Lansare de carte Gigi Ghinea

April 13, 2011 scris de  
In categoria Evenimente

O numesc o bună prietenă. Am cunoscut-o în televiziune acum trei ani şi pot spune cu mâna pe inimă că a fost unul dintre cei mai buni oameni cu care am lucrat vreodată. În afară de profesionalism şi de siguranţă de sine, avea şi o nobleţe sufletească extraordinară care te cucerea de la prima vedere.

gigi-ghineaGigi Ghinea era psihologul emisiunii “Liber pe contransens”, o producţie a TVR-ului extrem de gustată de puştii din ţară. Din păcate, la fel ca orice lucru de calitate, mariajul dintre Gigi şi TVR nu a durat foarte mult, însă cariera de succes a doamnei cu părul vopsit în culorile curcubeului a continuat la fel de frumos. În tot acel timp pe care l-am petrecut în platourile de filmare şi am lucrat împreună, a fost o reală plăcere să stau la poveşti cu Gigi.

De fapt, cred că toţi puştii au gustat din plin sfaturile ei venite firesc ca de la o bună prietenă. Stau şi mă gândesc uneori că dacă aşa ar fi toţi părinţii probabil mult mai puţine ar fi dramele cu care se confruntă adolescenţii.

Gigi a avut întotdeauna, în afară de o inteligenţă superioară, ştiinţa de a empatiza şi de a transmite ceva. Aş numi, mai simplu că are suflet. Unul mare în care problemele multora s-au scufundat şi şi-au găsit rezolvarea, însă fără ca otrava scursă din belşug să lase vreo amprentă. Pentru mine asta a reprezentat tot timpul un mister. Cum reuşea să lase garda jos şi în acelaşi timp să poarte un scut invizibil…

Mai multe răspunsuri probabil vom găsi în cartea “Cum m-am vindecat de nefericire” pe care o va lansa pe 16 aprilie, la AFI Palace, de la ora 17:00.

PS: Dacă ai văzut-o doar la TV şi ai îndrăgit-o, acum ai şansa de a o vedea în realitate şi de a o susţine. Pentru că are nevoie. E la fel de sensibilă ca tine şi poate e timpul să îi întorci şi tu suportul pe care ea ţi l-a oferit gratuit atâta timp.

Comments