Remiză în Trivale

March 22, 2009 scris de  
In categoria Sport

Stadionul “Nicolae Dobrin” din Piteşti a găzduit vineri seara partida dintre FC Argeş şi Steaua Bucureşti. Meciul e fost unul disputat, cu multe ocazii la ambele porţi. Scorul final a fost egal, 2-2. Pentru stelişti au marcat Ov. Petre şi Kapetanos, iar pentru argeşeni au înscris Tănase şi Bazzi.

Aşteptările de la această partidă au fost mari pentru fiecare echipă în parte. Dacă formaţia lui Marius Lăcătuş venea în Trivale cu o singura variantă, victoria, rezultat care îi permitea să mai spere la titlu, piteştenii voiau să-şi continue parcursul bun din ultimele etape. Elevii lui Ionuţ Badea au beneficiat şi de un alt avantaj, cei aproximativ 12000 de fani care si-au încurajat favoriţii pe toată durata meciului.
Partida a început în nota de dominare a gazdelor care au încercat în repetate rânduri să pună în pericol poarta columbianului Zapata.

Tabela a rămas albă până în minutul 15. Piteştenii au profitat de o gravă eroare a lui Goian la mijlocul terenului. Tănase a scapat singur cu portarul stelist care, cu tot efortul, nu a reuşit să oprească balonul din drumul lui spre poartă.

După primirea golului, steliştii au încercat să mute jocul în jumătatea adversă. Greşelile repetate ale elevilor lui Lăcătuş le-au oferit argeşenilor ocazia de a controla în continuare ostilităţile. La adăpostul scorului de pe tabelă, argeşenii s-au retras spre finalul reprizei, fapt care i-a costat scump.

În minutul 42, Steaua a reuşit egalarea în urma unei faze prelungite de atac. Bănel Nicoliţă a centrat perfect pentru Ovidiu Petre care a reluat cu capul, fără vreo speranţă pentru Boşneag. 1-1 a fost şi scorul pauzei.

În mitanul secund, ambele echipe au intrat determinate pe teren, fiecare dorindu-şi mai mult de un singur punct. Prima mare ocazie a reprizei a doua a aparţinut tot alb-violeţilor. În minutul 50, Tameş a pasat inteligent, la întâlnire, pentru Kamara, dar scăriţa acestuia a trecut de puţin pe lângă poarta lui Zapata. Nici steliştii nu s-au lăsat mai prejos la ocaziile create. Minutul 59 consemnează o altă şansă de a marca, de data aceasta Bogdan Stancu fiind cel care nu a reuşit să concretizeze.

Ultimul sfert de oră a fost unul nebun. Mai întâi, formaţia din Ghencea a obţinut un penalty prin Kepetanos, însă Ogăraru a ratat cu seninătate lovitura de pedeapsă. Cu trei minute înainte de final, oaspeţii reuşesc sa marcheze pentru 2-1. Semedo preia o acţiune pe flanc, pătrunde în careu şi îi centrează lui Kapetanos care, nemarcat, trimite cu capul în plasă. Avantajul roş-albastru nu durează decât doua minute. Argeşenii egalează în urma unei greşeli monumentale a lui Zapata.

Acesta respinge în faţă şutul lui Tameş, de unde Elias Bazzi marchează fără probleme. Cele două echipe au trebuit să se mulţumească fiecare cu câte un punct la finalul partidei, deşi Steaua poate invoca ghinionul care a făcut să-i scape printre degete victoria.

Patru goluri, dintre care două marcate în ultimele cinci minute ale meciului, un penalty ratat şi multe ocazii la ambele porţi, aceasta a fost reţeta unui spectacol total de care au avut parte cei prezenţi la meci. Partida de vineri seara a reprezentat, totodată, un alt prilej pentru suporterii roş-albaştri de a continua mai vechiul război cu Gigi Becali, patronul Stelei.

Comments

  • alex_bluedemon

    din punct de vedere sportiv meciu a fost super mai ales ca am fost in tribuna da imi pare rau ca a pierdut Steau 2 pct