My sisters keeper

Pot afirma că un film mai plin de tristeţe şi adevăr nu am văzut. Am plâns de la început până la sfârşit. Am plâns şi după final, şi aş mai putea plânge încă 2 ore, nu am secat. M-a sfâşiat povestea, şi încă nu mi-am revenit.

Veţi zice că normal că am plâns, doar sunt fată. Ei bine, eu nu plâng la filme, şi nici atunci când omor o muscă. Plâng uşor atunci când vine vorba de nedreptăţi, dar nu plâng niciodată în public ca să mă dau în spectacol, dar dacă “mă trece”, mă piş lacrimi!
Are răsturnare de situaţie, are viaţă şi dorinţă de viaţă…e trist, dureros de trist, coloana sonoră e adecvată – simţi că eşti chiar tu în chinurile şi lanţurile vieţii.

Nu-mi rămâne decât să vă invit să urmăriţi trailerul şi să ascultaţi una din piesele din film…şi să-i mulţumesc persoanei care mi l-a recomandat.