II.De ce…-continuare

Sunt tot mai confuza cu fiecare zi ce trece invitabil. Ce vreau eu de la viata? Care este scopul meu in lumea asta mare si, mai ales, are vreun rost sa sper in continuare la o lume mai buna, sa cred ca o pot face un loc mai bun pentru toti? De ce trebuie sa ma framant atat?

Uite, Epicur sustinea ca cu cat te gandesti mai mult la un lucru, cu cat esti mai constient de realitate, cu atat vei fi mai nefericit. Chiar cred ca asa e. De multe ori, cu cat citesc si cunosc mai mult, ma intristez si-mi spun ca cei care nu se gandesc la lucrurile astea, sunt fericiti in nestiinta lor.

Cum ramane totusi cu opinia lui Blaise Pascal, ilustrata in “Cugetari” [Les pensées]? El sustinea ca gandirea este esenta omului, dar si ca omul este superior prin faptul ca reflecteaza asupra suferintei. In opinia mea, asta ne face chiar masochisti.

Adica, este clar ca fericirea este episodica si trecatoare, asa sustinea si Freud, dar noi ne autochinuim gandindu-ne la suferinta si la nefericirea noastra, la cenusiul vietii cotidiene. Cred ca trebuie sa citesc mai mult ca sa-mi raspund nelamuririlor mele, pentru ca am observat, pana acum, ca la lucrurile care ma framanta s-au gandit multe dintre mintile luminate din toate timpurile.

Cred ca ma gandesc prea mult in unele situatii, iar asta ma face sa ezit. Ma calca pe nervi faptul ca nu ma pot hotari ce facultate vreau sa urmez. Mai multi dintre apropiati si profesori mi-au facut tot felul de sugestii, dar aceea este imaginea lor despre mine, ce cred ei ca pot face. Cu unele m-am identificat, cu altele nu, dar cu cat primesc mai multe sugestii cu atat sunt mai derutata.

Mi se pare ca lucrurile cu care m-am ocupat pana in prezent si care-mi plac nu pot deveni obiectul unei cariere. Am cantat in cor si inca fac asta, dar piata muzicala este suprasaturata. Am facut parte timp de 3 ani intr-o trupa de teatru. Aceasta ar putea deveni o cariera, dar salariul de debutant e de 5 milioane. Si asta este un criteriu important in luarea unei decizii. Se pot spune multe, dar banii sunt un rau necesar. Traim intr-o societate a banilor.

Adevarul e ca ceea ce-mi place mai mult decat orice este sa scriu. Adeseori ma simt inspirata, dar nu gasesc momentul sa-mi astern ideile. Mi-ar placea sa-i dictez cuiva ideile mele si sa fie consemnate astfel. Dar din scris se poate face o cariera?

Mi-ar placea sa cunosc mai bine limbile straine. Franceza imi place chiar mai mult decat engleza, dar o cunosc foarte bine din punct de vedere gramatical. Nu pot sa port o conversatie ampla, desi inteleg ceea ce mi se spune.

Ideea e ca avem 2 optiuni: putem fie sa ne plangem de lucrurile care ne nemultumesc, fie sa ne straduim sa le schimbam. Eu vreau sa schimb ceea ce nu-mi place in viata mea. Poate ar trebui sa citesc mai mult, caci uneori ca simt tare nestiutoare.