Final de an

Am asteptat un an de zile sa scriu articolul acesta, iar acum am senzatia ca ideile sunt prea multe si timpul ma preseaza.

A fost un an greu. Incredibil de greu, in care am cunoscut binele si raul sub toate aspectele sale. L-am inceput asaltat de tigani pe strada cu boabe de orez, a doua zi dupa un Revelion extrem de reusit, si il voi incheia in drum spre Constanta.

2010 a fost plin de oameni si de evenimente, de locuri noi pe care le-am vizitat, de experiente de toate felurile. Am ajuns la Oradea, in Vama, in Sofia, in Bulgaria, in Timisoara. Am ratat plecarea la Minsk pe care mi-am dorit-o atat de mult. Mi-am mai distrus cateva relatii cu deplasarile acestea lungi si obositoare, dar vorba cantecului… “Nu am regrete”. 🙂

Paranteza. Am ascultat melodia asta la Timisoara non-stop. A fost laitmotivul Campionatului European…

Am inteles anul acesta, mai mult ca oricand, ca lucrurile se intampla intodeauna cu un scop, ca oricat de smecher ai vrea tu sa fii si sa pari ajungi tot acolo unde trebuie sa ajungi. Am cunoscut foarte multi oameni care au lasat o parte din ei in inima mea. Pe multi i-am transformat in amintiri.

Mi-am dat seama ca in anul care tocmai a trecut jobul mi-a mancat mai mult timp decat i-as fi acordat in cele mai negre cosmaruri ale mele. Realizarile nu au fost neaparat pe masura.

Mi-am irosit o gramada de clipe departe de oamenii dragi si cu adevarat importanti pentru mine. Am pierdut lucruri esentiale si nu neaparat din vina mea.

N-am apucat sa vad nici un rasarit, desi am ajuns acasa de foarte multe ori dupa ce se luminase de ziua.

Vacanta si amintiri… era titlul unui articol foarte sugestiv scris acum un an de colegul meu Traian Racu. Mi s-a parut unul dintre cele mai bune posturi pe care le-am citit vreodata. Vremea calculelor… Creiona cu tastele realizarile dintr-un an greu cu schimbari majore.

Nu stiu cat de bun contabil sunt. Mi-ar fi imposibil sa-mi fac complet fisa fiscala a sufletului, fara sa uit ceva cu greutate. Dar nu as putea omite partile bune, dintr-un an plin si interesant.

Am mancat micul-dejun in Centrul Vechi, intr-o sambata dimineata superba, dupa care am plecat la padure. A inceput o poveste frumoasa atunci. De fapt cred ca incepuse cu putin timp inainte, intr-un restaurant.

Mi-am intalnit fostii colegi de facultate de cateva ori si am petrecut impreuna momente faine, ca in tinerete 🙂 .

Am continuat colaborarea cu televiziunea si asta mi-a adus o bucurie imensa.

Mi-am revazut colegii de scoala generala, dupa 10 ani de la terminare si a fost o senzatie extraordinara.

Intr-o zi de vara am fugit cu masina la Ploiesti si am cules maci de pe camp, exact asa cum visam cand eram copil.

Am plecat la mare, ca in excursie, cu unii dintre bunii mei prieteni. Dimineata eram la serviciu, iar seara in Mangalia, unde trageam shot dupa shot si mancam cea mai buna lasagna din viata mea.

M-am bucurat pentru realizarile celor dragi mie… am fost mandru de Carnat. L-am sustinut pe Misu cand si-a schimbat jobul.

Am bifat o sumedie de lucruri pe care mi le-am dorit si chiar a fost un an bun… dar extrem de greu in care am realizat, ca e mai rau sa nu faci nimic, dar sa simti ca vrei sa faci totul, decat sa faci orice si sa nu simti nimic…

Am incheiat anul la mare, intr-un mod unic. Pe plaja, cu artificii, cu sampanie si pahare de cristal si evident cu o gasca faina alaturi, pentru un Revelion de poveste. In fiecare petarda pe care am aruncat-o am pus un strop din ura acumulata intr-un an greu. Fiecare strop de sampanie a fost acompaniat de o dorinta si de un sarut 🙂 .