber. Au ascultat tacuti, cu sufletele vibrand odata cu instrumentele. Nici nu si-au dat seama cand Soarele a fost furat de Mos Ene.
“Cred ca ar fi timpul sa plecam…” spuse ea cu acelasi usor regret ivit in ochii lui.

El i-a oferit bratul asemenea unui adevarat cavaler. S-au ratacit putin. Astfel i-a povestit despre teama ei inexplicabila de noapte. S-au amuzat putin pe seama ei, dar nu a deranjat-o deloc. Sosise momentul despartirii. Pe cine incercase ea sa pacaleasca? In acel moment, singura ei teama era aceea de elibera bratul protector…