III.Eseu de filosofie

Alaturi de “Cine suntem?”, “De unde vine lumea?” si “Cum ar trebui sa traim?” aceasta este probail una din temele fundamentale ale filosofiei si una din intrebarile cele mai profunde ce-a framantat minti omenesti inca din cele mai vechi timpuri. Fiecare om in parte trebuie sa-si gaseasca el raspunsurile lui la aceste intrebari pentru ca nimeni nu poate da un raspuns exact, insa scrierile inaintasilor ar putea fi un ajutor valoros in formularea propriei noastre imagini despre viata si despre lume.

Poate inainte sa incercam a raspunde la aceasta nemuritoare intrebare, ar trebui sa ne referim la formularea ei, caci acesta este cel dintai pas spre rezolvarea celor mai complexe probleme, sau cel putin asa postuleaza Douglas Adams, celebrul dramaturg de origine britanica. Acesta a fost unul dintre scriitorii de literatura science-fiction care ne aduce in plan vizual importanta formularii corecte a unei intrebari. Reuseste sa faca aceasta in nuvela sa comica “Ghidul autostopistului galactic”, ce a debutat sub forma unui program radio BBC la jumatatea decadei 70 si a cunoscut pana in prezent numeroase transformari si adaptari teatrale si cinematografice. Povestea vorbeste despre o civilizatie deosebit de avansata tehnologic. Locuitorii acesteia traiau intr-o lume inocenta si lipsita de probleme, condusa in integralitate de un enorm calculator. Lipsiti de grijile cotidiene, acesti locuitori si-au intors atentia catre studiul filosofiei si au ajuns, inevitabil , la una din intrebarile de baza ale acesteia “Care este scopul vietii, al universului si al oricarui alt lucru?”. Nereusind sa-si raspunda acestei intrebari, i-au adresat-o unui supercalculator pe care l-au creat special pentru acest lucru. I-au cerut un raspuns simplu, iar acesta a inceput sa computeze. Calculatorul le-a spus sa revina pentru aflarea raspunsului peste exact 7,5 milioane de ani. Dupa scurgerea timpului cerut, cei care au pus intrebarea revin in fata geniului tehnologic pentru a afla replica acestuia. Calculatorul le spune ca acestia nu vor fi multumiti de raspuns, dar ei tot cer sa le fie dezvaluit…. “42”. Computerul le spune ca intrebarea nu a avut sens de la bun inceput si ca numai atunci cand vei stii cum sa pui o intrebare, atunci vei stii si ce inseamna raspunsul. Desi imbraca mesajul intr-un costum ironic, Douglas Adams ne face sa ne oprim inainte de a pune o intrebare filosofica si sa ne gandim asupra formularii acesteia.

Merita viata sa fie traita? Intrebarea insasi ne cere sa fim subiectivi. In mod obiectiv, nu cunoastem de unde vine viata, daca poate fi repetata sau daca aceasta este doar o etapa. Putem spune ca exista probabilitatea ca aceasta sa fie unica forma existentiala pe care o vom intalni si atunci, logic, merita traita.

Daca ar fi sa tratam aceeasi intrebare din punct de vedere religios ar trebui, din nou, sa fim subiectivi, intrucat religia exista sub mai multe forme, iar unele dintre acestea descriu viata ca fiind un pasaj initiatic pentru lumea de apoi, un pasaj in care actiunile noastre vor determina cursul vietii ulterioare. Iata o alta intrebare filosofica: “Exista viata dupa moarte?”. De exemplu, am vazut de curand un film, Riverworld, un loc al straniului, un loc in care este imaginat infernul. Ceea ce m-a ingrozit a fost ideea ca in viata de apoi oamenii sunt urmariti si chinuiti de intamplarile din viata lor anterioara, dar si ideea de eternitate. Un betiv spunea in treacat ca s-a sinucis de patru ori, dar a revenit inevitabil in acelasi loc ostil.

Imi este greu sa decid de ce parte a balantei atarn. Atunci cand am primit tema eseului, eram convinsa ca voi alege sa fiu pro, insa in ultima vreme am descoperit tot mai multe argumente contra.

Sa luam spre exemplu viata cotidiana. Fugim dupa metrou pentru ce? Caci exact atunci cand ne grabim mai tare, usile metroului ni se vor inchide-n nas! Probabil pentru ca si conductorul metroului se grabeste de asemenea. Ce-i cu atata graba? Cand suntem tineri suntem cei mai grabiti, ni se pare ca nu avem suficient timp pentru a face tot ce ne dorim.
Cum e cu societatea in care traim? In opinia mea, ne cam pune bete-n roate. La fiecare pas ne confruntam cu incercarea tuturor de a ne impune un set de idei si reguli pentru a ajunge o generatie de roboti identici. Nu scapam nici de prejudecatile celor deveniti deja roboti, care ne apasa incercand sa ne converteasca la religia lor, la principiile cu care au crescut etc. Emil Cioran spunea in “Manual de descompunere”: “Dati un scop precis vietii: ea isi pierde instantaneu farmecul. Inexactitatea telurilor o face superioara mortii; un graunte de precizie ar cobori-o la trivialitatea mormintelor.”. Pornind de la acesta idee, eu stau si ma intreb de ce toata lumea ne spune ca trebuie sa avem un tel bine definit in viata, caci de nu suntem considerati scursurile societatii.

De ce fac oamenii copii? Este adevarat ca specia trebuie procreata, dar, in prezent, mie imi par a fi doar o bataie de cap, carora parintii isi dedica cel putin 19-20 de ani din viata pentru ce? Caci atunci cand vor creste vor prefera sa petreaca timpul cu prietenii lor si nu sa ia masa in familie. Copiii sunt cei mai mari santajisti emotionali. Fete fiind, este suficient sa ne pisicim putin in fata lui tata, iar el va incepe sa danseze dupa cum canta odraslele pretioase. In cazul in care ii cresc ca-n puf, nu-i pun la niciun fel de munca casnica, mai tarziu, le vor scoate ochii pentru asta si pentru multe altele. Inca o chestie inutila.

Femeile, cate nu fac femeile pentru barbati? Poarta haine sufocant de stramte, ciorapi care le suptiaza trupul, dar le provoaca mancarimi, se penseaza, coafeaza, poarta tocuri inalte care le pun in valoare feminitatea, dar le fac bataturi, trec prin durerosul ritual al epitarii pentru a fi atragatoare si fine la atingere, stand la cratita, totul pentru a fi placute de barbatul lor care lancezeste in canapea, cu picioarele pe masuta de cafea, bea bere, se uita la meci si injura cand rateaza echipa favorita, pentru asta? Unele femei sustin ca nu fac toate astea pentru respectivul, ci pentru ele. Eu nu sunt de acord cu lucrul asta. Intotdeauna te aranjezi pentru cineva, daca nu ai pentru cine, cazi pe o vale a comoditatii. In sufletul multora dintre aceste femei banuiesc ca exista aspiratia catre mai mult, chiar catre ideal, dar nu fac nimic in sensul asta, s-au obisnuit la cratita. Oare asta face parte din asumarea destinului, asa cum a sugerat Albert Camus in privinta lui Sisif? Doar prin acceptarea situatiei in care ne aflam putem fi fericiti?

In cazul in care aceste femei decid sa faca ceva devin extremiste. Dar misoginismul si feminismul nu vor duce nicaieri pentru ca avem nevoie unii de altii. Intr-adevar barbatul reprezinta ratiunea, el este cel care ne-a dus pe culmile evolutiei, prin inventiile sale, dar femeia este cea care a fost dintotdeauna preocupata de aspectul estetic al lucrurilor, cea care mentine o atmosfera calda in cadrul familiei, ea este cea care-i tine uniti pe membrii sai. Iar familia este o valoare eterna a oricarei civilizatii. Ideea este ca atat barbatii cat si femeile au rolurile bine impamantenite. Nu s-au schimbat de-a lungul unei perioade atat de indelungate de timp, ceea ce poate insemna ca exista un echilibru intre femei si barbati.

Totusi in cea mai mare parte a timpului suntem nefericiti, caci fericirea se gaseste in doze mici si rare. Dar nu putem exclude nefericirea din viata nostra, nu putem sa negam rolul sau atat de important, si anume evidentierea starii de fericire. Cum altfel am mai stii cand suntem fericiti, daca n-am trai nefericirea din cand in cand?
M-a pus pe ganduri un citat din cartea lui Jostein Gaarder, “Lumea Sofiei”: “Nu poti sa traiesti experienta faptului ca existi, fara sa traiesti in aceleasi timp si constiinta faptului ca trebuie sa mori , se gandea ea. Si e la fel de imposibil sa te gandesti la faptul ca va trebui sa mori, fara sa te gandesti in acelasi timp cat de fantastica e viata.”.