Farmecul anilor de liceu

June 3, 2008 scris de  
In categoria Interviul Saptamanii

Se spune că cei mai frumoşi ani din viaţa unui om sunt cei petrecuţi în liceu. Şi dacă tot sunt numiţi “cei mai frumoşi ani” trebuiesc trăiţi din plin. Dar pentru a-i trăi din plin, trebuie să învăţăm să vorbim limba liceului.

liceu.jpgÎn aceşti patru ani, liceul devine locul unde îţi începi aventura numită adolescenţă. Locul unde trăieşti prima iubire, prima deziluzie, perioada prietenilor adevăraţi şi a proiectelor importante. Locul în care fuga de la ore devine cel mai ‘cool’ lucru de făcut, locul în care o notă proastă la teză e un capăt de ţară, locul unde încet-încet fără să observi, îţi formezi personalitatea, în care pe lângă multele materii ai posibilitatea să faci nebunii la care probabil nu te-ai fi putut gândi vreodată.

Anii de liceu nu se compară cu nimic în lumea asta. Sunt atâtea lucruri interesante ce se petrec în aceşti patru pereţi ai liceului încât nici nu-ţi mai vine să pleci de acolo. Păcat că totul e trecător în lume şi păcat că totul va rămâne la un moment dat doar o amintire plăcută. O amintire care poate peste câţiva ani timpul nu ne va mai permite să rememorăm clipele trăite alături de încă 28 de oameni şi poate chiar să o regretăm.

liceu-2.jpgSpun asta, pentru că, parcă mai ieri eram în clasa a IX-a şi îmi imaginam că în aceşti patru ani nu voi face altceva decât mă voi distra şi voi învăţa. Dar au fost mult mai multe… fuga de la ore, acele multe viroze respiratorii, prea cunoscuta foame, prea râvnitul covrig de la chioşc, zgomotele dese de caiete scăpate pe jos în timpul lucrărilor, orele când eram somnoroşi, când toţi colegii ne plictiseau şi când profesorii chiar nu înţelegeau că avem nevoie de o pauză de 50 de minute, vestitele porecle atribuite profesorilor şi colegilor, lucrarile când parcă apare câte o strălucire în foaia colegului din faţă, conflictele cu profesorii şi colegii, “furatul” temelor, lacrimile vărsate pentru media de la engleză, planurile pentru weekend, bătăile cu cretă, recreaţia prelungită mereu cu încă 5-10 minute, vestita scuză că era aglomerat la magazin, apariţia fulgerătoare şi inconfundabilă a profesoarei de matematică, râsetele şi şuşotelile din timpul orelor, toate urmate de invitaţia profesorilor la o plimbare pe culoar şi multe alte peripeţii.

Anii de liceu ne oferă momentul şi locul ideal unde putem să visăm, să dăm frâu liber fanteziilor, putem să ne revoltăm căci, de ce să nu recunoaştem, devenim cu toţii aliaţii unui joc superb al legendei. O legendă ce îmbină tragedii, regrete, certuri împăcări, iubiri, aplauze, culori şi sentimente. Şi de ce să nu ne bucurăm de toate acestea? Trebuie să lăsăm ceva în urmă gen formule pe bănci, un virus prin calculator, un 2 prin catalog ce ţine strâns de mână o absenţă şi câţiva nervi profesorilor.

liceu-3.JPGDin aceşti frumoşi patru ani rămânem cu saci de informaţii, vreo trei camioane de amintiri, diplome, un carnet ce conţine colecţia de note şi prieteni cum rar mai găseşti. Aceste amintiri încep cu clasa a IX-a, cu ziua începerii anului şcolar urmată de vestitul Bal al Bobocilor, lupta fetelor pentru titlul de miss, încercările eşuate de a pătrunde în sala de spectacol şi mult aşteptata petrecere din discotecă.

Pe la începutul lunii martie vine Balul Mărţişorului ce-i obligă pe băieţi să-şi caute “pereche”. Este perioada în care toţi caută ţinute elegante, organizatorii locaţii şi mai elegante, iar elevii fac întrebări care mai de care mai dificile pentru concursul de mister. Acea petrecere la care pluteşte în aer eleganţa şi bunul gust, te determină ca peste ani, fără să vrei să-ţi aduci aminte de acel parfum al adolescenţei şi de acele momente pline de amuzament petrecute alături de colegi şi profesori.

Perioada lunii mai-iunie, in Focsani, este dedicată Stagiunii Teatrală a Elevilor Vrânceni (STEV). Perioadă ce-ţi dă posibilitatea să faci cunoştinţă cu şcena, cu lumea teatrului de care fără să vrei devii fermecat. La început poate te întrebi de ce avem nevoie de teatru dacă noi jucăm în mod natural nişte roluri? Şi mergi la preselecţie doar din simplă curiozitate.

Dar mai apoi, ajungi la concluzia că el ne dă posibilitatea de a ne exterioriza sentimentele care nu ne sunt permise de societate.

liceu-4.jpgAtunci când îi lipseşti pe oameni de adăpost şi de bunătate, de băutură şi de mişcare ei mor în mod vizibil. Pe când atunci când îi lipseşti de pictură, muzică, poveşti şi teatru ei mor pe dinăuntru şi din păcate asta nu se vede. Ceea ce te face să fii fermecat de această lume este faptul că atât actorii cât şi spectatorii contribuie la realizarea spectacolului. Spectatorii iau şi ei parte cu atenţia lor, cu râsetele lor, cu liniştea lor, cu aplauzele lor şi ce e mai important, cu imaginaţia. Căci teatrul nu poate face să pară că totul este real. Iar rezultatul acestei împărtăşiri colective din imaginaţie şi cu imaginaţie este ca într-o poveste şi pare atunci mult mai reală decât este în realitate într-un mod straniu.

STEV-ul te ajută să te descoperi, să-ţi cunoşti limitele, să…, să…, să… în câteva cuvinte să devii altă persoană şi să vezi altfel lumea. Nu o să se regrete niciodată experienţa STEV, nu o să se regrete orele pierdute la repetiţii pentru că, astfel, cunoşti oameni deosebiţi, oameni cu care formezi o echipă, cu care munceşti, cu care te străduieşti să faci spectacole cât mai bune de care oamenii să se bucure!!! Dacă îţi reuşeşte sau nu, asta rămâne la aprecierea fiecăruia.

Pentru cei care abia îşi încep această perioadă pe cât de importantă, pe atât de deosebită şi plină de farmec din viaţa unui om îi sfătuiesc să o trăiască din plin! Si dacă nu la această vârstă, atunci când? Bucuraţi-vă şi daţi-vă şansa să visaţi alături de viitori profesori şi colegi, şi aceşti ani vor fi exact aşa cum v-aţi imaginat şi dorit!

Comments

  • Anonim

    Sa nu credeti ca peste tot e la fel, daca ajungi intr-o clasa de agarici depravati unde vin si se iau de toata lumea fara motiv, iti dau palme etc doar sa para smecheri. Profesorii nu le fac nimic, sper ca vor ramane repetenti macar sa scapam de ei.

  • David Stefan

    La anul vei vedea,nu pot sa cred cat de repede au trecut 5 ani…