Dupa ani si ani

Ne naştem cu aripi, şi de multe ori viaţa ne smulge o parte din ele. Există însă clipe, oameni, zile chiar, care suflă un praf special pe ele. Ne ajută nu numai să putem zbura din nou, dar viaţa devine mult mai frumoasă. Astfel de clipe am trăit cu adevărat în anii de liceu. Îmi amintesc şi acum cu nostalgie cum s-au încheiat brutal cei mai frumoşi ani din viaţă.

Pe acorduri de Queen am păşit în curtea liceului în aplauzele tuturor. Păşeam încet, la braţul unui coleg care mi-a fost foarte drag. Ştiam ca s-a încheiat o etapă importantă din viaţa mea, dar ţineam cu tot dinadinsul ca acest final să fie unul apoteotic. Diriginta ne sorbea din priviri, cu lacrimi ce îi cristalizau ochii. Ştia că destinul ei şi destinul a ceea ce a fost a 12 A se despart aici.

Aşa s-a terminat….
De la microfon răsună vocea directorului. În momentul în care auzim „ 12 A – matematică informatică blingv engleză” ovaţionăm toţi în cor. Am strigat de fericire, mândri că suntem primii în toate. Diriga îşi întoarce privirea spre noi şi începe să plângă. În ochii ei negri şi fermecători, evidenţiaţi de nasul uşor cârn şi bărbia mică şi cochetă se întrevede nostalgia. Părul ei brunet părea electrizat în lumina soarelui ce strălucea puternic. Noi ţineam strâns de baloanele albastre şi albe, simbolul acestui final dureros.

Diriginta ne-a dat tonul. Am început să cântăm, de data asta pentru ultima dată, piesa noastră de final: „ După ani şi ani, ne vom întoarce,/ După ani şi ani sigur vom veni,/ După ani şi ani, vom fi împreună din nou,/ Primul nostru gând ne va regăsi plângând.”

În clipa în care am terminat de cântat am lăsat toţi, în acelaşi timp, baloanele. Atunci am simţit cu adevărat că am încheiat o etapă. Toate privirile noastre erau aţintite spre cer, unde baloanele se înălţau tot mai sus.

La un moment dat li s-a pierdut urma….erau atât de sus încât nu se mai vedeau. Fiecare balon şi-a urmat calea sa, cum urma şi noi să facem. Ne-am coborât privirile şi am început să ne îmbrăţişăm. Ne-am urat succes şi am promis că ne vom revedea după ani şi ani. Din ochii multora începea să curgă încet câte o lacrimă de regret.

După doi ani de zile încă mă mai leagă ceva de fostul meu liceu. Simt că mă cuprind fiori de fiecare dată când trec pe lângă statuia impunătoare a lui Mihai Eminescu. Mă străbate un amalgam de amintiri frumoase. Realizez că sunt momente în viaţă când crisalida se desprinde şi zboară în voia ei.