Profilor mei
October 4, 2008 scris de Edward Stanescu
In categoria Gossip
De mult timp mă gândeam să scriu un articol în cinstea profesorilor mei. Unii dintre ei m-au ajutat. Alţii au încercat să facă lucrul acesta. Unora le-a ieşit. Altora nu prea. Totul a depins de harul lor pedagogic şi de măsura talentului lor de a dărui. Atât cunoştinţe cât şi o parte din sufletul lor.
Cert este că acum îmi aduc aminte cu mare plăcere de cei mai mulţi dintre ei. Este şi firesc. Răul se uită, binele se păstrează.
De la fiecare am încercat „să fur câte ceva”. Unii m-au învăţat jurnalism, alţii să arunc cu mingea la coş, o doamnă mi-a pus „stiloul în mână” . Pe parcurs alţi profesori au reuşit să „toarne” şi ceva cerneala în el.
Astăzi este Ziua Internaţională a Profesorilor. Dacă şi tu ai avut norocul să dai peste oameni minunaţi care te-au format ai acum ocazia să le transmiţi recunoştinţa ta.
Tot ce trebuie să faci este să laşi un comment şi să le multumeşti profilor tăi. Este şi meritul lor pentru reuşitele tale.
PS: Le mulţumesc tuturor profilor cu care am avut ocazia să lucrez şi celor care mi-au vrut binele şi celor care mi-au pus beţe în roate. Va mulţumesc, fără dumneavoastră nu aş fi reuşit!
Comments