Mihai Stoica aberează ca de fiecare dată!
September 18, 2011 scris de Edward Stanescu
In categoria Gossip
Dacă n-aş considera afirmaţia lui Mihai Stoica o nouă elucubraţie, m-aş prezenta la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti şi aş cere să mi se anuleze diploma de jurnalist dobândită după patru ani de cursuri. Am înţeles încă de la începutul carierei că mulţi neaveniţi şi-au făcut loc în această breaslă, dar nu anticipam niciodată că tupeul şi nesimţirea unora se vor manifesta atât de puternic. Dar cum principiul “prostul nu e prost destul, dacă nu e şi fudul” este corect, din ce în ce mai mulţi măscărici inventaţi peste noapte se autoproclamă jurnalişti, manageri de presă ori analişti, fără să fii răsfoit vreodată paginile unui manual de specialitate.
La fel de adevărată este şi zicala “informaţia înseamnă putere”, însă de la a deţine nişte cunoştinţe şi până a deveni jurnalist e cale foarte lungă… cam de patru ani de studiu intens plus mulţi alţii de practică. Şi dacă în sport reconversia profesioanală este rapidă şi dintr-un jucător anonim ajungi rapid patron analfabet, antrenor, preşedinte, manager, impresar, psiholog etc., în alte domenii trecerea e mai grea… Speram ca decenţa să-i oblige pe toţi aceşti troglodiţi cu miros de Armani şi cu aere de fini cunoscători să rămână pe felia lor, fără să se amestece ostentativ acolo unde nu vor putea ajunge niciodată cu adevărat. Şi nu mă refer la TV. Acolo deja sunt prezenţi de dimineaţă până seara şi poluează spaţiul mediatic cu fiecare prostie pe care o rostesc. Cea mai nouă aparţine lui MM Stoica, bătăuşul manager al Stelei, care se consideră cel mai bun jurnalist din ţară. Încercaţi, vă rog, un exerciţiu de imaginaţie, dar înainte trageţi puternic aer în piept, ca după un sprint. Urcaţi-l pe MM Stoica pe aceeaşi treaptă cu Eugenia Vodă, Cătălin Ştefanescu sau Constantin Neculai Munteanu şi veţi obţine un produs mai urât decât jocul Stelei…
Comments