Desenele copilariei mele

Era puţin trecut de ora prânzului. Tatăl se pregătea să plece la serviciu, lucra dupa-amiaza. Fetiţa cu ochii verzi şi părul moale, buclat îl urmărea prin casă cu o casetă video în braţe. Avea numai 3 ani, era fetiţa tatei. Era adorabilă atunci când se străduia să rostească numele ciocănitoarei Woody şi varianta cea mai bună era “cionicătoarea”.

– Ce casetă să-ţi pună tati azi?
De cele mai multe ori, el nu apuca să sfârşească întrebarea, căci răspunsul nerăbdător venea de-ndată, în timp ce-i întindea caseta:
– Pune-mi Regele Leu! Vreau Regele Leu!
– Dar l-ai văzut şi ieri, şi cu o zi în urmă, şi săptămâna trecută. Nu vrei să-ţi pun un alt desen? Nu ai mai văzut de mult Mickey Mouse, Ali Baba sau Baby Huey.
– Nu-mi place răţoiul ăla uriaş şi urât ( Baby Huey ).
Îşi încrucişa braţele la piept şi se bosumfla toată. Zâmbetul îi revenea imediat când tatăl aprindea videoul şi îi punea încă o dată Regele Leu ( The Lion King ).

Deşi îl vedea a nu ştiu câta oară, se amuza copios la apariţia bezmeticului babuin Rafiki, a comicilor Timon şi Pumbaa , plângea de fiecare dată la moartea lui Mufasa, urmărea cu sufletul la gură confruntarea finală dintre Simba ( fiul lui Mufasa) şi fratele ucigaş al lui Mufasa, Scar. Adora pur şi simplu finalul pentru că era simetric cu începutul, exprimând ideea de continuitate, de urmare a circuitului vieţii. Admira cât de puternic era Mufasa. Şi ea îşi dorea să fie aşa. Poate era puţin, fiind născută în zodia Leului.

A, da. Mai era un desen pe care l-am văzut de prea puţine ori, căci videoul a trecut în nefiinţă şi a prins banda: Pasărea de foc spaţială ( Space Firebird ). Era un desen prea complex ca să-l înţeleg atunci. În urmă cu aproximativ o lună am avut o străfulgerare şi mi-a venit în minte titlul desenului. L-am căutat imediat şi l-am revăzut, de data aceasta cu totul alţi ochi. Ca şi atunci, m-a fascinat frumuseţea Păsării Phoenix, căci despre ea este vorba. Ea era singura care putea salva Pamantul, o planetă pe moarte din cauza consumării resurselor naturale şi a distrugerii aduse de om. Oamenii erau creaţi pentru a îndeplini roluri precise. Godo, personajul principal, este un astfel de om, născut pentru a îndeplini slujba de pilot. Frumoasa Olga este robotul însărcinat să-l crească şi să-l ajute. Mesajul acestui desen este extrem de puternic. Pământul este în pragul distrugerii, iar Godo şi Olga sunt ultimii supravieţuitori. Pasărea Phoenix, care intrase în trupul Olgăi, îi spune lui Godo că acesta poate salva Pământul doar dacă îşi oferă propria viaţă în schimb, iar el acceptă. Soarele răsare. Oamenii sunt readuşi la viaţă. Pe malul mării Olga şi Godo sunt transformaţi, ea în fiinţă vie, aşa cum visase dintotdeauna, Godo în bebeluş.

Din când în când îmi veneau în minte tot felul de imagini din desenele animate pe care le vedeam în copilărie. Până de curând nu ştiam de unde vin acestea şi, oricât încercam, nu-mi puteam aminti. Acum ştiu. Acum 10-15 ani ne uitam la alte desene. Azi dacă deschid televizorul pe un canal pentru copii nu ştiu cum să-l schimb mai repede. Aceste desene, care abia mai lasă loc pentru Tom & Jerry, Bugs bunny şi nimic altceva, sunt pline de violenţă şi trimiteri sexuale. Copiii nu au nevoie de aşa ceva! Pe urmă ne mirăm de ce auzim la ştirile de la ora 17:00 cum copii de 11-12 ani şi-au ucis mamele pentru că le-au închis televizorul. Unui copil care a văzut The Lion King îi poţi explica mai uşor moartea bunicului, căci Mufasa este arătat în ceruri după moartea sa. Acele desene insuflau nişte principii, nişte idei sănătoase, te determinau să-ţi doreşti să le revezi în adolescenţă sau chiar adult fiind. Ei bine, şi acum plâng de fiecare dată la moartea lui Mufasa şi mă emoţionează profund transformarea Olgăi într-o fiinţă vie. Şi acum mai păstrez cu drag un ghiozdănel care reprezintă capul lui Minnie Mouse.

Degeaba vrem să părem duri şi neînţeleşi, adulţi înainte de vreme. Sufletul nostru de copil încă se află acolo undeva, ascuns bine.
La mulţi ani de Ziua Copilului!