Sfaturi utile pentru un viitor student

March 11, 2010 scris de  
In categoria Facultati

De Raluca Parvu

Poate că unii dintre voi îşi pun întrebări referitoare la cum va arăta viaţa lor de student, ce prieteni noi îşi vor face, dacă se vor acomoda.

citit-orarDe aceea m-am gândit să vă ofer câteva tipps-uri referitoare la perioada dinaintea începerii facultăţii şi cum să faceţi faţă primelor săptămâni într-un oraş străin.

Este foarte imoprtant să vă hotărâţi din timp ce facultate doriţi să urmaţi, pentru a vă putea pregati. Însă pe lângă această grijă, este necesar să vă interesaţi dacă facultatea respectivă oferă locuri în cămin studenţilor din anul întâi şi care sunt condiţiile pe care trebuie să le îndepliniţi pentru a beneficia de un loc în cămin.

Este bine însă să aveţi şi un plan de rezervă, în cazul în care nu veţi obţine un loc de cazare într-un campus universitar. O alternativă de cazare o reprezintă căminele particulare care sunt însă destul de scumpe, dar şi chiria. Mult mai convenabil este un apartament cu 2-3 camere decât o garsonieră, deoarece mai poţi sta cu încă 3-4 persoane şi puteţi împărţi chiria. Trebuie să cauţi din timp atât persoanele cu care o să stai, dar şi apartamentul.

În momentul în care te vei muta nu îţi căra toată garderoba, ci doar strictul necesar. De asemenea mai bine e să aştepţi să te muţi şi apoi să vorbeşti cu persoanele cu care stai cine ce aduce. Asta ca să nu vă treziţi că aveţi trei frigidere şi niciun cuptor cu microunde de exemplu.

Odată ajuns în noul oraş, important este să cunoşti cum să ajungi în locurile importante: gară, facultate, teatru, film. Nu o să primeşti din prima lună legitimaţia de student şi nici carnetul, aşa că cel mai bine ar fi să îţi faci un abonament întreg în prima lună la mijloacele de transport pentru că este mai ieftin decât dacă ţi-ai lua cel puţin două bilete zilnic.

Un alt lucru important este să îţi iei orarul încă din prima zi, dacă e afişat şi să mergi la toate cursurile în primele două săptămâni pentru a vedea care sunt pretenţiile fiecărui profesor.În felul acesta vei vedea ce profesor vrea prezenţă integrală şi ce profesor tolerează chiulurile studenţilor.

Cam acestea sunt micile sugestii pentru un nou început în viaţa studenţească.

Un BAC uşor şi acomodare cât mai rapidă în noul oraş!

Comments