Mi-e dor de viata de liceu!

Nu a trecut mult timp de cand am incheiat viata de liceu si deja mi-e dor de perioada aceea. Imi aduc aminte si astazi fata dirigintei si cum am reusit sa ii schimbam modul de perceptie al clasei cu 180 de grade, dupa o intamplare pe care o sa v-o prezint pe larg in randurile de mai jos.

Eram clasa a zecea, iar pana in ziua aceea doar prostiile de moment ne uneau. Cand venea vorba de urmari ce se oglindeau in catalog, fiecare era pe barba lui. In plus, aveam o teama fata de trei persoane din liceu: directoarea, profesoara de romana si, evident, diriginta. Ironia face acum, cand scriu randurile de fata, sa-mi apara un zambet in coltul gurii si sa realizez ca toate cele trei doamne au fost de fapt figurile materne pe care le intalneam pe holurile liceului. Revenind.

Ajung la scoala intr-o zi si un coleg are buna inspiratie sa vina la liceu cu o sonerie cu telecomanda prin Bluetooth. Cum aveam muzica in ziua respectiva, ne-am gandit clar sa-l teriorizam pe prof. Ne-apucam frumos si dam jos grilajul de la aerisire si plasma in interior soneria. Montam plasa la loc si asteptam linistiti sa inceapa ora. Bietul nostru profesor, intra in clasa, citeste catologul si incepe lectia. O data cu el, incepe sa cante si un….CUC. Toata clasa era pe jos. Se duce profu’, se uita pe geam, ciuleste urechile mai ceva ca atunci cand asculta diapazonul si nimic… Cucul ba tacea, ba isi vedea linistit de cantat. Toata smecheria noastra a durat cam doua saptamani. Apasam pe telecomanda la orele in care stiam ca nu prea avem ce sa patim, unde simteam ca profesorii sunt indulgenti.

Pana intr-o zi cand diriginta vine nervoasa ca profesorul de muzica se plange ca la noi in clasa “canta cucul”… Raspunsul nostru vine prompt. “E batran, doamna!Nu-i nici un cuc aici.”

Portia de ras era asigurata, nici unul dintre colegi nu avea nimic de obiectat, ba chiar atunci cand se plictiseau mai schimbau melodia. Asa ca i-am pregatit profului de muzica o melodie speciala: l-am asteptat cu un fragment din Simfonia a-6-a de Beethoven. Amuzat, batranelul simpatic s-a luminat la fata : “Are gusturi cucul asta…” Evident rasul a venit in valuri.

Dupa ora de muzica, ne intrebam cat o sa mai tina chestia asta. Profesorii erau deja exasperati, tipau sa inchidem celularele,iar noi gaseam pretexte non-stop.

Cum nimic nu dureaza la nesfarsit, intr-una din zile schimbam clasa pentru ora de romana. Telecomanda o plasma la o colega in geanta, grabiti de mutare si mergem sa ascultam ce au mai facut Stefania Gheorghidiu si Camil Petrescu. Timp de doua ore fara pauza, cat a durat aventura celor doi, a sunat neincetat si soneria noastra in clasa de mai sus, fara ca noi sa avem habar. Colega noastra se asezase pe geanta. Culmea, in clasa noastra se desfasura o alta ora. Nu se mai intelegea om cu persoana, soneria suna neincetat si se auzea si un etaj mai sus si unul mai jos. Alarmati, coboara profesorul de istorie, apare si diriginta noastra si descopera impreuna soneria din aerisire…

Intre timp terminam si noi ora si cand sa iesim din clasa, cei doi profesori (diriga si profu’ de istorie) erau in fata noastra cu soneria in mana. Soc si groaza, gluga in cap, dai si fugi! Am vrut sa chiulim ca urma chiar ora de dirigentie, dar am hotarat sa ramanem. Multi dintre colegi (baietii) aveau puncte scazute la purtare si in teorire deja erau pe minus.

Cu inima stransa mergem in clasa si asteptam sa vina diriginta. Intra in clasa transformata de nervi si spune: “Cine a pus soneria, in picioare.” Liniste mormantala. Ne-a spus ca avem zece minute la dispozitie sa ne consultam, sa recunoastem si revine apoi in clasa. Doi colegi sar pe mine: “Fane, zi ma frate, ca ai pus-o tu ca avem patru si cinci deja la purtare…Ramanem repetenti!” (Eu aveam opt din cauza absentelor).

M-am simtit un pic incoltit. N-am acceptat. O colega, insa, are ideea stralucita: “ne-am distrat toti, ati ras de v-ati prapadit tocilarelor, acum ne ridicam toti.” Culmea si ea era considerata o tocilara..

Revine diriginta in clasa si ne intreba inca o data cine a pus minunea in aerisire. In acel moment mai timizi, mai directi, ne-am ridicat toti. Atunci, diriga, boss-ul, vrajitoarea cea rea, femeia care iti chema parintii la scoala pentru trei absente, a ramas fara cuvinte. A incercat ea sa o sperie pe una dintre fetele eminente, insa a esuat. A fost surprinsa. A recunoscut dupa doi ani ca asa ceva nu a vazut in aproape patruzeci de ani de invatamant. De atunci relatia s-a schimbat radical intre noi si dumneai. Am avut sprijinul sau chiar daca mai calcam stramb, chiar daca unul mai avea trei note de luat la o materie si mai era o saptamana de scoala. Nu intelegeti gresit, a ramas aceeasi femeie sobra, insa de undeva din umbra ne-a protejat si ne-a inghitit toate tampeniile.

Concluzia si invataturile pe care le-am tras… Ne-am facut viata de liceu mult mai dulce si am savurat fiecare clipa din momentul in care am lasat orgoliile si temerile de-o parte si ne-am acceptat ca un grup, ca o echipa.

Nu va imaginati ca nu au existat certuri stupide intre noi, dar mereu au fost depasite. Pana si ieri cand am trecut pe la liceu si am vorbit cu draga mea diriginta, mi s-a confirmat ca impreuna am realizat lucruri marete, amintiri cat pentru o viata.

Sfatul meu? Traiti fiecare zi din liceu la maxim, stoarceti tot din ea! Cititi, invatati si distrati-va. Merg combinate! Am uitat un lucru esential. Exista o aplicatie pe smartphone-urile astea,pentru cei care aveti unul. Share-uiti-o cu tot liceul daca e posibl. Se numeste “Decenta si bun simt”. Nu ma injurati! Stiti foarte bine la ce ma refer. Nu am fost nici noi sfinti. 😀