Interviu cu Mister D.: “Nu e bar, e scoala!”
June 9, 2009 scris de Edward Stanescu
In categoria Interviul Saptamanii
Peste câteva luni, Bulgaria şi banchetul de vis de la Nisipurile de Aur organizat de Terra World Tours vor fi doar amintiri pentru liceenii de la Nicolae Grigorescu din Câmpina. Şi dacă tot am fost pentru câteva clipe din nou a 12-a am vrut să aflăm şi cum e viaţa de liceu în cel mai tare colegiu din Câmpina. Menţionăm de la început că am păstrat anonimatul celor intervievaţi. Ei se ştiu, noi la fel, aşadar urmează câteva interviuri cu poveştile celor de la liceul Nicolae Grigorescu din Câmpina.
Cum a fost viaţa de liceu în Grigorescu?
Mişto rău de tot! Şi cu bune şi cu rele! Pot să spun că a fost superrrrr mişto! Am făcut noi ceva nebunii, dar uite ce repede a trecut.
Ziceai de nebunii… cea mai tare tâmpenie pe care ai făcut-o în cei patru ani de liceu?
Printr-a noua cred că eram când am făcut cea mai mare tâmpenie. Era să mă exmatriculeze. Voiam să mă duc la şcoală mort de beat, la ora de chimie 🙂 Eram puşti.
Noroc că m-a oprit cineva şi a stat cu mine până mi-am revenit. Au venit şi câţiva colegi de-ai mei şi mi-au dat câteva palme. M-am trezit şi mi-am dat seama: “Stai frate! Nu e bar, e şcoală!”
Îţi dai seama că dacă ajungeam aşa…
De Bulgaria ce ne zici… Ţi-a plăcut?
Cu mici excepţii da. Nu pot să spun că m-am distrat de am înnebunit, dar m-am simţit foarte bine şi asta e cel mai important.
Acum, ai lacrimi în ochi..
Da, aşa este! Am lacrimi în ochi pentru că termin… şi aşa vor fi mult timp de acum înainte.
Comments