Interviu cu Vlad Moldoveanu: “În 2010, mai mult ca sigur,voi fi în draft-ul pentru NBA!”

S-a despărţit de familie când mulţi dintre puştii români fumează prima ţigară sau primesc preavizul de exmatriculare din cauza absenţelor. Şi-a luat inima în dinţi şi amintirile în troller şi a plecat să cucerească America, precum căutătorii de aur din Alaska. După cinci ani de muncă asiduă, baschetbalistul român Vlad Moldoveanu bate la porţile Campionatului Profesionist Nord-American (NBA) ! Cum a renunţat la tot pentru a juca pentru Naţională, câte nopţi nu pierde şi în câte cluburi nu merge, vă vor da senzaţia că acest sportiv nu este român. Dar mai bine să facem cunoştinţă cu Vlad Moldoveanu, noul star al sportului românesc.

Ai prins în România un an de liceu la Spiru Haret. Dacă ar fi să faci o comparaţie între viaţa de liceu din România şi viaţa de liceu din Statele Unite, care ar fi diferenţa?
Este o diferenţă ca de la cer la pământ. Acolo ordinea este la locului ei. Sunt dulapurile acelea pe care le vedeam în „Beverly Hills” sau în „Salvaţi de Clopoţel”, unde trebuie să îţi laşi cărţile. Este altfel viaţa de liceu acolo. Este mai riguroasă, nu poţi să chiuleşti. În Spiru a fost alceva, îmi plăcuse foarte mult, apoi am dat peste altceva.

Cum ai ajuns să înveţi într-un liceu din Statele Unite?
Eram între a mă duce la Olimpia Ljubljana în Slovenia, în Italia la Benetton Treviso, sau în State Unite la liceu. Andrei Căpuşan (n.a. actual jucător la CS Otopeni şi în Naţionala României de baschet) a evoluat în Statele Unite la acelaşi liceu la care am fost şi eu. Unul dintre antrenori a venit în România să-l viziteze pe Andrei şi ţin minte că au venit în sală la liceul Spiru Haret. Ne-au urmărit şi Alex Ardelean cu mine am plecat în SUA. Dar Alex s-a întors după primul an.

Ai fost bine primit?
Foarte bine. Aveam o echipă foarte bună şi am avut şi noroc şi ghinion. Doi dintre cei mai buni jucători s-au transferat şi astfel mi-au permis să evoluez foarte mult chiar din primul an, chiar dacă eram într-a zecea şi nu mă aşteptam să joc, dar băieţii m-au ajutat foarte mult.

A fost un şoc trecerea aceasta de la sistemul european de învăţământ la cel american sau te-ai adaptat rapid ?
A fost un pic dificil cu limba la început. Să scrii câte trei-patru pagini în engleză despre ce voiau ei nu era chiar aşa uşor. Îmi aduc aminte că în prima săptămână de şcoală am scris ceva despre Atacul de la World Trade Centrer şi trebuia să scriem cinci pagini. Nu eram obişnuit, dar cu timpul m-am acomodat.

După liceu a urmat colegiul. De ce ai ales George Mason şi nu alt colegiu mai mare?
George Mason era un colegiu mare şi alegerea am făcut-o pentru că m-a plăcut foarte mult antrenorul din vremea respectivă de la Mason. Şi voiam să joc repede. Am prins minute la început, apoi în anul următor au apărut problemele. Eu voiam să joc la Campionatul European de la Târgu-Mureş, dar cei de la colegiu voiau să mă ţină acolo. Eu am spus că am o fixaţie cu lotul naţional şi că trebuie să fiu în România, pentru că de-aici am plecat. Când m-am întors s-au plâns că am slăbit şi au apărut alte discuţii. Le-am explicat că voi sta şi voi munci foarte mult, iar în decembrie mi-am dat seama că îşi făcuseră alte planuri din care eu nu făceam parte.

Şi atunci te-ai transferat?
Da. M-am transferat la American University, dar nu am drept de joc până în decembrie 2009.

Povesteşte-ne puţin despre echipa ta de Colegiu. Câţi antrenori aveţi?
Un antrenor principal, trei antrenori secunzi, un director sportiv care se ocupă de deplasări sau când avem probleme îl sunăm. Tot staff-ul cu medici ajunge la opt persoane. Depinde de Colegiu, la North Caroline, acolo unde au jucat Jordan şi Vince Carter, este un staff de 25 de persoane. Acolo se cresc jucători de NBA în fiecare an.

Câte ore vă antrenaţi pe zi?
Avem de obicei un antrenament scurt de o oră, o oră şi jumătate la sala de forţă. Avem antrenamente cu echipa şi antrenamente individuale. În total cam patru ore de antrenament şi sunt despărţite de pauze în care te duci la şcoală. Asta în timpul sezonului.

Te antrenezi şi suplimentar?
Da, de obicei seara. Cei din echipă ne strângem într-o cameră şi stăm şi învăţăm, apoi mă duc în sală şi mai fac aruncări vreo oră jumate`. Îmi place să arunc 300 marcate, când arunc singur. Dacă mai sunt cu cineva arunc 500 marcate.

Se pune accent pe şcoală?
Da, foarte mult. La ei contează să ai note bune, să te prezinţi bine la şcoală pentru că eşti imaginea colegiului.

Acum eşti şi imaginea Echipei Naţionale de baschet a României. Cum a fost atmosfera la lot?
A fost una foarte bună, cu jucători tineri. Mulţi dintre noi am jucat împreună la echipele de juniori. Oricum a trebuit să punem la punct relaţiile de joc pentru că nu mai eram obişnuiţi unii cu alţii. Nici nu am avut foarte mult timp la dispoziţie să punem la punct aceste relaţii aşa cum ar fi trebuit.

Are şanse această nouă Echipă Naţională să ajungă mult mai sus faţă de precedentele Naţionale?
Am înţeles că scopul acestei echipe este calificarea la Eurobasket în 2013. Trebuie să promovăm în doi ani, apoi să ne calificăm la Campionatul European. Ceva asemănător cu ce au făcut şi bulgarii.

Este un obiect realizabil ?
Da, cred că unul, doi jucători din anii trecuţi, sau poate vreun jucător care să vină din urmă, ne-ar ajuta cu siguranţă să ne îndeplinim obiectivele.

S-a simţit în echipă lipsa lui Stănescu sau a lui Burlacu?
Nu ştiu cum este să joci cu ei, n-am jucat niciodată împreună, dar cred că Levi a făcut tot ce a putut ca să ne ţină uniţi şi să fim concentraţi pentru toate meciurile, el fiind cel mai “bătrân”. A făcut o treabă excelentă!

Sunt mulţi practicanţi de baschet care vor citi acest interviu. Ce sfaturi le-ai da?
Să stea cu mingea de baschet în mână cât mai mult, dar să nu uite că şi partea fizică face parte din joc. Nu-ţi trebuie neapărat o sală de forţă ca să faci abdomene şi flotări! Nu trebuie neapărat să ai 2,10 m şi 120 de kg ca să practici baschetul. Dacă vrei şi te ţii de baschet sunt sigur că şi baschetul îţi va da înapoi!

E practic o relaţie care nu se poate trăda?
Trebuie să respecţi sportul în sine. Dacă stai până dimineaţa la 06,00 în club şi după aceea să te duci la 10,00 la antrenament, nu cred că poţi să ai acelaşi randament ca şi cum te-ai culca la ora 23,00 şi te-ai trezi la 09,00.

În cazul jucătorilor din România aceştia au fost surprinşi deseori în cluburi. În Statele Unite ce se întâmplă dacă eşti văzut în club la ora 03,00 A.M. ?
Nici nu ieşim aşa mult. Dacă ieşim în club o facem sâmbăta, după meci, iar duminica este liberă. Noi jucăm meciuri miercurea şi sâmbăta, iar cu o zi înainte de meci, marţi, respectiv vineri, avem stingerea la ora 22,30. Trebuie să fim deja în casă, iar la ora 23,30 fără lumină în casă. Avem antrenorii care trec pe la noi. Noi stăm şase jucători într-o vilă închiriată de club, iar mulţi antrenori stau în apropiere şi trec pe lângă ea. În primul an de colegiu stai în campus şi atunci te verifică în fiecare seară. Dacă ar vrea să iasă cineva înainte de meci, oricum nu l-am lăsa, deci nu se pune problema de aşa ceva!

Acest lucru denotă multă seriozitate.Ce planuri ai pentru viitor?
Primul meu gând este să mă înscriu în draft. În 2010 mai mult ca sigur voi fi în draft-ul pentru NBA! Nu ştiu dacă voi avea impresar sau nu. Variantele pe care le am ar fi Grecia, Spania, Italia dacă nu aş intra în Draftul 2010. Contează şi poziţia în draft şi recomandările. Chiar dacă intru la anul în draft poate să mă trimită un sezon-două în Europa ca să mai acumulez experienţă şi să ajung la nivelul jocului din NBA. În Statele Unite antrenorii se bazează foarte mult pe potenţialul pe care îl ai de a ajunge jucător.

Acum te luăm la o serie de întrebări rapide. Care este ultima carte pe care ai citit-o?
„Secretul”. Şi înainte de această carte am citit “Puterea minţii”, tot o carte în genul acesta. Cred foarte mult că totul pleacă de la psihic. Mă uit la Kobe Bryant şi la toţi jucătorii mari din NBA şi observ că toţi au o mentalitate de învingători. Nu cred că acest lucru poate să ţi-l insufle cineva. Trebuie să ai şi tu dorinţa de a ajunge cineva. Dacă o faci doar ca să ajungi să câştigi nişte bani, să te mulţumeşti cu puţin e cu totul altceva.

“Trebuie sa urăşti să pierzi mai mult decât iubeşti să câştigi!”

Cel mai bun sfat pe care l-ai primit de la vreun antrenor.
Sunt foarte multe. Unul dintre ele a fost ceva de genul “trebuie sa urăşti să pierzi mai mult decât iubeşti să câştigi.”

Facem un mic exerciţiu de imaginaţie. Presupunem că te joci pe calculator şi ai posibitatea să îţi construieşti propriul profil. Ai voie să adaugi o singură calitate jucătorului român Vlad Moldoveanu. Care ar fi aceea?
Nimic legat de tehnică pentru că se poate lucra. Cred că ar fi ceva fizic.Poate forţă sau viteză. Cred că mai mult explozie.

Cheia succesului în baschet ?
Trebuie să munceşti foarte mult, să ai pasiune şi să ai încredere în tine şi în cei care sunt alături. Trebuie să ai un anturaj propice performanţei. Vorbeam cu Fotsis şi îmi spunea că a avut vacanţă două săptămâni. Aceşti jucători mari n-au vacanţă mai mult de două săptămâni pe an. Vara muncesc foarte mult. Dacă întrebi jucătorii români, mulţi dintre ei îţi vor spune că sunt săptămâni sau luni în care nu lucrează aşa intens.

Ce-ţi lipseşte din România?
În afară de familie, de prietenii pe care îi am acasă şi viaţa din România. Şi nu mă refer la baruri, cluburi, discoteci. Viaţa din România şi cum era înainte.

“Pe la vreo 6-7 ani voiam să mă fac fotbalist”

A contat foarte mult în ascensiunea ta faptul că provii dintr-o familie de sportivi?
Da, foarte mult. Pe la vreo 6-7 ani voiam să mă fac fotbalist, portar. Amândoi m-au luat însă la sală şi m-au învăţat foarte multe lucruri care mă pot ajuta pe terenul de baschet.

Cu ce echipă de fotbal ţii?
(Râde! 🙂 ) Ahhh… Cu Dinamo. Nu sunt înrâit. În Cupele Europene mă uit la toate echipele. Am toate programele pe net că să pot să mă uit. De la Divizia A până la Liga Campionilor.

Cum stai cu love-ul?
😀 E greu. E greu să ai o relaţie stabilă, când eşti opt luni pe an plecat.

Ai lucrat în State?
Îmi place să lucrez cu copiii, la Campuri. Asta voi face şi în România după ce mă voi lasă de baschet. Îmi urmăresc foarte mult antrenorii.

Te gândeşti să devii antrenor?
Visul meu este să ajung la o echipă de top din Europa. Mi-ar plăcea să antrenez la acelaşi nivel la care o să joc.

Jurnalul unui baschetbalist. Cum arată o zi din viaţa lui Vlad Moldoveanu
“Primul lucru pe care îl fac dimineaţa?! Hmm.. Depinde de dimineaţa. Dacă e dimineaţă după meci, cu siguranţă că mă chinui să mă ridic din pat. Dacă e după antrenament, la fel. Îmi ia vreo cinci minute până reuşesc asta. Mă trezesc la 08,00-08,30. Merg apoi la cantină cu băieţii să mâncăm, iar la 10,00 am primele cursuri. La 13,00 termin, mă duc să mânanc, după care la 14,30 trebuie să fiu în sala de forţă. La 16,00-16,30 avem câteodată vizionări de casete, iar la 17,00 începem antrenamentul.
În preziua meciului avem şedinţă de la 20,30 la 22,00, iar antrenorii mai rămân. Noi trebuie să mergem acasă, unde mai avem jumătate de oră – o oră de făcut câte ceva, apoi stingem luminile şi stăm în pat. Nu ne-a spus nimeni să dormim, dar trebuie să fim în pat la ora 23,00.

Carte de vizită:

Nume: Vlad Moldoveanu

Data naşterii: 11 februarie 1988

Talie: 2,08 m

Greutate: 100 kg

Echipa unde evoluează: American University, NCAA

Anul de studiu: III

Specializarea: Studii internaţionale

Hobby-uri: „Citesc presa din România. Am toate site-urile de ştiri aliniate în bookmark. Îmi place să joc biliard, îmi place să schiez, dar nu am voie. N-am mai schiat de nouă ani cred. Aproape că am uitat. Ascult foarte multă muzică.”

Filmul preferat: Scarface

Cântăreţi preferaţi: Zucchero, Toto Cotugno, Julio Iglesias.

Maşina: Vlad conduce un Pontiac din 2000, “cu foarte multe mile pe el! Dacă transform milele alea de pe bord în kilometrii, deja sunt prea multe”, adaugă baschetbalistul.

Bursă: Vlad Moldoveanu beneficiază de o bursă care îi acorperă toate cheltuielile legate de şcoală, masă şi cazare.

Mulţumiri pentru imagini: (Sebastian Muntean) frbaschet.ro şi (Ionuţ Georgescu) csuasesoft.ro