Referat – Enigma Otiliei – Caracterizarea personajelor

May 3, 2009 scris de  
In categoria Romana

In “Sensul clasicismului”, G. Calinescu subliniaza ca “Orice literatura mare, asadar clasica, este o literatura de cunoastere, iar cunoasterea inseamna reprezentare rationala a vietii, spre deosebire de reprezentarea empirica, documentara”. O astfel de literatura a nazuit sa scrie G. Calinescu in “Enigma Otiliei”, precum si in celelalte romane ale sale. Si fiindca “orice adevarata cunoastere se bizuie pe universalitate”, personajele si imprejurarile in care actioneaza ele sunt tipice si vorbesc mintii prin imaginile concrete in care dobândesc plasticitate si devin inteligibile. G. Calinescu este un adevarat clasic si corespunde caracterizarii pe care a facut-o in studiul de care vorbim: “Adevaratul clasic nu se ridica de la particular la universal, facând sfortari inutile de a da semnificatie evenimentului, el exemplifica doar universalul, când acesta apare intâmplator, aproape formulat intr-un eveniment”. Personajele romanului Enigma Otiliei sunt asemenea “exemplificari”. Simplificând in buna masura, vom indica nota definitorie a fiecaruia.

Costache Giurgiuveanu este exemplu de avar caracteristic epocii;
Leonida Pascalopol este un aristocrat care isi cauta iesirea din blazare prin comportari rafinate si expediente erotice;
Stanica Ratiu este arivistul fara scrupul moral si escrocul locvace;
Aglae este “baba absoluta, fara cusur in rau”
Aurica – fata batrâna muncita de complexe erotice nesatisfacute;
Simion Tulea – maniacul decrepit, cazut in senilitate;
Titi – caz patologic de degenerescenta;
doctorul Vasiliad este un secondant al lui Stanica;
popa Tuica si-a schimbat porecla in renume;
Otilia este exemplificarea feminitatii, evoluând, in conditiile procesului complex al societatii burgheze, spre platitudine,
iar Felix exemplifica pe intelectualul in devenire, in aceleasi conditii.

O caracterizare mai pe larg a unora din personaje este deci necesara.

Costache Giurgiuveanu este pivotul romanului; psihologia sa de avar, urmarita de autor, detine frânele actiunii; ea explica si accidentul fatal, iar moartea personajului stinge actiunea. Avaritia lui mos Costache este indulcita de sentimentul patern pe care, il manifesta fata de Otilia, un sentiment insa care nu se realizeaza, fiind anihilat de teama de a se rupe de averea lui. Mai mult, afectiunea fata de “fe-fetita” sa apare si ca o compensatie morala pentru averea mamei Otiliei, pe care si-a insusit-o fara vreo forma legala, fapt ce a cauzat moartea acesteia si care conditioneaza acum starea materiala a Otiliei. Propriu-zis, o buna parte din averea lui mas Costache e averea mamei Otiliei, respectiv a Otiliei, pe care si-a insusit-o prin drept familial. In schimbul acestei averi, el ii da Otiliei afectiunea sa paterna si promisiunea ca-i va asigura viitorul. Sentimentul avaritiei ii terorizeaza viata si-i rapeste libertatea de a se misca omeneste in societate. De la inceputul romanului, personajul apare in aceasta postura. Tentativa de a nu-l primi pe Felix, desi ii este unchi si tutore – adica administrator al averii acestuia pâna la majorat – il defineste ca atare. Mai departe, “ciupeste” in mod meschin din veniturile lui Felix, dupa cum il “ciupeste” si pe Pascalopol la jocul de carti sau târându-se pe sub masa dupa o moneda cazuta din buzunarul acestuia, fara sa simta ridicolul situatiei.
Leonida Pascalopol e mosierul care-si ingaduie lux si rafinament spiritual. Traieste si el un sentiment complex de paternitate, caruia i-a gasit un paleativ in familia lui mos Costache. Se cunoaste prea bine pe sine precum o cunoaste si pe Otilia. Marturisirea sa autobiografica este si o caracterizare bine stapinita :
“Eu, domnule Felix, da-mi voie sa ma marturisesc dumitale ca unui prieten, n-am fost fericit in casnicie. Intâia sotie nu mi-a dat cinstea ce mi se cuvenea. In sufletul meu de mosier prozaic se ascunde putin romantism.
Aglae este definita intr-o convorbire dintre Felix si Weissmann, student si el in medicina, in felul urmator:
” … asa o femeie rea ca matusa dumitale, sa nu te superi, n-am vazut… Este baba absoluta, fara cusur in rau, pot sa jur. Barbatul ei innebunea si fara infectie”.
Schitarea portretului din primele pagini ale romanului, citate mai sus, evolueaza spre aceasta sinteza pe care autorul o autorizeaza. Aglae este si ea, ca si frate-sau mos Costache, o intruchipare a dorintei de a se imbogati. Tinta urmarita e averea acestuia. Pentru a o atinge, devine agresiva si instinctul pasiunii, care o stapâneste, se dezlantuie in mod salbatic ca la o fiara, peste care n-a trecut nici o unda de morala umana.

Stanica Ratiu, avocat fara procese, isi exercita debitul verbal in sânul familiei si in cercul prietenilor. Tema lui favorita este paternitatea, casatoria, familia. Patosul avocatesc al discursului ocazional, instantaneu, este rezultatul unei experiente câstigate si pe care o repeta cu orice ocazie. Obiectivul urmarit este banul, pe care nu se sfieste sa-1 dobindeasca de la oricine si in orice calitate. Cere cu emfaza, afisând o mutra de “martir”, si de la Otilia, si de la Felix si de la Pascalopol, si de la Marina, ca si de la rudele sale. Nu pierde nici o ocazie sa “ciupa”, incredintat ca va putea pune odata mâna pe banii lui mos Costache, pe care, intr-adevar, ii fura pur si simplu. Imbogatit, paraseste pe Olimpia, casatorindu-se cu Georgeta; a fost chiar prefect intr-o scurta guvernare, este proprietarul unui block-haus si patroneaza tripouri si cercuri de morfinomani. Stanica este si el un produs al societaitii capitaliste, incadrându-se in seria tipologica reprezentata de Dinu Paturica, Tanase Scatiu, Gore Pirgu si Iancu Urmatecu, eroul romanului lui Ion Marin Sadoveanu.
Felix si Otilia apar in roman, dupa marturisirea lui G. Calinescu, “in calitate de victime si de termeni angelici de comparatie”. Orfani, ei au nevoie de afectiune paterna, pe care, negasind-o in integritatea ei morala si fara sa le jeneze individualitatea, si-o acorda reciproc. Dragostea lor are si aceasta nuanta de sprijin mutual pentru a iesi demni de sub tutela venita din afara, fie de la mos Costache, fie de la Pascalopol. Dar in puritatea dragostei lor adolescentine s-au infiltrat umbriri ale mediului social – luat ca termen general – precum si particularitati ale propriilor temperamente: “Otilia nu spunea lui Felix ca nu-l iubeste, ci numai se apara de invinuirea ca nu-1 iubeste. Nu da nici un curs sentimentului, nu in forma brutala pe care, demult, Felix o gonise din mintea lui, ca absolut incompatibila cu draaostea adânca, dar sub cilipul proiectelor, al visarii impreuna. Felix ar fi voit ca Otilia sa spuna: “Mai tirziu, când vom fi impreuna”, insa ea nu facea nici un proiect de viitor. Odata, ea daduse a intelege ca Felix are, mai intâi de toate, de indeplinit o misiune in viata, sa-si promoveze cariera, insa nu era acesta un motiv de a goni pâna si visurile. Evident, sufletul Otiliei era impenetrabil, si, daca ea juca constient o comedie, o juca cu multa finete si gratie.”
Dimpotriva, Felix e un “suflet limpede, incapabil de disimulatie, profund in sentimente”, care nu-si poate inchipui dragostea “decit sfirsând cu casatoria”.

Download Caracterizari - Enigma Otiliei

Downloadat de 525 ori

Comments

  • teodora

    multumesc ca ati adaugat acesta comentariu..m-a ajutat f mult ..:)

  • imi trebuie

  • ana

    Ms mult!!!