Moş Crăciun la Expo Arad
December 18, 2007 scris de Cosmin Navadaru
In categoria Evenimente
Expo Arad Internaţional organizează, în perioada 19-23 decembrie 2007, târgul de bunuri generale cu vânzare “Daruri de Crăciun” ediţia a VII-a.
Târgul va reuni produse variate: ornamente pentru sărbători, îmbrăcăminte, încălţăminte, sticlărie, bijuterii, produse de cofetărie şi patiserie, electronice şi electrocasnice, jucării etc.
În toate cele cinci zile de târg vor fi momente artistice deosebite, colinde şi cântece de Crăciun, serbări ale şcolilor şi grădiniţelor, concursul intitulat “cel mai ingenios brăduţ”, dans sportiv, aerobic, teatru de păpuşi. Ca în fiecare an, va fi organizat un “Miss Crăciuniţa”, iar în premieră pentru băieţei – “Mister Crăciun”. De asemenea, va funcţiona un parc de distracţii interior gratuit, cu topogane şi trambuline gonflabile.
Transport gratuit pe traseul Podgoria – Gara CFR – UTA – Fortuna – Expo Arad Internaţional.
Program de vizitare: miercuri – sâmbătă 11:00-20:00; duminică 10:00-16:00. Biletul de intrare: 2 ron.
Comments