Un majorat demential!

June 27, 2009 scris de  
In categoria Gossip

Cu toții am experimentat, sau vom experimenta ”magicul” moment al majoratului, și dacă nu e ”sweet 16” la noi cu siguranță e ”my sweet 18”:D.

majorat-mistoCu mult înainte de marele eveniment, începi să faci planuri, să te chinui să fi inventiv (fiindcă trebuie să fie o petrecere cu totul și cu totul deosebită de restul celorlalte), liste de invitați, meniuri, muzică, locație…

Dimineața dinaintea petrecerii e stresul absolut. Nimeni nu te ajută,tu nu ai timp de pierdut și ți se pare că nimic nu e gata. Emoțiile bat și ele la ușă, amintindu-ți că în seara aceasta vei face oficial, sau nu 18 ANI! Îți iei adio de la casă – e ultima oară când o vei mai privi cu ochi de copil – și îmbrăcat conform temei (hippie:D) pe care ai ales-o, te îndrepți către petrecere.

Cheful e în toi, e seara ta, și tu ești centrul atenției! Te simți bine! Mai lipsesc ceva invitați, de fapt, cei mai importanți: prietenii, gașca. Se lasă așteptați. Începi chiar să te întrebi dacă vor mai veni…apar 2 dintre ei și-ți înmânează o hartă copilăroasă, cu mesajul: ”dacă îți vrei și restul invitaților, trebuie sa-i cauți!”. Așa ajungi la o ”vânătoare” de cadouri în toată regula. Îți place.

Îți place mai ales că prietenii tăi au fost inventivi, și ți-au oferit un majorat de neuiatat: te-au trimis la o terasă să cumperi un coktail, și nu vroiai să mergi pentru că nu aveai bani, și atunci când vânzătoarea ți-a zâmbit, ți-a spus ”LA MULȚI ANI!” și ți-a întins unul dintre cadouri, aveai impresia că ești într-un film!

Mai apoi, ți-ai găsit cadourile în cele mai trăznite locuri: de la ștrand, până la toalete publice, căsuțe pentru copii și bănci, având săgeți ce te îndrumau spre locul cu pricina. Și, ți-ai adunat gașca de ”hipioți”, cu care te-ai plimbat prin tot orașul, până înapoi la locul petrecerii :D!

party-piscinaLa miezul, nopții, după ce te-au ”băgat” cu capul în tort, te-au aruncat și în piscină, cu tot cu haine. Și, iată! Party-ul s-a mutat în piscină, cu ”norocoșii” ce au aterizat involuntar în apa, nu tocmai caldă.

Cu apa scurgându-se din haine, cu biberonul (plin cu vin) primit cadou – de care nu te-ai mai despărțit muuult timp:D, ai petrecut până când ai simțit că într-adevăr ai doar 18 ANI!

Se vedeau primele gene ale unei noi zile, dar tu ai fi vrut să rămâi veșnic în lumea de nepătruns a celor 18 ani. Și, pentru că soarele se ridica rapid pe cer, te-ai hotărât să iei o pauză de somn, parcă acum totul este mult mai alert…

Comments