Seven pounds sau cum sa traiesti cu inima persoanei iubite

Aşa cum te-ai obişnuit scriu rar despre filme, n-am nici timp şi nici răbdarea necesară să le urmăresc cu atenţie. În plus, nu-mi plac cronicile! Cred că se potrivesc ca gen mai degrabă criticilor bătrâni şi anoşti.

Şi de data asta am să evit să povestesc acţiunea din Seven Pounds. E un film pe care chiar merită să-l vezi. Este exact genul acela care îţi va pătrunde în suflet şi care te va pune pe gânduri.

Scenele din Seven Pounds sunt extrem de bine alese de Will Smith şi de regizorul italian Gabriele Muccino. De la casa de pe malul Oceanului Pacific şi până la cina romantică servită în miez de noapte pe veranda casei din L.A., în acordurile lui Charles Aznavour. Toate aceste detalii te vor încânta.

“Mâna” regizorului italian va ieşi în evidenţă şi când este vorba de acţiunea propriu-zisă a filmului. Mult mai temperat, firul epic din Seven Pounds are ceva din farmecul european.

Personajele au mai multă răbdare. Nu se grăbesc să sară din prima unul pe altul, aşa cum te-au obişnuit filmele turnate la Hollywood, iar acest lucru crează o senzaţie de profunzime spirituală.

De asemenea, finalul este extrem de tulburător. Dialogul dintre dispecerul de la ambulanţă şi personajul principal (Ben Thomas interpretat de Will Smith) este cutremurător:

911 Operator: 911 emergency…
Ben Thomas: I need an ambulance.
911 Operator: I have you at 9212 West Third Street in Los Angeles.
Ben Thomas: That’s room number 2.
911 Operator: What’s the emergency?
Ben Thomas: There’s been a suicide.
911 Operator: Who’s the victim?
Ben Thomas: I am.

Deja ţi-am dezvăluit mai mult decât trebuie… dar, tu ai putea trăi cu inima persoanei iubite?