Pasagerii

De câte ori nu ai întâlnit persoane interesante de care te-ai simţit atras din prima clipă în care aţi interacţionat. Deşi vă cunoşteaţi de câteva momente, parcă prietenia voastră era veche de-o viaţă.

Melodiile, cărţile, filmele, băuturile toate erau în comun. Aveaţi aceleaşi gusturi şi erai uimit că mai există încă o persoană ca tine.

Sexul nu conta. Putea să fie bărbat sau femeie… tot ce voiai era ca persoana respectivă să nu dispară din viaţa ta la fel de repede precum a apărut.

Timpul a trecut.. prietenia voastră s-a legat şi mai tare. Momentele s-au adunat pe şiragul vieţii. Greutăţile v-au legat. Petrecerile şi momentele plăcute v-au amplificat bucuria pentru că aţi împărtăşit-o. Sau prietenia voastră (vorbim despre persoanele straight 🙂 ) s-a transformat foarte rapid într-o mare iubire pe care nu aţi mai uitat-o. Indiferent ce s-a întâmplat nu mai contează. Aţi fost nişte norocoşi!

Există şi partea obscură… acele destine cu care te-ai intersectat (la fel ca într-a noua la liceu, când ai nimerit în clasa aia mişto) au dispărut precum pasagerii unui tren. Ştii prea bine cum este să mergi cu trenul vreo 400 de km. Ajungi în gară, te duci la ghişeu cumperi un bilet şi nimereşti apoi într-un compartiment… mergi vreo câteva ceasuri, discuţi, schimbi impresii… apoi ajungi la destinaţie, cobori şi rămâi cu golul acela de “parcă ai mai fi vrut să zici ceva”, dar nu mai poţi face nimic.

Sau noaptea când erai cu ea în pat. Dormeai. O ţineai în braţe şi ai fi vrut ca timpul să se oprească (din păcate nu se poate). Te simţeai atât de bine, încât aveai senzaţia că era ireal. Voiai să memorezi senzaţia aceea pentru totdeauna. Totuşi erai conştient că nu va fi ultima persoană, deşi te simţeai foarte bine. Ştiai că după Bac, sau după Admiterea la facultate va urma altceva… Şi nu voiai să-ţi strici visul cu astfel de gânduri. Ştiai că lucrurile îşi urmează cursul firesc fără să te întrebe prea multe.

Apoi altă persoană şi altă amintire… ai cunoscut-o la spital… Era în acelaşi salon cu tine. Aţi împătăşit suferinţa ca cei mai buni fraţi. La fel şi mâncarea şi celebrele portocale care se aduc la spital. Aveaţi multe în comun şi deja plănuiaţi să luaţi cu asalt cluburile şi teatrele când o să vă însănătoşiţi. Aţi mai vorbit ceva vreme prin mesaje şi pe mess, dar s-a rupt. Rutina v-a răpit.

La fel s-a întâmplat şi cu colegii de liceu. După patru ani de copiat împreună, de învăţat, de chiulit, de timp pierdut, destinul v-a aruncat în direcţii diferite. Unii au rămas în gaşca ta, alţii s-au pierdut pe traseu.

Se pot adăuga o grămadă de episoade… zilele de vară când ai mers în Vamă şi ai stat în cort, iar compania era extraordinară. Nopţile când ai mers în parc şi ai cântat la chitară, pe iarba uşor umedă. Majoratele la care erai nelipsit…

Probabil, ai simţit de multe ori că unii oameni vrei să rămână în viaţa ta şi să nu fie pasageri. Dar, de multe ori lucrurile te-au surprins şi pe tine. Serile de vară s-au dus, fie că erai în Vamă, fie că erai pe deal la bunici. Alte persoane au apărut (pe care acum nu vrei să le pierzi) , dar nu ştii ce se va întâmpla. Totul se poate sfârşi, după o plimbare în parc, sau poate continua. Totul depinde doar de “biletul” pe care l-ai cumpărat. Oricum, trenul acesta pare că nu are nici o direcţie.