Finala Cupei Liceelor la baschet – “Înainte nu aveai loc în sală!”

March 26, 2009 scris de  
In categoria Interviul Saptamanii

După ce am negociat intens condiţiile acestui interviu am dat drumul întrebărilor să curgă. Personajul nostru, a cărui identitate nu o vom dezvălui aşa cum i-am promis, ne-a plimbat pe la finalul anilor ’90, ne-a povestit despre viata de liceu de-atunci, despre meciurile de baschet şi despre ceea ce însemna să joci o finala de Cupa a Liceelor în acea perioadă. Discuţia s-a oprit asupra condiţiilor actuale şi asupra viitorului baschetului românesc.

baschet-1

Ai văzut finala Cupei Liceelor McDonald’s la Baschet (McDonald’s Basketball Cup). Cum ţi s-a părut meciul?
Am asistat la ambele finale. Cea mică a fost mult mai interesantă deoarece valorile echipelor au fost apropiate

Şi finala mare?
Acolo s-a rupt filmul..

De ce?
Vlaicu a aratat ca o echipa nu ca o adunătură de individualităţi. La Saligny s-a văzut neputinţa. Jucători destul de valoroşi cu ani în urmă, care acum sunt într-un imens declin. Iar singura compensare a inferiorităţii au găsit-o prin agresivitate nejustificată.

Ţi s-a părut aşa de dur jocul practicat?
Au fost multe lovituri ieftine care nu îşi au locul în nici un meci. Un jucător răspunde la duritate cu duritat şi aşa creşte nivelul de nervozitate al tuturor. Nimeni nu vrea să rămână dator.

„Nivelul scade de la an la an !”


Ai văzut multe meciuri între licee, la acest nivel de juniori I . Dacă ai face o comparaţie între jocurile din trecut cu cel de anul acesta, care ar fi concluzia?

Din păcate, nivelul scade de la an la an, de altfel ca şi interesul general. Atât din partea participanţilor şi din partea susţinătorilor, cât şi din partea celor care promovează astfel de evenimente. A fost o mediatizare foarte slabă. Acum există cupele acestea ca să fie. Înainte aşteptam un an întreg ca să înceapă o competiţie între licee.

Ai participat vreodată ca jucător la o astfel de competiţie?
Da, eram un „copil nevinovat” pe lângă ceva jucători de baschet pe atunci. Nivelul şi calitatea jocului ereau mult mai ridicate, nu aveam personal valoare de nici una din ele, dar asta nu a făcut decât să mă ambiţioneze.

Ce îţi mai aminteşti din acele vremuri , legat de viaţa de liceu, legat de echipă?

“Acele vremuri” … vorbeşti de parcă aş avea 100 de ani.

Ok.. .reformulăm? 🙂
Nu. Când eram eu în liceu ma uitam la colegii din echipă cum rupeau inelele la încălzire.

Ceva jucători celebrii printre foştii tăi colegi ?
Nu am avut nici un coleg care să fii ajuns până la Divizia A, dar la nivel de juniori şi unii la Divizia B tot au fost.

„Aveam mai multe absenţe decât prezenţe la ore…”

baschet-2Dacă tot suntem la capitolul amintiri, cum era viaţa de liceu la finalul anilor ’90?
Nu este încurajator pentru liceeni de azi, dar cred că aveam mai multe absenţe decât prezenţe la ore şi asta nu pentru că îmi pierdeam orele prin baruri, ci în curtea liceului, la miuţe de baschet, cu băieţii.

La ce vârstă te ai apucat propriu-zis să „nenoroceşti” inelele?
Abia pe la 19 ani am început să sar considerabil, pentru că toţi îţi spun ba că eşti prea mic, ba că nu poţi.
În clasa a 12-a mi-au spus nişte prieteni de la alt liceu să vin la ei la echipă. Eram ultima „petardă”. Este o mare diferenţă, ca de la cer la pământ, să treci de la miuţe de trei la trei la baschetul pe tot terenul.

În cât timp te-ai adaptat?
Mi-au trebuit cinci meciuri să dau primul meu coş.

Cred că avem deja o exclusivitate… 🙂
Baschetul adevărat am început să-l înţeleg abia când am luat contact cu meciurile internaţional, ca simplu spectator. Cred că în anul (n.a. 2005) în care Asesoft a câştigat FIBA Chalange Cup.


Eşti modest. Te cunosc de prin iarna lui 2002-2003 şi deja erai un execelent jucător. Aveai o bună viziune asupra jocului, viteză, detentă, stop shoot de-afară. Un „all around player” cum spun americanii, rapid şi inteligent. Şi nu te „periem”..

Atunci mă antrenam extrem de mult, aveam zile chiar şi cu patru sesiuni de antrenamente. Din păcate pentru mine le făceam după capul meu pe unele.

Cum arăta programul tău ?
Dimineaţa aveam antrenament cu echipa, la prânz mă duceam la sală, unde începeam cu programul de detentă şi apoi circuitul pe fiare. După-amiaza urma o sesiune de aruncări. Făceam asta cam 2-3 ore, până mă plictiseam. Seara se încheia cu un antrenament cu echipa. Aici am greşit! M-am supraantrenat şi după un timp oboseala şi-a făcut apariţia. Cu timpul cred că oboseala aceea s-a transformat în lene. Dar totul a început în liceu cand simţi cum este să fii ultimul ales într-o echipă sau şi mai crunt să fie cinci oameni şi să prefere să joace trei la doi decât să te aleaegă pe tine.

Revenim la liceu. Cum era publicul atunci, la o finală de Cupa Liceelor?
Nu aveai loc în sala de sport când aveai meci cu liceul dar să mai fie şi finala… La Polivalentă sau la Floreasca era haos!

Cum ţi s-a părut publicul acum?
Plictisit, cel puţin la finala mare. În plus au lipsit concursurile. Deci organizare proastă aşa cum spuneam mai sus. Toată lumea îşi aduce aminte concursul de dunk-uri din 2004. Singurul dunk-er care nu a participat a fost Uce. În rest au venit Dan Rogojan, Ştefan Mare, Rareş Apostol. Finala a fost demenţă curată!!! Trebuie să vedeţi mixul!! Pentru vremea aceea a fost aur curat!

„Sunt prea mulţi părinţi cu bani şi prea multe scutiri de la mama să nu faci sport”


baschet-3 Ai terminat de mult timp liceul. Erau mai motivaţi copiii atunci să facă baschet sau care sunt diferenţele?
Când eram eu în liceu nu existau încă atât de multe alternative. Computerele nu era atât de avansate, de telefoane mobile nu mai vorbesc. Sunt prea mulţi părinţi cu bani şi prea multe scutiri de la mama să nu faci sport că transpiră copilul şi răceşte. Atunci nu era chiar aşa! Vina este a părinţilor şi a sistemului.

Ce sfat le-ai da adolescenţilor care îşi doresc să devină jucători de baschet?
Trebuie să muncească şi asta nu se face doar cu trei antrenamente pe săptămână la un club. Intervine ambiţia aici. Dar mai este un imepdiment.

Anume?
Când eram noi în liceu nu se trezea vreun portar cu simţ civic ridicat să mă întrebe ce caut să arunc la coş în curtea şcolii. Acum sunt doar „străjeri” şi lacăte la porţi.

Şi directorii de liceu au scuză! Trebuie să protejeze elevii de riscurile (droguri) şi tentaţiile care au apărut. Cum ai remedia situaţia, dacă ai fi într-o postură de decizie la nivel înalt?
Cred că drogurile în licee au sorţi de izbândă din vina părinţilor pentru că le oferă o educaţie proastă şi mulţi bani pe mână copiilor.
Soluţia în cazul de faţă ar fi amenajarea unor parcuri pentru sport. Sunt câteva în capitală, dar sporadice.

Ne luăm un pic şi de antrenorii de baschet… Au fost câteva licee care au avut pe banca tehnică personaje cu renume în baschet. Stoica la liceul Ion Neculce, Moldovan la Vlaicu. Alte licee au avut simplii profesori de sport.
Mulţi profesori nu au specializare baschet dar le fac pe plac copiilor şi pun mult suflet la meciuri. Cu siguranţă sunt de apreciat.

În opinia ta cine merita să fie desemnat cel mai bun antrenor al competiţiei?

Am văzut doar finalele şi avem de ales între Stoica , Moldovan , Beuran şi Dinu. Ultimii doi au alte specializări şi au ajuns în finale. Adevărul că au avut şi echipe, dar de ani de zile aceşti antrenori au arătat interes pentru baschet. Pe Moldovan nu pot să-l aleg ca antrenor pentru că dumnealui are clasă cu program sportiv şi 80% dintre jucătorii de la Vlaicu sunt şi la echipa înscrisă în Campionatul Naţional, unde tot dumnealui este antrenor. Deci îl trecem la categoria profesionişti şi îl scoatem din schemă. La fel şi Puiu Stoica. Rămâne finala între Dinu şi Beuran. Deocamdată îl văd pe Beuran cel mai bun antrenor.

Cum vezi viitorul baschebtalistic. Aceşti tineri sportivi vor fi cândva la profesionişti. Avem vreo şansă pentru marea perforamanţă sau totul se îngroapă într-un morman de amintiri?
Şi amintirile sunt frumoase!

Comments

  • teo

    hmmm… frumos articol…app de ultima intrebare…jtiti cum e…memoria isi aminteste si de uitare…oriqm..articolul fff interesant, dinu e un antrenor bun zic eu, l-am avut ca profesor 😀 in fine…nu am vaz finala dar jtiu k asa este…prea putin entuziasm…si nu ai cum sa aduci lume decat daca faci cine stie ce promotzie..lumea nu mai vine ori din lipsa de timp ori din lipsa de interes, la mn a fost cu timpul…dar oricum…felicitari pt articol edy…:*

  • Ioana

    Am fost la finala mica , sa-mi sustin liceul (Moisil). Pot sa spun ca la mine in liceu baschetul este foarte apreciat, atat de elevi , cat si de profesori ( s-a vazut asta prin numarul mare de elevi care au participat la meciul impotriva liceului Neculce). Intradevar, a fost un meci frumos. Cat despre domnul profesor Beuran , ce pot sa mai spun? Cu siguranta este cel mai bun !

  • maRiaN

    Sincer de pe an ce trece nivelul scade si da mai putin interes … dar mai sunt si unele valori ascunse pe care nimeni nu se oboseste sa le caute… !

  • GABONEZU

    Baschetul nu-i fotbal. Nu poti compara “maidanistii ” cu baschetbalistii.
    Nici spectatorii (doar atunci cand vin “suporterii” maidanistilor).
    Nu se mananca seminte si nu se da cu huo.
    Banii,se fac speculand prostii,iar la baschet nu prea sunt. Deci, de ce baschet?!
    Ati vazut razboaie intre suporteri la baschet? dar neambecali borcesti si coposi
    care” face si desface” avind in spate sute de mii de dobitoci care se bat se injura
    mai fac si puscarie in locul celor care fac milioane de euro din contracte ,ati vazut nu.
    Asa ca baschetul nostru mai are mult de asteptat pana cand “POPORUL”nostru
    nu va mai manca seminte,cand se va aplauda pe stadion,cand suporterii ambelor echipe vor merge la gradina sa comenteze fazele. Cand neamurile de mai sus vor fi la puscarie, nu vedete, care danseaza din buric si care scuipa,
    cand SCOALA VA FI SCOALA, PARINTII PARINTI,RESPECTUL RESPECT
    VALOAREA VALOARE si cand, cei ce acum TRAIESC( ceea ce se taieste o
    singura data in viata) LICEUL, nu vor mai suporta sa traiasca asa.
    Pana atunci……… in cloaca cu totii ca suntem COOL.
    VA pup pe toti. Cu respect, GABONE.

  • Frumos articol felicitari…are multa dreptate cel intervievat,eu la liceu nici macar nam teren de sport,dapoi sala,invat la cel mai de cacat liceu care poate sa existe…as arunca la cos,inainte de ore,dupa ore…is inebunit dupa baschet da unde…am fost la club in orash…insa si acolo se face echipa pe baza de cunostinte si mam lasat,imi mai raman cosurile de la un liceu din orash unde spre marea mea umire te lasa,fiindaca si aici e o problema groaznica,da si cu toate ca te lasa,terenu e vai de capu lui,migea iti sare in toate directiile,dar na ce sa’i faci asta este…let’s play…

  • Encipi

    Interesant articol. Nu am fost la meciuri insa tind sa cred ca audienta a lasat de dorit. Eu mai “tin foaia” la juniori 3, la Radauti (pe langa Suceava :)…. si din pacate a mai scazut interesul publicului pt basket. Daca generatia trecuta, adica acum 2-3 ani…umplea sala, erau aprox. 200 de persoane meci de meci…majorete…era ceva frumos pt un orasel cu 30.000 de locuitori…Ei bine..astazi…daca mai vin 20-30 de persoane la sala. E dezolant sa joci cu sala goala. Motivele sunt multe…si triste.

  • Paul

    Este interesant articolul, sunt de acord cu ele…dar dupa cum se stie in Romania este grea viata…e din ce in ce mai greu sa te gandesti lao viata de sportiv, mai ales la una de performanta mai ales la una care sa fie evidentiata intr-un fel spectaculos atat pt.fani si pt. jucatori si alte cluburi….sincer, nush trebuie sa fii super jucator sa poti sa te remarci, dar nu e greu atat timp cat stii ca ai ce trebuie si vrei sa devii cineva, cu timpul se schimba unele…mai apar terenuri mai se gaseste cate unul sa iasa in evidenta, si te multumesti cu ce e…modestia e buna cateodata dar uneori trebuie sa nu tii cont de ea k sa reuseti sa te ridici, si apoi sa fii atent la aterizare…parearea mea k se misca treaba, miscarea de strada si campionatele care sunt prezente…si spectacolul vine de la sine.