Interviu cu Eduard Wisernig: “Toate expeditiile sunt interesante in felul lor

Ce-ar fi dacă toată viaţa noastră s-ar rezuma la o lungă şi neîntreruptă expediţie? Eduard Wisernig, un tânăr de 26 de ani, a ales acest drum, al expediţionismului, pentru a-şi afla rostul pe lume. Pentru el tot ceea ce contează sunt călătoriile lungi şi pline de neprevăzut, nopţile polare sau aurora boreală. Pentru el, tot ceea ce îl înconjoară capată un alt sens, uneori mai bun, alteori mai rău.

Una dintre numeroasele tale pasiuni sunt expediiţiile montane. Ce înseamnă pentru tine o expediţie?
O expediţie înseamnă să mergi într-un anumit loc, într-o ţară străină, să intri în contact cu oamenii de acolo, să stai de vorbă cu ei, să le descoperi tradiţiile culturale, modul lor de organizare, stilul de viaţă, într-un cuvânt să vezi cine sunt oamenii ăia şi cum trăiesc ei. Şi atunci îţi pui întrebarea: „Cine sunt eu pe lume?”. În acest fel te descoperi pe tine însuţi pentru că te raportezi la ei şi înţelegi care sunt diferenţele dintre tine şi ei.

De unde pasiunea ta pentru expediţionism, pentru escaladări montane?
Fiind născut în Sinaia, am îndrăgit de mic muntele, am trăit la munte, toată viaţa mi-am petrecut-o la munte. De mic mi-am dorit să urc pe munţi şi să-i escaladez. Oricând am avut ocazia am mers la căţărat, singur sau cu prieteni de-ai mei.

Ce presupune o escaladare a unor munţi înalţi?
Mai întâi trebuie să te deplasezi până la locul expediţiei cu diferite mijloace de transport, fie ele personale sau în comun şi apoi să urci până pe vârf (râde). A urca pe vârf presupune să stai în zapadă câteva săptămâni bune, să dormi la temperaturi mult sub 0 grade Celsius în zapadă, să te antrenezi, să te căţeri pe alte vârfuri mai mici pentru antrenament şi pentru a te deprinde cu capcanele muntelui, să cari o grămadă de echipament şi mâncare cu tine. Sunt multe lucruri pe care trebuie să le ai în vedere dacă te hotărăşti să escaladezi un vârf montan.

Ce senzaţie trăieşti atunci când priveşti lumea de sus?
Nici nu ştiu cum să zic, e ceva inefabil. E o senzaţie foarte intimă ca s-o pot exprima în cuvinte. Fiecare cu senzaţia lui…

Toate expediţiile sunt interesante în felul lor, fiecare cu specificul ei.

Care a fost cea mai interesantă expediţie?
Toate expediţiile sunt interesante în felul lor, fiecare cu specificul ei, peste tot descoperi ceva nou. Nu te duci într-un singur loc de mai multe ori, nici măcar în locurile unde m-am dus în acelaşi loc de două ori, în anotimpuri diferite, nu pot să zic că a fost una din expediţii mai interesantă decât cealaltă. Oriunde te duci e interesant, dacă n-ar fi interesant nu te-ai duce (râde).

Care sunt cele mai importante expediţii în care ai fost în ultimii ani?
În august 2005 am fost într-o expediţie culturală în Norvegia prin care m-am documentat despre ceea ce înseamnă viaţa vikingilor de zi cu zi; am făcut parte din grupul lor timp de trei săptămâni şi i-am putut observa îndeaproape. În februarie 2006 am traversat Alpii prin Theodulpass (3301 m), cea mai înaltă trecătoare din Europa. Am petrecut două săptămâni la altitudini de peste 3500 de metri şi am dormit în zapadă la temperaturi sub -20 grade Celsius. În aprilie 2007 am fost în Orientul Mijlociu unde m-am documentat asupra conflictelor culturale şi armate dintre kurzi şi turci. Obiectivul secundar a fost de a descoperi şi de a strânge informaţii despre o escaladare ulterioară a Muntelui Ararat de 5165 m. În februarie 2008 am urcat pe vârful Mulhacen, cel mai înalt vârf din Spania continentală, chiar dacă am avut parte de condiţii foarte grele.

Aş zice că Norvegia a fost cea mai frumoasă ţară in care am fost.

Care a fost ţara care te-a atras cel mai mult, ştiind că ai umblat peste tot, nu numai în Europa, ci şi pe celelalte continente?
Aş zice că Norvegia a fost cea mai frumoasă ţară şi asta datorită reliefului, datorită oamenilor, culturii sau istoriei locurilor respective, dar în primul rând datorită frumuseţii geografice. E fantastică zona, munţii sunt ca dinţii unui fierăstrău şi, în momentul în care vezi şi aurora boreală pe deasupra lor sau când, vara, vezi soarele strălucind la miezul nopţii, simţi că eşti copleşit de atâta frumuseţe.

Înţeleg că îţi plac foarte mult ţările din Peninsula Scandinavă, precum Norvegia sau Suedia. Ce diferenţe există între aceste ţări şi cele din restul Europei?
Evident, fiecare două ţări sunt diferite între ele. Ţările scandinave sunt foarte civilizate. I-am întrebat pe oameni cam care e atitudinea părinţilor faţă de copii: am intrat într-o discuţie cu un bătrân, un avocat de vreo 60 de ani, cu care am vorbit despre legile gândite să reglementeze protecţia copilului care nu trebuie să fie disciplinat punitiv sau prin alte metode. Bătrânul îmi spunea că prin anii ’50 au fost date nişte legi care interziceau ca părinţii să-şi bată copiii, dar aceste legi erau redundante din cauză că încă de pe la 1900 nimeni nu-şi mai bătea copilul. Cred că diferenţele sunt suficient de clare, în acest sens, între Norvegia şi România, de exemplu.

E mai greu la început, până te obişnuieşti, dar după o săptămână simţi cum un calm vine peste tine.

Ai petrecut nu mai puţin de 6 luni dincolo de Cercul Polar de Nord. Un fenomen întâlnit în acea zonă este noaptea polară. Ce înseamnă o noapte polară?
O noapte polară înseamnă că iarna soarele nu apare timp de vreo 2-3 luni, iar dacă apare lumina, apare doar pentru o oră zilnic şi în rest e întuneric beznă. Am stat acolo timp de trei săptămâni, singur, izolat în munţi. E mai greu la început, până te obişnuieşti, dar după o săptămână simţi cum un calm vine peste tine, intri în spiritul naturii şi o vezi aşa cum a fost ea timp de milioane de ani. Vara, exact în aceleaşi locuri, este ziua polară. Fiind ziuă polară, nu apare noaptea absolut deloc, se întunecă un pic, timp de o oră, iar soarele nu apune niciodată.

Cum ai reuşit să dormi în cort la temperaturi mult sub 0 grade Celsius?
Asta nu e o reuşită excepţională, sunt mii de oameni care fac lucrul ăsta în momentul de faţă. E greu, dar trebuie să te obişnuieşti. E necesar să dormi în zapadă, altfel nu reuşeşti să rezişti la temperaturile alea; în plus, sunt cele două stiluri de căţărare: stilul alpin în care urci fără cort, fără sac de dormit, fără prea multă mâncare, doar echipamentul minim; în cazul ăsta trebuie să dormi în zapadă, altfel nu ai unde. Celălalt stil este cel clasic şi presupune să ai cu tine cort, sac de dormit, instrumente de topit zăpada care sunt grele, dar cu care reuşeşti să escaladezi o porţiune, după care te opreşti, sapi în zapadă şi îţi îngropi cortul, dormi şi te duci mai departe. Eu am mers până acum şi în stil clasic şi în stil alpin.

Hipiotii mi se par foarte interesanţi şi plăcuţi.

Ştiu că frecventezi coloniile de hipioţi. Cum ţi se par aceşti oameni?
Foarte interesanţi şi plăcuţi, fiindcă sunt oameni care nu sunt stresaţi, care vin din toate culturile lumii şi de la care afli foarte multe lucruri interesante. Când am apărut eu printre ei, m-au întrebat despre Transilvania, despre România, despre trecutul României, cum să nu fie interesant? Sunt multe pe care le poţi afla de la ei şi pe care nu le poţi afla de pe internet, se nasc foarte multe perspective reale asupra diferitelor probleme sau subiecte de discuţie.

Care este modul lor de organizare, ce înseamnă viaţa pentru ei?
Organizarea e una democratică nativă, e o democraţie adevărată, nu democraţie ateniană bazată pe majoritarism. Coloniile de hipioţi se ghidează după consensualism. Consensul este ceva ce trebuie făcut împreună când toţi sunt de acord, nu când majoritatea se impune asupra minorităţii.

Ce sfaturi a-i da cuiva care vrea să se apuce de expediţionism?
E destul destul de greu să dai sfaturi pentru că fiecare învaţă şi se antrenează în stilul lui. E o evoluţie graduală, pas cu pas, începi să mergi pe munte pe la noi, urci pe cele mai înalte vârfuri, te caţeri chiar şi pe timp de iarnă, abia apoi vei merge în afară, pe vârfuri mult mai înalte precum cele din Alpi. Nu ai cum să înveţi din prima ce înseamnă a escalada. Oricum, e destul de evident că nu se apucă de escaladat unul care stă la câmpie, aşa ceva nu o să se întâmple niciodată.

Care este următoarea expediţie în care vei pleca?
Cred că voi merge în Siberia şi în Iran să escaladez alte două vârfuri foarte înalte, dar mai întâi o să merg în Norvegia la căţărat. Pentru moment, am renunţat la expediţiile de vârfuri înalte şi m-am dedicat alpinismului pe stâncă.