Being different and the same

Am sa va spun o poveste, 😀 povestea lui Michael. [Este un nume ca altul, nu are legatura cu o persoana anume.] Michael este gay. A stiut ca este gay inca de la varsta de 10 ani cand si-a dat seama ca nu-i placeau fetele. A fost atat de confuz incat, in incercarea de a se integra, s-a gandit chiar la faptul ca e ceva in neregula cu el. Intr-o zi a vazut la stiri un protest al unui grup de homosexuali. Michael a fost foarte impresionat de faptul ca existau alti tineri adolescenti ca si el si a intrat in legatura cu o organizatie locala, Gayzone. Astfel, pentru prima data, s-a simtit eliberat pentru ca a mers acolo si le-a vorbit despre problemele pe care le are la scoala, iar ei chiar l-au inteles. Partea mai grea urma sa fie a-i dezvalui mamei. Fiind unicul ei copil, pe care l-a crescut singura, se temea ca o va dezamagi. La scurt timp, erau amandoi in sufragerie, iar Michael i-a spus pur si simplu. Mama lui l-a imbratisat si i-a spus: “Nu conteaza!Esti tot copilul meu si te iubesc la fel de mult.”.

Eu cred ca Michael a fost foarte norocos sa aiba sprijinul familiei. In zilele noastre oamenii au devenit atat de intoleranti incat nu pot accepta ca fiul sau fiica lor sa fie diferit/a de ceilalti, mai ales in ceea ce priveste sexualitatea si prefera sa creada ca e o faza trecatoare, sa-i ignore atunci cand au nevoie de sprijinul lor mai mult ca oricand, si chiar sa-i renege.

Intorcandu-ne la Michael, beneficiind de intelegerea mamei, a avut curajul sa-si infranga temerile. Insa smecherasii scolii continuau sa-i faca viata un iad. Cand mergea pe hol toata lumea se holba la el. In scurt timp, Michael a fost atacat de unul dintre colegiii sai, dupa ce acesta a refuzat sa se schimbe in prezenta lui dupa ora de sport. L-a trantit la pamant si l-a injurat. Mama lui Michael a depus o plangere si, din fericire, aceasta a fost luata in serios si a dus la schimbarea politicii scolii. Acest lucru a avut ca efect ideea ca nimeni nu ar trebui sa fie dat la o parte sau abuzat din cauza religiei, sexului, religiei sau a sexualitatii.

Din pacate, acesta este doar un caz dintre cele cateva milioane in intreaga lume. Acesti copii au nevoie de protectia adultilor din viata lor, incepand cu parintii, profesorii si sfarsind cu politicienii si comunitatea in care traiesc. Insa acestia esueaza foarte des, iar unii copii sunt afectati emotional si psihic, ca sa nu mai vorbim de performanta academica. Unii dintre ei sunt agresati atat de des, incat decid sa abandoneze scoala si abia mai au acces la educatie mai tarziu, pentru ca intreaga societate ii respinge.

De ce se intampla asta? In opinia mea, aceasta nu este o problema de rasa, religie sau sexualitate, ci de intoleranta. Vrem sa fim unici, dar nu-i acceptam pe cei care sunt diferiti si vor doar sa fie acceptati asa cum sunt. Suntem mult prea plini de prejudecati. Parintii le interzic copiiilor lor sa se joace cu cei “diferiti”, desi copiii nu observa sau pur si simplu nu considera importante aceste diferente. Ar trebui sa invatam de la ei. Ar trebui lasati sa-si aleaga prietenii, nu sa-i aleaga ei, asa cum au prostul obicei chiar pana in adolescenta.

De ce nu putem intelege faptul ca homosexualii, lesbienele sau transexualii sunt exact la fel ca cei hetero, poate chiar mai umani si mai sensibili. Nu vrei sa te integrezi pana nu te lupti cu marginalizarea. Esti indiferent pana te confrunti cu o situatie similara. Lumea ar fi un loc mai bun pentru toti daca am alege sa nu ne mai judecam intre noi si sa invatam lectia tolerantei, o lectie mai importanta decat multe alte lucruri. 😀