Incepe scoala…

Am simţit cum aerul răcoros de septembrie îmi străbate simţurile, la fel ca în vremurile când eram elev. Am întâlnit pe stradă, în privirea copiilor, acea dezamăgire care mă cuprindea şi pe mine când se termina vacanţa.

Am resimţit prin intermediul lor trăirile pe care le aveam când savuram ultimele clipe de vacanţă. Întoarcerea la şcoală nu era aşa de plăcută. De fapt, era cel mai greu moment din anul şcolar. Obişnuinţa de a fi în vacanţă era mult prea puternică. Apoi intrai în acel ritm monoton care te purta până la următoarea vacanţă. Ar fi multe de povestit, despre momentele foarte tari din vacanţă, despre escapada la mare dintr-a 11-a când am plecat cu maşinile împreună cu alţi 12 prieteni. Toţi mai mari decât mine. Despre vacanţele când escaladam munţii şi dădeam la peşte în apele repezi de munte, sau despre nopţile pe care le petreceam cu prieteni din toată ţară, la lumina unui foc în care pregăteam cartofi copţi.

Altceva însă mi-a atras atenţia în această seara. Este vorba despre puritatea aceasta pe care o au copiii. Nu am înţeles niciodată cum omul, dintr-un suflet atât de inocent se poate perverti într-un animal feroce. Este adevărat că unii se nasc cu sămânţa aceasta de putreziciune în suflet, însă unii se transformă, precum apa în vin, într-un mod semnificativ şi de nerecunoscut.

E foarte interesant să urmăreşti evoluţia unui copil şi frământările prin care trece. Inclusiv cele dinaintea începerii anului şcolar.