Anii de liceu in provincie

Un gândăcel ascuns după o frunză, își scoate puțin nasul de după ea, și vede că, de fapt frunza aceea nu e centrul universului . Uneori se încumetă și părăsește ”frunza”, alteori rămâne acolo toată viața…

Așa ne-am imagina povestea unui liceean ”de provincie”, numai că ea nu e deloc așa! În ultima vreme, ”frunza de provincie” și-a schimbat constituția, concepția și preocupările.

Astfel că, te trezești ajuns în clasa a IX- a la liceu. Viață frumoasă, ani scurți trăiți la maxim, pauze demențiale și chefuri, mult doritele chefuri.

Începutul: trezitul de dimineață, teme la zi, lecții învățate. Puțin stresantă perioada de început, acomodarea, dar treci repede peste ea și ajungi să ”guști” liceul.

Apoi: prima oră, mai puțin, fiindcă e prea de dimineață și nu dai randament, teme…(doar la mate, acolo unde e cazul), învățat- doar când știi că te ascultă. Boierie tot anul!

Timpul liber: terasele, cafenelele, locarurile, cluburile…toate sunt prietene cu tine. Ai ajuns la perfomanța de a le cunoaște pe majoritatea (nu e greu), iar atunci când simți nevoia de culturalizare, dai fuga la teatrele (2-3) din oraș – poate ai noroc și prinzi și un concert sau vreo seară tematică.

Și, deși e un oraș mic, înceăi să-l apreciezi, să îl cunoști și să participi la transformările lui. Astfel că fiecare îl modelează după cum vrea, fiecare se transpune puțin în străzile lui, în încercările timide de graffiti, în stațiile de autobuz și în liceul în care învață.

Pe străzile provinciale lumea îți zâmbește, te salută, îți vorbește, ție, liceeanului de rând, care în curând își va lua zborul către un cuib mai mare: capitala! Încercând sa cucerească o nouă junglă a unui alt oraș!