Ingeri cazuti

Am fost un norocos. Dumnezeu mi-a scos în cale doi Îngeri. Pe primul l-am găsit pe stradă, într-o noapte ploaioasă de iarnă, zgribulit de frig şi ud leoarcă. S-a apropiat timid de mine şi m-a fixat cu privirea parcă implorându-mă să nu-l ocolesc. I-am întins o mână şi El în schimb mi-a cuprins sufletul. Uşor m-a învăluit cu aroma lui Sfântă şi, delicat, a revărsat asupra mea toată puterea lui. Mângăierea lui angelică m-a vindecat de toate neputinţele. Ne-am contopit aproape patru ani. Mai apoi răutatea mea l-a alungat definitiv. L-am chinuit în cel mai crud mod posibil. I-am strivit aura şi i-am tăiat aripile cu o răutate feroce. I-am şters zâmbetul de pe faţă până a devenit livid. Aproape că l-am transformat într-un muritor.

Puterile lui de arhanghel nu au mai avut nici un efect asupra mea. I-am scurs tot harul până l-a cuprins tristeţea. A suportat ca un ascet toate caznele acestea la care l-am supus. A tăcut cu blândeţe şi a continuat cu credinţă să încerce să mă schimbe. Rugile lui însă n-au avut nici o putere asupra mea. Mai rău l-am gonit şi i-am terfelit puritatea, parcă smintit. Nu ştiam că nu e obişnuit cu răutatea asta abjectă a oamenilor. Nu înţelegeam că fiecare gest al meu necugetat duce către pierzanie. Eram obişnuit cu El şi credeam că mi se cuvine… Probabil l-aş fi distrus dacă nu mă părăsea într-o noapte de primăvară. S-a ridicat şi a zburat îngrozit de ce a trăit aici.

O singură persoană din preajma mea i-a recunoscut puterile şi m-a avertizat. Un Înger este atât de rar de găsit… n-am înţeles nimic. Am continuat să vorbesc ca şi cum mi se cuvenea… L-am pierdut.

După ceva timp am înţeles că întâlnisem în drumul meu, în acea noapte, un Înger. Bănuiam că acea dulce atingere n-am s-o mai simt niciodată. Şi aşa a şi fost.

Până când într-o seară, la o petrecere, un alt Înger a trecut pe lângă mine. A păşit graţios, parcă purtat de aripile sale nevăzute şi s-a aşezat pe canapeaua mare de piele din salon. Am recunoscut într-o clipă acea mişcare inuman de elegantă, iar sufletul mi-a îngheţat. Amintirile au pornit ca o vâltoare! Într-o secundă zădărnicisem eforturile din ultimii ani. Liniştea regăsită după atâtea luni de chin şi după care tânjisem atâta era tulburată de un Înger. S-a întors către mine încet, cu o cupă de cafea în mână. I-am zâmbit şmechereşte şi l-am întrebat din priviri dacă a greşit Raiul?! Strălucirea irisului l-a trădat.

L-am încolţit cu întrebări şi am crezut că sunt mai şiret decât El. Dar a fost invers. Ochii săi pătrunzători mi-au citit povestea filă cu filă ca dintr-o carte veche, cu litere mari. S-a apropiat timid de mine şi i-am simţit respiraţia diafană. Parfumul său cu miros inefabil şi pielea catifelată ca sărutul de august mi-au tulburat sufletul. Puţin mai târziu ne-am retras într-o cameră micuţă, cu perdele albe şi draperii roşii, semitransparente. Liniştea nopţii era perturbată doar de pulsul zbuciumat al inimii mele şi de câţiva greieri rătăciţi pe-afară. Vorbeam şi simţeam cum fiecare cuvânt mă răscoleşte. Ştiam că o să-L pierd. Înţelegeam că un Înger nu se poate înlocui cu alt înger. Constatam că Dumnezeu a fost atât de darnic încât mi-a scos în cale doi Îngeri.

L-am alungat speriat. N-am mai avut nici timp şi nici răbdarea să îi tai aripile, să-i strivesc aura şi să-l umilesc. L-am pierdut. Conştient. Am pierdut doi Îngeri. E imposibil să-l culeg pe al treilea. Ar fi nedrept…