Probele orale la BAC
April 12, 2008 scris de Cosmin Navadaru
In categoria Gossip
Până pe 27 aprilie, Ministerul Educaţiei va face publice subiectele la probele orale de la Bacalaureatul din această vară.
De asemenea, variantele finale ale subiectelor pentru probele scrise vor fi afişate, pe 11 aprilie, pe site-ul www.subiecte2008.edu.ro.
Ministerul va distribui inspectoratelor şcolare DVD-uri cu subiectele la probele scrise şi cu rezolvările, numai pentru disciplinele matematică, fizică, informatică şi chimie. Se preconizează că aceste DVD-uri vor ajunge în şcoli până la sfârşitul lunii aprilie.
Gradul destul de ridicat de dificultate a subiectelor continuă să provoace proteste. Reprezentanţi ai părinţilor şi sindicalişti de la Federaţia Educaţiei Naţionale au adresat o scrisoare deschisă către Ministerul Educaţiei, în care sunt criticate subiectele propuse, dar şi faptul că ministerul a anunţat schimbările cu întârziere. Ei susţin că orice decizie în acest sens ar fi trebuit luată înainte de începerea anului şcolar.
Comments