Elogiul segmentului

Motto: “Formula fericirii mele: un da, un nu, o linie dreaptă, un scop…” (Friedrich Nietzsche)

Niciodată nu am fost un elev strălucit la matematică. Profesorii mă lăudau şi îmi spuneau că am mintea pentru matematică. Eu nu i-am crezut şi am preferat să dau orele de studiu suplimentar, la matematică pe orele de antrenament la baschet. M-am fofilat la materia asta cât am putut. Învăţam atât cât trebuie ca toată lumea să fie mulţumită, iar eu să trec onorabil.

De mic îl enervam pe tata când îmi explica problemele acelea de aritmetică, atât de stresante, de sumă şi diferenţă. Desena segmente peste segmente, trasa punctuleţe, îngroşa, iar eu mare lucru tot nu pricepeam. Mai rău mă blocam şi nu înţelegeam unde trebuie să adaug, unde să scad, iar rezultatul să nu dea cu virgulă 😀 . Încercam să pătrund sensul acelei şmecherii, dar ceva îmi scăpa…

Acum, după mai bine de 15 ani de la acele momente, mă văd nevoit să scriu un articol în care să laud tocmai o figură geometrică. M-am oprit la segment. Nu pentru că ar fi cea mai simplă dintre ele, iar la restul aş fi chiulit când s-au predat. Ci pentru că probabil este una dintre figurile complexe prin care orice lucru poate fi reprezentat. Segmentul de dreaptă transmite perfect ideea de început şi de sfârşit. Iar demonstraţia poate merge mult mai departe că orice sfârşit poate reprezenta un nou început.

Asemănărea se poate muta din plan abstract şi în plan real. Drumurile din viaţa unui om pornesc într-un anumit punct, apoi se împletesc cu alte drumuri şi formează o figură presărată cu multe amintiri. Din păcate, orice început are şi un sfârşit. Firul sinuos (alt element împrumutat din matematică), mai devreme sau mai târziu, se desparte. Dacă ai noroc, uneori, drumurile se întâlnesc.

Fie că se întâmplă în aeroporturi, gări, staţii, pe şosele, continente sau în restaurante. Chit că durează câteva minute, regăsirea aceea este fantastică. O iei de la capăt, hulpav, deşi eşti conştient de la început că un nou sfârşit se va petrece. De fapt, este cam singurul lucru pe care îl ştii. Numai finalul diferă.

Drumurile au aceeaşi întorsătură ciudată, asemenea catenelor de ADN. Oricât de mult te-ai strădui să prevezi ce se va întâmpla cu segmentul respectiv, este aproape imposibil. Axiomele învăţate în şcoală nu se mai aplică şi în viaţă.

Aici dictează destinul, timpul, Dumnezeu, deciziile, speranţele, dorinţele, aşteptările, iar tu devii propriul prof de mate, care trasează grăbit, pe o tablă nevăzută, o mulţime de segmente. Indiferent dacă ai fost olimpic sau corigent la geometrie, segmentul tău este la fel de imprevizibil. Singura teoremă pe care o poţi aplica este că fiecare sfârşit reprezintă un nou început.

LA REVEDERE… BINE AI VENIT !