Doi pasi inainte, unul inapoi (Ep. 6)

“Mai apropiati ca niciodata, dar totusi despartiti”

Naratoarea nu a mai vrut sa continue povestea. A zis ca nu mai poate, si-a luat jucariile si a plecat. Si ce ramane de facut? Nu poate ramane asa ca-n tren, fara sfarsit,nu? Ei bine, am s-o scriu eu. Eu sunt Ana, protagonista povestii. Incantata. 😀

Cred ca am ramas la intalnirea care trebuia sa fie furtuna de dupa atata calm enervant, dar nu a fost pentru ca in prezenta lui totul era perfect. Ma straduiesc sa nu exagerez, dar cand eram impreuna nimic nu putea merge prost.
A fost prima data cand am reusit sa intarzii la o intalnire de-a noastra. E adevarat ca doar 4 minute, dar tot se pune pentru ca el ma astepta deja. S-a bucurat sincer sa ma vada. M-a luat in brate si nu mi-a dat drumul prea curand. Apoi, am stat si l-am ascultat privindu-l fascinata incercand sa-mi intiparesc cat mai fidel in minte chipul lui. Atunci l-am lasat ca niciodata sa vorbeasca mai mult decat mine, mai exact n-am vorbit deloc pana cand nu a terminat el. Tot ce am putut ingaima a fost:

-Ok, dar n-ai idee cat de greu mi-a fost si nici cum m-am simtit. Am oftat. Nu pot sta suparata pe tine mai mult decat am stat deja. N-ar avea rost.
M-a privit surprins. Eram mai serioasa ca oricand. Nu se astepta la asa ceva. Atunci mi-am dat seama ca eu chiar il iubeam.
In final, am stabilit ca la ora 23 sa fie la mine acasa.

Mama mi-a spus ca n-a intarziat, insa eu da. Am ajuns la 23:45 pentru ca am avut 3 concerte cu corul. L-am gasit in bucatarie stand la palavre cu mama, care inca mai aseza cate ceva pentru masa din sufragerie deja mult prea aglomerata. Am mers pana la mine in camera si el m-a urmat.
Imi schimbam sosetele caci aveam picioarele inghetate. Am fost incantata sa vad ca si-a adus chitara cu el, intocmai cum il rugasem si o asezase frumos langa a mea.
Dupa ce am terminat treaba cu sosetele, mainile lui erau pe talia mea, iar ale mele pe gatul lui.
-Ma bucur mult sa te vad. Am citit in privirea lui ca intr-adevar asa era.
Stiam ce asteapta asa ca n-am pierdut timpul: l-am sarutat. Ne-a intrerupt chemarea mamei.
Am infulecat ceva repejor caci mai erau cateva minutele ce ne desparteau de noul an. Nu mi-a dat nicio clipa drumul la mana, dar nici eu nu voiam asta desigur.

5……4……3……2……1……2009!!!

Dupa un pahar de sampanie ciocnit cu totii am ramas singuri pe balcon. Ochii lui fugeau de la o artificie la alta si apoi s-au oprit la mine.
-Nu sunt ilegale astea mari?, intreba ca un copilas confuz, dar totusi entuziasmat.
-Vezi tu vreun om al legii pe aici?, i-am soptit complice la ureche.
-Nu. N-am mai vazut niciodata asa ceva.
-N-ai mai fost niciodata la etajul 8. :))
Abia am apucat sa rad caci sarutul lui apasat si lung mi-a furat si graiul si aerul. De data asta ne-a intrerupt o artificie care a explodat foarte aproape de fereasta si am inceput sa radem amandoi.

Dupa masa ne-am refugiat la mine in camera. Mi-a cantat aproape tot repertoriul pregatit, eu ascultand chiar de pe umarul lui. Nu-l mai vazusem atat de fericit pana atunci.:)
Am stat imbratisati si am vorbit toate cele pana la 4:30. Nici n-am observat cand a trecut timpul pentru ca era unul din momentele acelea din viata in care vrei ca timpul sa se opreasca privindu-va. I-am cedat patul meu dupa ce mi-am luat pijamalele si m-am schimbat in alta camera. M-am intors sa arunc o privire pe furis. Trebuie sa recunosc ca ii statea foarte bine in patul meu. Am dormit in pat cu mama si tata, asa cum mai dormisem probabil cu multi ani in urma.

Lumina puternica m-a facut sa ma trezesc pe la 10. Dupa o vizita scurta la baie m-am dus la mine in camera.
-`neata! Cum ai dormit?, l-am intrebat somnoroasa.
Era treaz de cateva ore, dar statea cuminte invelit. M-am asezat pe marginea patului si am inceput sa ma joc cu mana lui, asa cum faceam mereu.
-Esti foarte frumoasa dimineata…
Mi-a luat mana, mi-a sarutat-o si eu m-am blocat.
Nici atunci si nici acum nu-mi vine sa cred ca a fost atat de atent la conversatiile noastre si a tinut minte faptul ca, mai demult, i-am zis ca, in opinia mea, femeia este cea mai frumoasa dimineata, daca ar fi sa aleg un moment al zilei.
Ce ciufuliti eram! Dupa ce ne-am dezmeticit putin am luat micul dejun.

Apoi s-a oferit sa ma invete sa cand la chitara, caci o aveam de la Craciun si inca nu stiam mai nimic. Am invatat 3 acorduri pe care acum le stiu cel mai bine: Do Major, Sol Major si Re Major. Calm, m-a incurajat dupa ce mi-a asezat degetele asa cum trebuie, perpendiculare pe grif, nu aiurea cum le tineam eu. Ah! Si cat m-a mai enervat Do-ul ala. Mi se parea ca am degetele prea mici, dar el m-a contrazis amuzat.
Apoi m-a invatat principalele tipuri de batai. Imi placea ca era rabdator.
Timpul a fost din nou necrutator, dupa-amiaza a venit repede si el a trebuit sa plece. Deja spusese de nu stiu cate ori “In 5 minute plec.” si avea pe telefon cateva zeci de apeluri de la ai lui. 😀
Ziua asta n-am s-o pot uita cat voi trai, fie ca vreau fie ca nu. Parca eram beti unul de celalalt, caci alcool nu prea consumasem.

Noaptea urmatoare nu am inchis un ochi pentru ca patura mea avea impregnat parfumul lui. Am atipit spre dimineata avand in vis imaginea lui si in brate patura stransa.

Chiar si dupa asta, restul vacantei nu m-a cautat si nu l-am cautat. Nu mai suportam sa fiu mereu cea care-l cauta. Eu nu sunt asa si multa vreme am renuntat la a fi cum sunt de fapt, numai de dragul lui, dar merita oare?
Asa ca am revenit la a fi trista, la a ma intreba ce face si apoi la a-l alunga nervoasa din ganduri.
A inceput scoala. Nu m-am mai obosit sa-i arat ca nu sunt fericita. Dupa aproximativ o saptamana in care nu ne-am vazut mai deloc, caci nu-l mai cautasem, pe culoarul dintre clasele noastre…

-La ce te gandesti? Habar n-am la ce te gandesti. Chipul lui era macinat de un gand vechi si de aceeasi sinceritate simpatica. Nu stiu cum sa reactionez in preajma ta. Niciodata nu am stiut.
De fata asta chiar imi auzeam gandurile spuse cu vocea lui si dureau mult mai mult decat tinute inclestate in mintea mea.
Lacrimile n-au intarziat sa apara pe obrajii mei. Oare sunt atat de dificila?
-Nu mai pot continua asa. Am renuntat la a fi cum eram pentru tine. In mod obisnuit, nu as fi cautat niciodata atat de mult un baiat, dar m-am incapatanat sa mearga relatia noastra. Nu am ascultat pe nimeni, nici prietenele, nici parintii, desi toti mi-au spus ca suntem prea diferiti si uita-te la noi acum! Zici ca am facut schimb de roluri: acum eu sunt cea nu mai am chef de nimic si pesimista, iar tu pari liber si vindecat de tot ce-ti impuneai.
-Ma vei uri?
-Nu, stii bine ca n-ar putea, i-am raspuns cautand in disperare un servetel pe care tot el mi l-a dat. Dar tu?
-Nu.
-Nu mi-ar fi pasat in continuare sa te caut cau doar suntem in secolul XXI, dar tu nu ma intelegi. Chiar tu ai spus-o. Nu-mi vine sa cred. Dupa trei luni…

Atat am putut spune pentru ca deja plangeam incontrolabil in hohote. O ultima privire in ochii lui fara pata si am plecat. A ramas tacut pe culoar, acolo unde incepuse totul…

Acesta nu este finalul povestii. Nu pierdeti intrigile de dupa, o posibila impacare si cum ne intelegem in prezent in epilog! Pe curand! 😀